Campania agricola de primavara costa peste 680 de miliarde

marți, 20 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Campania agricola de primavara costa peste 680 de miliarde

Practic, din aceste zile, se poate spune ca incepe campania agricola de primavara. Programul a fost facut public intr-o sedinta a Comisiei Administrative a judetului.
Pentru ca sa fie obtinute rezultate multumitoare, pentru campania agricola trebuie 686 de miliarde de lei. Banii sint necesari pentru lucrarile mecanice (arat, semanat, insamintat, fertilizat) si aprovizionarea cu seminte, ingrasaminte chimice, erbicide etc. Cum suma este extrem de mare, specialistii sint sceptici, mai ales ca aproape toata suprafata care mai este de lucrat apartine sectorului privat. O sursa importanta de finantare este "milionul" promis de Guvern, care ar putea aduce in buzunarele oamenilor peste 150 de miliarde. Atragerea unor fonduri de la agentii economici care contracteaza productia si arendarea terenurilor ar putea "produce" o mare parte a banilor necesari, insa, din pacate, in judetul nostru terenul agricol este farimitat, iar oamenii nu inteleg ca asocierea conduce la obtinerea unor rezultate net mai bune.
Practic, in acest moment, aproximativ 70% din suprafata este neinsamintata, exista un deficit de mii de tone de seminte, sistemul de irigatii este la pamint si doar 90.000 de hectare (32%) pot fi lucrate comasat. Totodata, starea parcului de masini agricole nu este deloc imbucuratoare. Astfel, sint 3.500 de tractoare, adica o incarcare teoretica de 80 de hectare pentru fiecare, cind, in mod normal, ar trebui sa fie de 60 de hectare. Dar multe din tractoarele luate in evidenta nu sint in stare de functionare.
3 milioane – costul lucrarilor mecanice pentru un hectar
In toamna anului trecut, au fost insamintate 74.000 de hectare, iar alte 13.000 sint ocupate de culturi perene in vegetatie. Cum totalul suprafetei arabile este de 284.000 ha, rezulta ca mai sint de insamintat 197.000 ha (70%). Din aceasta suprafata, sint arate 148.000 de hectare. Ca urmare, cele 686 de miliarde necesare intregii campanii agricole de primavara au urmatoarea distributie: lucrari mecanice (arat, discuit, grapat, semanat, fertilizat, erbicidat, combaterea daunatorilor, tratamente boli foliare, tratamente plosnite) – 276 de miliarde; procurare seminte – 160,6 miliarde; ingrasaminte chimice – 178,5 miliarde; erbicide – 46,8 miliarde; insecticide – 24,4 miliarde.
Cum s-a ajuns la aceste sume? Aratul si grapatul unui hectar costa 900.000 de lei, discuitul – 500.000, semanatul – 250.000, lucratul cu combinatorul – 400.000, fertilizatul, erbicidatul si combaterea daunatorilor costa, fiecare in parte, 300.000 de lei. Practic, un hectar care trebuie insamintat cu o cultura ce necesita toate aceste lucrari mecanice "inghite" aproximativ 3 milioane de lei. Plus seminte, substante chimice si recoltare.
Deficitul de seminte in judet este urmatorul: orzoaica primavara – 300 de tone (5 milioane de lei tona); ovaz – 400 t (5 milioane de lei/t); porumb – 1.550 t (50 de milioane/t); soia – 83 t (10 milioane/t); floarea-soarelui – 134 t (160 de milioane/t); sfecla de zahar – 15 t (2,2 miliarde/t); cartofi – 4.865 t (5 milioane/t).
In judet, sint in prezent 3.475 de tractoare (incarcare de 80 ha/incarcarea normala este de 60 ha), 2.578 de pluguri (110/80), 1.445 de grape cu discuri (197/132), 311 combinatoare (280/132), 647 de semanatori paioase (160/168) si 831 de semanatori prasitoare (168/120). (Nicu VIRLAN)

Comentarii