Campanie impotriva rabiei

duminică, 04 martie 2001, 00:00
1 MIN
 Campanie impotriva rabiei

Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Vaslui, impreuna cu Directia Silvica Vaslui si Asociatia Judeteana a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui, intentioneaza sa demareze, in cel mai scurt timp, o ampla campanie de vaccinare antirabica a vulpilor din padurile judetului.
Potrivit spuselor medicului primar veterinar Costel Galan, directorul DSV Vaslui, actiunea este justificata de inmultirea, in ultimul timp, a cazurilor de rabie la vulpi. Conform evidentelor DSV, in ultima luna, s-au inregistrat patru focare.
"Primul caz a aparut in comuna Zorleni, unde au fost depistate doua vulpi cu rabie. Una a fost omorita, iar cealalta a fost gasita moarta de un cetatean. Ulterior, am inregistrat alte doua noi cazuri de acest gen, in comunele Perieni si Dimitrie Cantemir. La Perieni si in comuna Bacesti am inregistrat cazuri de ciini turbati. Ca atare, in aceste zone este declarata oficial boala, conform normelor si metodologiei noastre", ne-a declarat Galan.
El ne-a spus ca in cazul ciinilor turbati sursa de infectare o constituie tot vulpile. Este primul an in care, intr-un interval de timp relativ scurt, s-au inregistrat atit de multe cazuri de rabie. Pe 28 februarie, alertata de recrudescenta bolii, DSV a inaintat catre Agentia Nationala Sanitar-Veterinara o adresa prin care a solicitat 315 de doze de vaccin contra rabiei la vulpe. Intrucit vaccinarea animalelor salbatice nu intra in competenta DSV, dozele de vaccin necesare vor fi achizitionate de catre Directia Silvica si AJVPS. DSV va asigura sprijin logistic si specialisti. (Razvan CALIN)

Comentarii