Casatorie la Penitenciarul Vaslui

luni, 25 octombrie 1999, 23:00
2 MIN
 Casatorie la Penitenciarul Vaslui

Casatoriile au inceput sa devina ceva obisnuit in Penitenciarul Vaslui. Luni, 25 octombrie, in prezenta unui ofiter de stare civila de la Primaria Vaslui, Mircea Munteanu (25 ani) din Birlad si Lacramioara Meresanu (31 ani) din Deleni si-au unit destinele. Ei s-au cunoscut acum aproape 2 ani si de atunci au fost nedespartiti, cu exceptia ultimelor 6 luni cind Munteanu a fost arestat preventiv pentru tilharie. El este recidivist si a mai fost condamnat pentru furt si pentru tentativa de viol.
"Pe Lacramioara o cunosc bine, am vrut sa ma casatoresc mai inainte insa am fost inchis. Dar am facut-o acum. Astept sa vad cit imi vor da si sper sa ma schimb in bine", ne-a declarat proaspatul insuratel.
Mult mai volubila s-a aratat a fi Lacramioara Meresanu, care ne-a declarat: "El a hotarit sa ne casatorim acum. Ce spune el, asa fac deoarece il iubesc si vreau ca atunci cind o sa iasa sa facem multi copii. O sa il astept, ce-o sa fac."
Am intrebat-o pe Lacramioara daca nu ii este frica de sotul sau si ea ne-a raspuns: "Nu-mi este frica deloc. De ce sa-mi fie frica? Il cunosc foarte bine si ne intelegem bine." Ea nu este deranjata deloc de faptul ca noul ei sot a mai fost casatorit si ca are o fetita de 7 ani, deoarece a mai fost si ea maritata.
Casatoria religioasa a ineditei perechi va avea loc, joi, 28 octombrie, in capela penitenciarului. Nasi vor fi sora miresei si sotul acesteia. (Nicu VIRLAN)

Comentarii