Dascalii vasluieni vor primi salariile diminuate cu 9%

joi, 09 decembrie 1999, 00:00
2 MIN
 Dascalii vasluieni vor primi salariile diminuate cu 9%

Pentru a treia oara in mai putin de trei luni, cadrele didactice din judetul Vaslui isi vor primi salariile diminuate. Mircea Marinescu, liderul Sindicatului Invatamint "Tutova" din Birlad, ne-a declarat: "In urma unei discutii care am purtat-o de curind cu un reprezentant al Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui, am aflat ca lichidarea pe luna noiembrie, care se va da incepind cu data de 10 decembrie, o vom primi diminuata cu 9%. Asta nu face decit sa mareasca tensiunile din rindul cadrelor didactice locale. Singura sansa pentru ca noi sa ne primim salariile integral este sa se recurga la acel fond de 2% pe care agentii comerciali privati il platesc lunar invatamintului. Oricum, vineri, 10 decembrie, se vor da salariile diminuate. In zilele urmatoare, probabil, vor fi alocate sumele de bani necesare pentru acordarea diferentei de 9%."
Marinescu ne-a mai precizat ca in cursul zilei de miercuri, 8 decembrie, la Bucuresti a avut loc o intilnire intre reprezentantii federatiilor sindicale din invatamint, primul ministru Radu Vasile, Decebal Traian Remes, ministrul de finante, Andrei Marga, ministrul educatiei nationale si Alexandru Athanasiu, ministrul muncii si protectiei sociale. Scopul acestei intilniri l-a constituit prezentarea problemelor cu care se confrunta invatamintul si revendicarile pe care le au dascalii.
"Ministerul Educatiei Nationale urmeaza sa intocmeasca doua note care sa contina valoarea diferentelor neacordate conform Legii 154 si necesarul de bani pentru plata integrala a salariilor pe anul acesta. In sedinta de joi, 9 decembrie, Guvernul va pune in discutie cererile sindicalistilor", ne-a mai spus Marinescu.
Daca solicitarile dascalilor nu vor fi solutionate, acestia vor incepe, chiar de la sfirsitul acestei saptamini, sa picheteze guvernul. Mircea Marinescu ne-a mentionat ca delegatia cadrelor didactice din judetul Vaslui va picheta sediul guvernului in cea de a treia zi a protestelor. (Razvan CALIN)

Comentarii