Guvernul isi bate joc de disponibilizati

joi, 14 octombrie 1999, 23:00
1 MIN
 Guvernul isi bate joc de disponibilizati

Costica Manolachi a lucrat pina pe 1 august la SC ERUT SA Vaslui. La acea data, impreuna cu alti 19 angajati, a fost disponibilizat prin Ordonanta 98. Atunci li s-a promis ca, in cel mai scurt timp posibil, isi vor primi salariile compensatorii, asa ca oamenii au plecat linistiti, intr-un fel, acasa. Iata insa ca nici la mijlocul lunii octombrie acest lucru nu s-a intimplat.
Nemultumit de situatie si fara nici un ban cu care sa-si hraneasca cei 5 copii, Manolachi s-a prezentat la sediul redactiei pentru a ne cere ajutorul: "Am cinci copii acasa. Sotia este casnica, iar alta sursa de venituri nu am. Cum pot eu sa supravietuiesc si cit ?! Merg la CEC, iar apoi la Directia Muncii. Cei de acolo imi spun sa vin luni, luni imi spun sa vin vineri si tot asa. Eu stau si ma intreb cine isi bate joc de noi si cine se foloseste de banii nostri."
Contactat tellefonic la inceputul saptaminii, Dumitru Ciocirlea, directorul Asociatiei Judetene de Ocupare si Formare Profesionala (AJOFP) Vaslui, ne-a declarat: "Noi am facut toate documentatiile, iar pe 16 septembrie le-am trimis la Bucuresti. Insa cei de acolo nu ne-au trimis inca banii. Au sosit o parte, dar i-am dat disponibilizatilor de la Abrom si Hidrotehnica. Sper ca in scurt timp sa-i primeasca si ceilalti."
Pina la inchiderea editiei, banii inca nu erau veniti. AJOFP Vaslui ne-a informat ca cei de la Bucuresti motiveaza ca nu au bani. (Nicu VIRLAN)

Comentarii