Muncitorii de la Rulmenti, in prag de revolta

miercuri, 25 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Muncitorii de la Rulmenti, in prag de revolta

Printre salariatii de la SC Rulmenti SA Birlad, cea mai mare unitate de pe platforma industriala a orasului, a aparut de curind un nou val de tensiuni, generate de ultima serie de disponibilizari. Nemultumirea muncitorilor s-a indreptat, de aceasta data, si asupra conducerii Sindicatului Liber Independent (SLI) "Rulmentul".
Ieri, fara a ne oferi prea multe detalii, un cetatean ne-a remis un comunicat. Respectivul document este, practic, un apel catre muncitorii din fabrica si toti birladenii si a circulat prin intreg orasul: "Catre cei 300 de disponibilizati de la SC Rulmenti SA, catre cei cu actiuni si toti birladenii care ati muncit in fabrica si cei 1.000 de muncitori care vom fi disponibilizati. Veniti joi, 26 iulie, orele 14, in fata palatului administrativ, pentru a ne cere drepturile."
Oamenii solicita doua-trei salarii compensatorii pentru muncitorii disponibilizati si acordarea grupei de munca pentru toti salariatii. Manifestul capata un ton dur in momentul in care ataca actuala conducere a societatii si sindicatul: "Eliminarea dictaturii, terorii turcilor si administratiei, dar mai ales a sindicatului care si-a batut joc si continua sa-si bata joc de toti muncitorii."
In plus, cei care au redactat manifestul solicita tuturor birladenilor si administratiei publice locale sa se implice in a evita "un posibil dezastru, cum a fost colapsul combinatului din Resita".
In finalul documentului, li se cere muncitorilor sa se retraga de la SLI "Rulmentul" si sa se inscrie la Sindicatul "Siderul", al carui presedinte este inginerul Toader Neagu.
Am incercat sa aflam si pozitia liderului SLI "Rulmentul", Toader Ariton, insa acesta n-a fost de gasit. De altfel, acelasi rezultat l-am obtinut si atunci cind am incercat sa consemnam opinia conducerii.
Din cauza acestui manifest, atit Politia Birlad, cit si conducerea IGS (Indepedent Guard Security) Iasi, firma care asigura paza la Rulmenti Birlad, au intrat in "priza" si s-au pregatit sa faca fata unor eventuale proteste de masa. (Razvan CALIN)

Comentarii