"Curatenie de Paste"

miercuri, 04 aprilie 2001, 23:00
1 MIN
 "Curatenie de Paste"

Apropierea Pastelui a "bagat in priza" Primaria Birlad. Din aceasta saptamina, primaria a demarat un amplu program de igienizare a orasului, intitulat "Curatenia de Paste". In cadrul acestei actiuni vor fi angrenate servicii din cadrul primariei, RAGCL si scolile birladene.
Pe 2 aprilie, viceprimarul Ionita Chirila a avut o intilnire cu directorii celor 12 scoli generale din oras: "Aceasta intilnire a avut loc la solicitarea scolilor. Acestea s-au oferit sa ne ajute la actiunea de curatenie, fiecare in sectorul sau. Echipe formate din elevi si profesori vor merge pe la fiecare cetatean din zona pentru a-i sensibiliza si a-i convinge sa-si faca fiecare curatenie."
Tot in cadrul acestei actiuni, primaria intentioneaza sa curete de gunoaie malurile piriului Valea Seaca si rigolele stradale. Cu ajutorul asociatiilor de locatari, subsolurile blocurilor vor fi curatate. De spatiile verzi din zona centrala a orasului se va ocupa primaria, iar asociatiile de locatari vor avea grija de celelalte. Din aceasta actiune nu va lipsi varuirea copacilor si refacerea marcajelor rutiere. Cu ajutorul asistatilor social, stilpii de iluminat public vor fi revopsiti. Intreaga actiune se va desfasura sub motto-ul: "Birladul, un municipiu curat, sanatos si bogat." (Razvan CALIN)

Comentarii