Voluntari americani ajuta copiii distrofici de la Tutova

joi, 22 aprilie 1999, 23:00
2 MIN
 Voluntari americani ajuta copiii distrofici de la Tutova

De peste o saptamina, sectia de copii distrofici a Spitalului din Tutova beneficiaza de ajutorul unui grup de 14 voluntari americani, membri ai asociatiei umanitare "Global Volunteers" din Statele Unite ale Americii. Voluntarii ofera sprijin personalului sanitar si ajuta la ridicarea calitatii actului medical.
Majoritatea voluntarilor americani sint oameni trecuti de a doua tinerete. Printre ei sint fosti profesori de economie, oameni de afaceri, agenti imobiliari, psihologi, scriitori, profesori de franceza, asistente medicale si chiar top-modele. Pe toti, insa, ii uneste dragostea de oameni, placerea de a-i ajuta atunci cind se afla la anaghie si, mai ales, afectiunea puternica fata de copiii batuti de soarta ce sint internati in spitalul tutovean.
Multi dintre americanii veniti sa ajute copiii de la Tutova ne-au marturisit ca au ramas placut impresionati de caldura si ospitalitatea oamenilor locului, atit cei din Tutova, cit si cei din Birlad.
Randy Thatcher, din statul Washington, scrie eseuri de calatorie si povesti pentru copii. Impresia puternica pe care i-au facut-o aceste locuri si-a marturisit-o intr-un mod pe cit de concis, pe atit de relevant: "Ma intreb cit de repede as putea veni inapoi!?"
Una dintre figurile cele mai inedite este Norma Ash, din statul Arizona, fost top-model, care a realizat multe spoturi publicitare. Frumusetea si eleganta care i-au conferit in trecut statutul de top-model i se mai citesc si acum pe chip si in statura-i nobila. Dar, la fel ca si in cazul celorlalti, ea a venit in Romania din dragostea pentru copiii cu probleme: "De cind sint venit, m-am bucurat in fiecare zi de sederea mea in aceste locuri. Toata lumea este minunata, iar micutii orfani de la Tutova imi sint foarte dragi."
Voluntarii americani de la Spitalul din Tutova vor pleca la inceputul lunii mai, odata cu cei de la Colegiul National "Gheorghe Rosca Codreanu" Birlad. Organizatia "Global Volunteers" va mai trimite anul acesta pe meleagurile birladene alte patru serii de voluntari si nu mai putin de zece echipe in anul viitor. (Razvan CALIN)

Comentarii