Prince, dat in judecata de un fabricant de parfumuri

marți, 18 noiembrie 2008, 19:29
1 MIN
 Prince, dat in judecata de un fabricant de parfumuri

Potrivit acuzatiilor, prezentate la Curtea Suprema de Justitie a statului New York, Prince si casa lui de discuri, Universal Music Publishing Group, au incheiat o intelegere cu producatorul de cosmetice Revelations, in decembrie 2006, prin care producatorul de parfumuri putea sa foloseasca numele lui Prince si numele "3121" pentru a lansa pe piata doua noi parfumuri.

Primul dintre acestea a fost lansat in 2007, iar cel de-al doilea este programat pentru anul 2009.

Potrivit acestei licente, Universal ar fi cistigat 50% din profiturile nete obtinute din comercializarea parfumurilor. In schimb, celebra casa de discuri ar fi trebuit sa asigure prezenta artistului Prince la anumite evenimente de marketing organizate de producatorul Revelations.

"Din iulie 2007, in ciuda numeroaselor incercari ale firmei Revelations, aceasta nu a primit nici un raspuns din partea vreunei persoane care se ocupa de coordonarea activitatilor promotionale ale lui Prince", a fost acuzatia formulata de Revelations.

"Chiar daca nu am vazut deocamdata aceasta acuzatie, suntem la curent cu pretentiile formulate de firma Revelations, iar acestea sint complet lipsite de fair-play", au declarat reprezentantii firmei Universal Music Publishing Group, detinuta in prezent de Vivendi, un trust francez de media si telecomunicatii. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii