Provocari pentru ieseni la Festivalul International Happening & Performance

luni, 12 mai 2008, 19:45
2 MIN
 Provocari pentru ieseni la Festivalul International Happening & Performance

Festivalul va incepe miercuri, in parcarea Ateneului Tatarasi. Aici sint asteptati, de catre doi artisti ieseni, la ora 16.00, toti iesenii care vor sa ia parte la realizarea unei sculpturi colective. Astfel, oricine doreste sa se implice in proiect poate aduce de acasa orice obiect doreste. Lucrurile vor fi folosite de francezi pentru realizarea unei opere de arta. In afara acestui proiect, intitulat "Porumbarul Politic", tot miercuri se va derula, in aceeasi locatie, un alt proiect, conceput de Jean Robert Sedano si Solveig de Ory, care realizeaza inca din 1980 instalatii si sculpturi muzicale. Cei doi vor prezenta si iesenilor astfel de instrumente, care cinta doar la simpla prezenta a unei persoane. Ziua de miercuri se va incheia la Ateneu cu un  performance: artistul francez Denis Tricot si dansatoarea Zrinka Simicic vor prezenta un spectacol de dans si sculptura, de improvizatie si miscare. Spectacolul va putea fi vizionat si la Centrul Cultural Francez, de la ora 19.00.

Joi, festivalul incepe la ora 10.00 si include acelasi evenimente ca si miercuri, dar in alte locatii, cu diferenta ca, de la ora 19.00, la sala mare a Ateneului Tatarasi va avea loc spectacolul "King of North Saratoga", realizat de catre formatia Voodoo People. "Este un spectacol de dans, o poveste inspirata din anii ’20-’30. Saratoga e o strada veche, unde mai multi gangsteri se intilneau intr-un bar aflat pe teren neutru. Aici apare o rivalitate cauzata de o fata, dar si de disputa pentru putere", explica Adrian Lungu, unul dintre membrii trupei Voodoo People.

Vineri, de la aceeasi ora, tot la Ateneu, va avea loc un one woman show in limba engleza, sustinut de Reka Kinga Papp, din Ungaria.

Festivalul va continua si simbata cu alte evenimente, pe linga cele deja prezentate. Astfel, de la ora 16.00, la sala de dans a Ateneului va avea loc spectacolul "Why not?", conceput de Corina Bujor. "Este un spectacol gindit ca un expriment de miscare scenica si moda, in care va fi implicat si publicul. Acesta va primi din partea artistei o rochie alba pe care fiecare va putea adauga cite ceva. Este o incercare de interactiune cu publicul", detaliaza Mihaela Albianu, de la departamentul relatii cu publicul al Ateneului. De la ora 17.00 iesenii sint invitati la premiera spectacolului "Poveste din cartieru’ Alexandru". Regizoarea Vasilica Onicioaia a pus in scena povestea unei tinere jefuite, in zona Tigarete, de o gasca de rolleri. Dupa spectacol, expozitia mai multor pictori ieseni va fi vernisata la Barul Club al Ateneului.

Ziua de duminica este la fel de plina in evenimente. De la ora 18.00, la terasa Atenenului va avea loc spectacolul fara manechine si fara costume Fashion TV, iar de la ora 19.00 "Dansul ca mod de integrare sociala", in care doi tineri cu dizabilitati vor demonstra publicului ca dansul poate fi o maniera de socializare. Spectatorii  vor primi pe parcursul festivalului taloane cu care vor putea participa la o tombola.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii