Borbely: Autostrazile Targu Mures-Iasi si Transilvania sunt prioritati

vineri, 11 noiembrie 2011, 14:25
3 MIN
 Borbely: Autostrazile Targu Mures-Iasi si Transilvania sunt prioritati

Vicepresedintele politic al UDMR Laszlo Borbely, ministru al Mediului si Padurilor, a spus ca in prezent se elaboreaza studiul de fezabilitate pentru autostrada Targu Mures-Iasi, a carei constructie este sprijinita de reprezentantii UDMR inca din 2008.

"Din cate stiu eu, inca nu este in faza in care sa se ceara avize de mediu, acesta se cere cand este in faza de proiectare. Este o autostrada care este clar ca este sprijinita de noi, este normal, fiind o autostrada care ar trece Carpatii si ar fi de fapt o legatura intre Moldova si Ardeal. Noi am sprijinit-o atunci cand s-a propus, in 2008, eram tot acolo, in Guvern. Nu noi trebuie sa propunem sume, ci Ministerul Transporturilor. Vom avea o discutie in Guvern care sunt prioritatile pe 2012. Pentru mine, ca targumuresean, aceasta autostrada este o prioritate. O prioritate este si autostrada Transilvania", a spus Borbely.

El a aratat ca, din informatiile sale, numai o parte din autostrada Transilvania va fi finalizata de Bechtel, pentru restul, care include si zona municipiului Targu Mures, urmand sa se asigure finantare in urma unor parteneriate de tip public-privat si chiar din bani europeni.

"Deja Ministerul Transporturilor are o conceptie – de la granita va fi o parte buna, 140 de kilometri, care va fi finalizata pana la sfarsitul anului viitor, sper, asa s-a stabilit in contract; si va fi o parte, circa 60 de kilometri, care sa o lege de Gilau. Si dupa aceea ar urma partea care ne intereseaza, care sa continue spre Targu Mures. A fost o discutie la nivelul Comisiei Europene si s-a acceptat pana la urma ca o parte din aceste zone sa fie finantate din bani europeni. UE a spus ca, dat fiind ca s-au clarificat lucrurile cu Bechtel, ar fi posibil ca in perioada 2014-2020 sa se aloce bani si de la UE. Noi am dori sa se finalizeze cat mai repede", a spus Borbely.

Premierul Emil Boc declara, in octomrbie, la Timisoara, ca Guvernul are cinci proiecte mari pe care doreste sa le realizeze in parteneriat public-privat, privind constructia unei hidrocentrale, a reactoarelor de la Cernavoda, centura Bucurestiului si canalele Siret-Baragan si Dunare-Bucuresti.

El preciza ca la aceste proiecte se adauga constructia tronsoanelor de autostrada intre Sibiu si Pitesti si Comarnic-Brasov, fiind in pregatire tronsoanele Targu Mures-Iasi-Ungheni si Ploiesti-Albita-Suceava.

"La aceste proiecte adaug cele pentru infrastructura rutiera, altele decat cele pe fonduri europene. Ma refer la proiectele Sibiu-Pitesti si Comarnic-Brasov. Spuneam ca in 2013 orice timisorean va putea merge la Bucuresti pe autostrada cu exceptia tronsonului Sibiu-Pitesti. Acest tronson va fi scos la licitatie. Sunt in pregatire tronsoanele de autostrada ramase de la Bechtel si nefinalizate, Targu Mures – Iasi – Ungheni, Ploiesti – Albita – Suceava, tronsoane care sunt in pregatire in acelasi regim de parteneriat public-privat", spunea Emil Boc.

Pe de alta parte, potrivit unui document guvernamental, circulatia auto pe tronsonul de autostrada Suplacu de Barcau – Bors, in lungime de 64 kilometri, va fi deschisa in noiembrie anul viitor, insa receptia totala a lucrarilor este programata pentru 30 august 2013.

In document se arata ca, pana la sfarsitul anului, vor fi reactualizate proiectele pentru alte tronsoane din Autostrada Transilvania, respectiv Gilau-Nadaselu si Campia Turzii-Iernut, urmand ca in prima parte a anului viitor sa fie lansata licitatia pentru sectiunea Iernut-Targu Mures.

Proiectul Autostrada Transilvania a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde euro, incheiat cu compania americana Becthel pentru constructia unui traseu de 415 kilometri. Dupa sapte ani de la lansarea proiectului, au fost finalizati doar 52 de kilometri.

Contractul cu Bechtel a fost renegociat in acest an, compania americana urmand sa finalizeze doar doua tronsoane din cele opt ale autostrazii. Guvernul a avizat noul contract, care prevede reducerea costului aferent lucrarii cu 50%, la 6,9 milioane euro/km si permite scoaterea la licitatie a tronsoanelor inca neincepute.

Bechtel va continua lucrarile la tronsoanele Campia Turzii-Gilau si Suplacu de Barcau-Bors, reprezentand 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrazii. Traseul autostrazii mai cuprinde sase sectiuni insumand 297 km, respectiv Brasov-Fagaras (53 km), Fagaras-Sighisoara (52 km), Sighisoara-Ogra (56 km), Ogra-Campia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihailesti (24 km) si Mihailesti-Suplacu de Barcau (76 km). (Mediafax)

Comentarii