Cazul patronilor casei Dolce&Gabbana, acuzati de evaziune fiscala, retrimis in instanta

miercuri, 23 noiembrie 2011, 15:19
1 MIN
 Cazul patronilor casei Dolce&Gabbana, acuzati de evaziune fiscala, retrimis in instanta

Cei doi designeri italieni au fost achitati pe 1 aprilie de judecatorul Simone Luerti de la Tribunalul din Milano, dar parchetul a facut apel.

Cea mai inalta instanta din Italia a decis, miercuri, retrimiterea cazului in fata unui alt judecator, ceea ce inseamna ca audierile preliminare, care vor fi reluate de la zero, vor fi acelea care vor decide daca va urma sau nu un proces.

Domenico Dolce, in varsta de 52 de ani, si Stefano Gabbana, in varsta de 48 de ani, erau suspectati de comiterea unei escrocherii contra statului italian, in virtutea unor date inexacte trecute in declaratiile lor de impozit.

In octombrie 2010, publicatia cu profil economic Sole 24 a anuntat ca cei doi designeri italieni faceau obiectul unei anchete pentru evaziune fiscala in valoare de 840 de milioane de euro, alaturi de alte cinci persoane.

Inspectorii de la serviciul venituri-impozite din Milano i-au acuzat pe cei doi creatori de moda ca au infiintat in Luxemburg o societate fantoma pentru a ascunde venituri considerabile si pentru a nu plati impozit in Italia, in perioada 2004 – 2006, desi, in realitate, aceasta societate era condusa din Italia.

Cei doi creatori de moda se numara printre cei mai bogati italieni si, implicit, printre contribuabilii care platesc cele mai mari impozite.  (Mediafax)

Comentarii