UPDATE: Coalitia si ministrii discuta bugetul pe 2012 si rectificarea

miercuri, 16 noiembrie 2011, 09:21
2 MIN
 UPDATE: Coalitia si ministrii discuta bugetul pe 2012 si rectificarea

In forma actuala, proiectul de buget pentru anul viitor prevede taieri de fonduri pentru jumatate dintre ministere, inclusiv la Educatie, Cultura, Agricultura si Justitie, dar si pentru Parlament, comparativ cu alocarile din acest an, si bugete mai mari pentru Sanatatate, Aparare, Administratia Prezidentiala, institutii din sistemul juridic, servicii de informatii.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat insa ca nu poate accepta ca deficitul din 2012 sa fie realizat pe seama Ministerului Culturii si s-a aratat convins ca vor fi identificate resursele prin care ministerul sa aiba anul viitor un buget "foarte apropiat" de cel din acest an, singura reducere acceptata fiind suma pentru Festivalul "Enescu".

Proiectul de buget a fost discutat saptamana trecuta in sedinta de guvern, surse participante declarand agentiei MEDIAFAX ca principalele obiectii au fost ridicate de catre ministrii UDMR, care au reclamat ca fondurile rezervate culturii si educatiei sunt mai mici decat alocatiile din acest an si au cerut suplimentarea acestora.

In acelasi timp, surse oficiale au declarat recent pentru MEDIAFAX ca Guvernul va opera pana la finele lunii noiembrie o rectificare bugetara negativa, prin care va taia din alocari la majoritatea institutiilor, Ministerul Sanatatii fiind printre putinii ordonatori de credite care vor primi bani, pentru plata arieratelor.

Rectificarea bugetara, a doua din acest an, va fi una negativa, deoarece totalul incasarilor este sub nivelul prognozat, iar cresterea economica sustinuta de productia din agricultura nu a adus si venituri bugetare, sectorul agricol fiind slab fiscalizat si caracterizat de evaziune fiscala ridicata.

O resursa importanta pe care se bazeaza Guvernul sunt insa economiile consemnate la bugetul de somaj, rezultate dintr-un numar mai scazut de someri fata de cel preconizat. Toate aceste fonduri suplimentare vor fi utilizate in principal pentru acoperirea lipsei de incasari si plata unei parti din arieratele sistemului de sanatate.

Premierul Emil Boc a afirmat, marti seara, ca rectificarea bugetara va fi efectuata in aceasta saptamana sau cel tarziu saptamana viitoare, cu suplimentari de fonduri la ministerele Sanatatii, Culturii si la institutiile care se ocupa de derularea unor investitii in infrastructura. (Mediafax)

Comentarii