Demisia lui Bashar al-Assad pare „inevitabila” , apreciaza un print saudit

miercuri, 16 noiembrie 2011, 08:21
1 MIN
 Demisia lui Bashar al-Assad pare „inevitabila” , apreciaza un print saudit

Intrebat la National Press Club daca ar exercita presiuni asupra presedintelui sirian in acest sens, printul saudit a raspuns, totusi, ca s-ar abtine de la acest lucru.

Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei a fost primul lider arab care l-a indemnat pe Bashar al-Assad sa "plece de la putere".

"Cred ca este inevitabil ca Bashar al-Assad sa demisioneze", a declarat printul saudit, care s-a referit la noile actiuni de reprimare ale regimului sirian si la hotararea Ligii Arabe de a suspenda Siria de la reuniunile sale.

Reprimarea miscarii de contestare s-a soldat in ultimele opt luni cu aproximativ 3.500 de morti, potrivit ONU, in timp ce in tara se instaleaza haosul, iar criza se militarizeaza si ia o amploare internationala.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a cerut marti presedintelui sirian sa "inceteze sa isi omoare poporul".

Printul saudit Turki al-Faisal nu detine nicio functie oficiala, dar opiniile sale reflecta uneori ceea ce gandesc autoritatile saudite. El este fratele ministrului de Externe, printul Saud al-Faisal, iar expertii il prezinta ca succesor al acestuia. (Mediafax)

Comentarii