Caută 
4 MIN
Prevederea din legea romana privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectiva obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale catre un public care este prezent fizic la locul de provenienta a comunicarii este contrara dreptului Uniunii, a statuat Curtea de Justitie a UE.
Legea romana privind dreptul de autor prevede ca titularii drepturilor de autor isi pot exercita aceste drepturi in mod individual sau, pe baza de mandat, prin organismele de gestiune colectiva. De asemenea, legea prevede ca gestiunea colectiva este obligatorie in anumite cazuri, printre care se numara si cel privind exercitarea dreptului de comunicare publica a operelor muzicale. In cazurile in care gestiunea colectiva este obligatorie, organismele de gestiune colectiva ii reprezinta si pe titularii dreptului de autor care nu le-au acordat mandat.
Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) este organismul de gestiune colectiva a drepturilor de autor in domeniul muzical.
In perioada mai 2004-septembrie 2007, Circul Globus, in calitate de organizator de spectacole de circ si de cabaret, a comunicat public in scop lucrativ opere muzicale fara a detine autorizatie de licenta din partea UCMR-ADA si fara a achita acesteia remuneratiile corespunzatoare drepturilor patrimoniale de autor.
Considerand ca Circul Globus i-a incalcat drepturile, UCMR-ADA a sesizat Tribunalul Bucuresti. In sustinerea actiunii formulate, aceasta a aratat ca, in conformitate cu legea romana privind dreptul de autor, exercitarea dreptului de comunicare publica a operelor muzicale este supusa gestiunii colective obligatorii.
Circul Globus, la randul sau, s-a aparat invocand faptul ca a incheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor direct cu compozitorii operelor muzicale utilizate in spectacolele pe care le-a organizat si ca pentru aceasta utilizare a achitat autorilor sumele de bani convenite. Cum titularii de drepturi au optat pentru gestiunea individuala a drepturilor de autor, colectarea remuneratiilor de catre organismul de gestiune colectiva nu mai avea temei legal.
Tribunalul Bucuresti a admis in parte actiunea formulata de UCMR-ADA si a obligat Circul Globus la plata sumei de 994.153 lei cu titlu de remuneratie pentru comunicarea publica in scop lucrativ a operelor muzicale pentru perioada mai 2004-septembrie 2007, precum si la plata penalitatilor de intarziere corespunzatoare (397.721 lei).
Apelul declarat de Circul Globus a fost respins de Curtea de Apel Bucuresti. Cele doua instante au retinut ca legea romana privind dreptul de autor prevede expres ca, pentru dreptul de comunicare publica a operelor muzicale, gestiunea colectiva este obligatorie. Prin urmare, Circul Globus ar fi fost obligat sa achite UCMR-ADA remuneratia stabilita potrivit metodologiei negociate de organismul de gestiune colectiva, independent de contractele incheiate de Circul Globus cu compozitorii operelor.
Circul Globus a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu un recurs impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti, in cadrul caruia a invocat, printre altele, transpunerea incorecta in dreptul intern a Directivei privind dreptul de autor. A sustinut ca, desi in considerentele directivei dreptul de comunicare publica este definit in sens larg, ca acoperind orice comunicare catre un public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii, legea romana privind dreptul de autor nu a fost modificata si continua sa instituie o gestiune colectiva obligatorie a dreptului de comunicare publica a operelor muzicale, fara nicio distinctie intre comunicarea directa si cea indirecta.
In acest context, Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, in esenta, sa stabileasca daca Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretata in sensul ca are in vedere doar comunicarea catre un public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii sau si orice comunicare a unei opere realizata direct, facuta intr-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei.
Prin hotararea pronuntata joi, Curtea raspunde ca directiva trebuie interpretata in sensul ca are in vedere doar comunicarea catre un public care nu este prezent fizic in locul de provenienta a comunicarii.
Pentru a decide astfel, CJUE porneste de la constatarea ca directiva nu defineste expres notiunea "comunicare publica". In aceasta situatie, pentru interpretarea acestei notiuni de drept al Uniunii, este necesar sa se tina seama nu numai de modul de redactare a dispozitiei in care apare aceasta notiune, ci si de contextul in care se inscrie si de obiectivele urmarite de reglementarea din care face parte.
Mai intai, in ceea ce priveste contextul, unul din considerentele directivei in cauza prevede ca dreptul de comunicare publica "trebuie inteles in sens larg, ca acoperind orice comunicare catre un public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii". De altfel, Curtea aminteste ca, in jurisprudenta sa recenta, a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit.
In ceea ce priveste, apoi, obiectivul urmarit de directiva, Curtea subliniaza ca aceasta vizeaza crearea unui cadru juridic general si flexibil la nivelul Uniunii, care sa sprijine dezvoltarea societatii informationale si adaptarea si completarea normelor actuale in materia dreptului de autor si a drepturilor conexe pentru a tine seama de faptul ca dezvoltarea tehnologica a facut sa apara noi forme de exploatare a operelor protejate.
"Rezulta de aici ca armonizarea urmarita de aceasta directiva nu vizeaza formele «traditionale» de comunicare publica, precum reprezentarea sau executarea directa a unei opere. Acest lucru este confirmat de altfel si de prevederile din considerentul amintit potrivit carora dreptul de comunicare publica include doar transmisiile sau retransmisiile unei opere catre public, prin cablu sau fara cablu, inclusiv radiodifuziunea. Ca atare, acest drept nu include acte care nu implica o «transmisie» sau o «retransmisie» a unei opere, precum acte de reprezentare sau de executare directa a unei opere", explica CJUE.
Pentru toate aceste motive, Curtea constata ca Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretata in sensul ca are in vedere doar comunicarea catre un public care nu este prezent in locul de provenienta a comunicarii, cu excluderea oricarei comunicari a unei opere realizate direct, facuta intr-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei. (Mediafax)
