Frunda nu se va retrage din cursa

miercuri, 22 noiembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Frunda nu se va retrage din cursa

Ultimele sondaje de opinie, care il dadeau pe CV Tudor pe locul II, dupa Ion Iliescu, in cursa pentru Cotroceni, au alimentat zvonurile potrivit carora candidatul UDMR se va retrage din cursa in favoarea lui Theodor Stolojan sau Mugur Isarescu. Ieri insa, liderul UDMR a dat de inteles ca Uniunea nu-si va retrage candidatul.
"UDMR trebuie sa se pregateasca pentru asumarea rolului de opozitie, intrucit nu intrevedem nici o posibilitate de intrare in viitorul guvern al Romaniei", a declarat Markó Béla, presedintele Uniunii, in cadrul unui interviu acordat cotidianului Népújság. "Nu putem accepta rolul partidului de vitrina si nu ne putem sacrifica viitorul numai pentru a beneficia de niste functii si de o sansa minima de a schimba unele aspecte din viata comunitatii maghiare din Romania", a afirmat liderul UDMR. El a precizat ca o asemenea varianta ar putea fi luata in calcul numai in cazul in care maghiarii ar dispune deja de toate drepturile care li se cuvin in ceea ce priveste administratia publica, sistemul educational si cultural, in cazul in care ar avea autonomie, iar prezenta lor in institutiile de stat ar fi direct proportionala cu dimensiunile comunitatii maghiare Romania. "Conditia principala a participarii noastre la guvernare ar fi, asadar, tocmai primirea unor garantii ferme cu privire la acordarea acestor drepturi minoritatii maghiare, pentru ca, daca am intra intr-o guvernare fara a impune aceasta conditie, nu ne-am mai putea permite sa ridicam nici o alta pretentie", afirma Markó Béla.
Presedintele UDMR considera ca Ion Iliescu ar trebui sa-si asume trecutul si sa ceara iertare comunitatii maghiare si precizeaza ca discursul pe care acesta l-a rostit recent la Tirgu Mures nu a facut decit sa atraga din nou atentia asupra pozitiei pe care a avut-o fata de problema maghiara la inceputul anilor ’90. "Nu stiu de ce a considerat important sa vorbeasca din nou despre separatism si segregationism, dar se pare ca s-a speriat de un eventual esec in alegerile pentru functia de presedinte al Romaniei si probabil ca aceasta temere este fondata", apreciaza Markó, precizind ca nu este suficient ca Ion Iliescu sa prezinte viitorul comunitatii maghiare din Romania, sa lanseze un program electoral adresat acestei comunitati, atit timp cit nu si-a asumat trecutul in fata maghiarilor. "Acest lucru nu s-a intimplat inca, in ciuda faptului ca ar putea cere iertare de la maghiarii din Tirgu Mures, pentru ca opiniile pe care le-a manifestat in trecut ne-au cauzat atit noua, cit si tarii foarte multe pagube", considera liderul UDMR. Markó a adaugat ca reprezentantul PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu constituie o problema care sa preocupe conducerea UDMR si a afirmat ca, in cazul in care acesta va intra in cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, solutionarea unei eventuale probleme va cadea in sarcina fortelor democratice romanesti. (Dan POPA)

Comentarii