Manifestantii din miscarea Occupy DC ii cer lui Barack Obama sa li se alature

miercuri, 16 noiembrie 2011, 09:17
1 MIN
 Manifestantii din miscarea Occupy DC ii cer lui Barack Obama sa li se alature

"Vrem sa il primim in miscarea noastra", strigau manifestantii in timpul marsului.

Amintind ca tabara Occupy DC se afla la cateva sute de metri de Casa Alba, manifestantii au scandat, adresandu-i-se lui Barack Obama, plecat in turneu in Pacific: "Suntem chiar in coltul strazii! Hai cu noi!".

Acest protest are loc in timp ce manifestantii anticapitalism au fost expulzati din taberele lor in mai multe orase americane in ultimele zile, in special la New York, dar nu si la Washington.

Expulzati in noaptea de luni spre marti din piata Zuccotti, unde s-au instalat de aproape doua luni, manifestantii Occupy Wall Street s-au intors in parc marti seara. Acestia nu au insa permisiunea de a-si reinstala corturile.

Anterior in cursul zilei, aproximativ o treime dintre manifestantii din Washington au intrat in cladirea care adaposteste sediul local al Brookfield Properties, proprietarea pietei Zuccotti din New York. (Mediafax)

Comentarii