Parlamentul bulgar adopta o lege care le interzice fostilor spioni accesul la functii diplomatice

joi, 14 iulie 2011, 14:57
2 MIN
 Parlamentul bulgar adopta o lege care le interzice fostilor spioni accesul la functii diplomatice

Acest text controversat risca totusi sa faca obiectul unui veto din partea presedintelui Gheorghi Parvanov si opozitia a anuntat ca va sesiza Curtea Constitutionala.

Legea a fost adoptata in urma dezvaluirilor de la sfarsitul lui 2010 ale unei comisii care arata ca 40 la suta dintre ambasadorii si sefii de misiuni bulgare in strainatate au lucrat pentru serviciile de spionaj sau contraspionaj in timpul regimului comunist.

Potrivit amendamentelor legii privind serviciul diplomatic, agentii si colaboratorii Darjavna Sigurnost (DS, Securitatea de Stat) nu vor putea sa ocupe posturi publice.

Ministrul de Externe Nikolai Mladenov a subliniat ca ministerul sau "taie legaturile cu DS" si posturile cu responsabilitate "nu vor mai fi ocupate de persoane dependente".

Ministerul a chemat deja zeci de ambasadori, intre care cei aflati in post la Berlin, Atena, Beijing si Stockholm, precum si cei pe langa ONU si UNESCO. Mladenov a ales sa ii cheme si nu sa ii revoce din functie din cauza opozitiei presedintelui Gheorghi Parvanov, caruia ii revin prerogativele de a semna un decret in acest sens.

Mandatul presedintelui expira in ianuarie.

Intre timp, Parvanov isi poate exercita dreptul de veto pentru a obliga deputatii sa reexamineze legea. Daca totusi amendamentele sunt votate din nou fara schimbari in Parlament, presedintele va fi obligat sa le aprobe.

Mladenov a apreciat, la randul sau, ca textele adoptate "nu aduc atingere drepturilor omului" deoarece diplomatii chemati primesc un post in cadrul ministerului.

Opozitia socialista a promis sa sesizeze Curtea Constitutionala, considerand ca aceasta lege impune o "culpabilitate colectiva".

Jurisprudenta pledeaza in favoarea sa: in ultimii 20 de ani, Curtea Constitutionala a respins sapte tentative de interzicere a exercitarii anumitor functii de catre fostii agenti si colaboratori ai serviciilor de spionaj si contraspionaj. (Mediafax)

Comentarii