Patriarhul Daniel: Cu tristete am primit vestea trecerii la cele vesnice a lui Adrian Paunescu

duminică, 07 noiembrie 2010, 11:58
2 MIN
 Patriarhul Daniel: Cu tristete am primit vestea trecerii la cele vesnice a lui Adrian Paunescu

Poetul Adrian Paunescu s-a nascut la 20 iulie 1943, in Copaceni, judetul Balti, in Basarabia, in prezent Republica Moldova. Dupa studiile primare, a absolvit Colegiul National «Carol I» din Craiova, apoi a studiat filologia la Universitatea din Bucuresti. Domnul Adrian Paunescu debuteaza ca poet in anul 1960 si marcheaza generatia sa cu versurile si activitatea depusa in cadrul «Cenaclului Flacara», pe care l-a infiintat si l-a condus intre anii 1973 si 1985. In cadrul Cenaclului a incurajat si promovat o cultura accesibila tuturor, prezentand lucrarile sale si ale tinerilor din Cenaclu, publicului din intreaga tara. Activitatea sa a fost deseori vazuta de regimul comunist ca nefiind conforma cu linia partidului. Opera sa ramane insa marturie a talentului sau poetic si a patriotismului sau constant si convingator", spune in mesajul sau Patriarhul, transmis sambata.

PF consemneaza si faptul ca dupa anul 1989, Adrian Paunescu s-a implicat activ in viata politica, fiind ales senator de Dolj in anii 1992 si 2000, iar senator de Hunedoara in anul 2004.

"Familia sa, prietenii si toti cei care l-au apreciat si iubit pe domnul Adrian Paunescu, traiesc astazi o durere profunda care nu poate fi alinata decat prin rugaciune sfanta, comemorare pioasa si multa pretuire a operei sale. In acest ceas de intristare, ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos Cel inviat din morti, sa odihneasca sufletul robului Sau Adrian, in lumina iubirii Sale vesnice, iar Dumneavoastra, Stimata Doamna, familiei indoliate si tuturor celor intristati sa va daruiasca mangaiere si intarire sufleteasca. Vesnica lui pomenire din neam in neam!", spune Patriarhul, care isi incheie mesajul: "Cu parintesti binecuvantari si condoleante pentru familia indoliata".

Comentarii