Ponta si Antonescu refuza sa participe la noi consultari cu Basescu pe tema revizuirii Constitutiei

luni, 09 ianuarie 2012, 14:52
2 MIN
 Ponta si Antonescu refuza sa participe la noi consultari cu Basescu pe tema revizuirii Constitutiei

"Noi, liberalii cel putin, am spus ceva si a ramas valabil: noi la sindrofii, la intalniri de socializare, la intalniri de palmares cu domnul Basescu nu mergem. Acum, ca sa discutam din nou sau sa ne facem ca discutam modificarea Constitutiei ca sa para domnul Basescu consecvent ca vrea sa reduca numarul de parlamentari, desi asta se poate face prin simpla votare a unui proiect de lege, si alte astfel de istorii, de istorioare si discutioare, va spun din capul locului ca nu mergem, nu are importanta cand o sa vina invitatiile", a spus Antonescu.

Liderul liberal a spus ca propunerile USL, expuse la consultarile precedente, nu au fost luate in seama si ca reprezentantii opozitie nu sunt dispusi sa se "joace de-a consultarile" cu seful statului.

"Noi am fost la Cotroceni sa discutam despre modificarea Constitutiei ca sa introducem deficitul structural. Am spus ca suntem de acord, si noi, si cei de la guvernare – sigur, discutam conditiile – dupa care domnul presedinte s-a dus la televizor si ne-a anuntat ca nu mai vrea", a spus si presedintele PSD, Victor Ponta.

"Acuma, pe cei de la guvernare poate sa-i cheme cand vrea. Pe noi, ca sa ne chemi ca dupa aia sa zici ca v-am chemat degeaba? Ne-a chemat de ce? Ca sa ne tina pe dumneavoastra in frig si sa ne ascunda pe noi de presa? Sunt momente care nu-si au sensul in 2012", a adaugat Ponta.

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, ca va relua discutiile cu partidele pe tema revizuirii Constitutiei, aratand ca amanarea acestui proces este in defavoarea intereselor care tin de evolutia si de flexibilizarea functionarii statului.

"Revizuirea Constitutiei este un proces mai dificil, desi eu sper ca se va putea realiza. Voi relua discutiile cu partidele in acest sens, pentru ca amanarea este in defavoarea intereselor de evolutie si democratizare, dar si de flexibilizare a functionarii statului", a declarat presedintele. (Meidafax)

Comentarii