Pragul electoral va fi 5 la suta

miercuri, 10 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Pragul electoral va fi 5 la suta

In ceea ce priveste sistemul de vot, propunerile legislative contin variante foarte diverse, de la pastrarea sistemului proportional pe lista de partide, sistem mixt, pina la sistemul uninominal.
PDSR a exprimat obiectii majore fata de sistemul mixt, aratind ca, prin Constitutie, Senatul si Camera Deputatilor sint structuri echivalente, ceea ce impune ca parlamentarii sa fie alesi printr-un sistem de vot unitar. Porpunerea PDSR sustine sistemul proportional, acordat pe liste de partide, aceasta opinie fiind sustinuta de PRM si UDMR.
ApR, PUNR si PNL s-au pronuntat in favoarea unui sistem mixt – vot uninominal si proportional. Deosebirile constau in faptul ca PNL propune vot uninominal pentru Senat si pe lista la Camera, in timp ce ApR si PUNR doresc ca anumite procente din numarul parlamentarilor sa fie alese, prin vot uninominal, restul mandatelor urmind a fi ocupate prin vot pe lista.
PNTCD a avansat doua propuneri legislative diferite in fond, motiv pentru care grupul parlamentar taranist din Camera Deputatilor urmeaza sa aleaga, astazi, varianta ce va fi sustinuta in Comisia interpartinica. O initiativa este in favoarea votului acordat unei liste de partide. Deputatul PNTCD Vasile Lupu are o alta propunere legislativa, care combina votul uninominal cu cel pe lista. Potrivit propunerii sale, daca jumatate plus unul din voturile acordate intr-o circumscriptie se afla pe lista de partid, se aplica sistemul listei blocate, daca jumatate plus unu din voturi merg pe anumiti candidati, se aplica sistemul uninominal.
PD – Reprezentantii acestui partid au lipsit de la sedinta Comisiei, insa vicepresedintele Bogdan Niculescu Duvaz a declarat ca democratii sustin ridicarea pragului electoral la 5% si "un sistem de vot proportional optional", adica la latitudinea alegatorului.
Comisia interpartinica nu a luat nici o decizie, stabilirea sistemului de vot si mai ales nivelul pragului electoral la aliante urmind a fi dezbatute in urmatoarele sedinte.
Pragul pentru aliante
O alta problema ce trebuie negociata de Comisia interpartinica se refera la stabilirea pragului electoral pentru aliante, in acest sens existind trei propuneri. PDSR considera ca pragul pentru aliante trebuie sa fie egal cu numarul de partide din alianta inmultit cu pragul de 5 la suta. O alta varianta, sustinuta de liberali si PRM, vizeaza ca pragul sa reprezinte o suma dintre pragul de 5 la suta la care se adauga pentru fiecare alt partid cite 3 la suta. PNTCD a propus ca pragul electoral la aliante sa fie obtinut prin adunarea pragului de 5 la suta cu 2 la suta pentru al doilea si al treilea partid si 1 la suta pentru restul formatiunilor. (Dan POPA)

Comentarii