Siretul e ca Marea Neagra

„Fara sa ne anunte nimeni, ne-am trezit, la cinci dimineata, cu apa in casa. Am vazut cum plutesc butoaiele prin grajd, apoi am auzit oamenii tipind si plingind”, spune printre lacrimi o femeie rotofeie, rosie in obraji. „N-am vrut sa plec cu Armata sau cu salvatorii, nu sint in pericol sa mor, apa e doar pina la sold”, adauga ea. Ne cheama sa-i fotografiem resturile de avutie: „La mine tot a fost mai bine, caci am casa in partea mai ridicata a satului. Restul nu mai au chiar nimic, au doar apa pina la streasina”. Siretul a facut ravagii de la Tecuci pina la Galati. Nu exista asezare pe lunca riului care sa nu fi fost pustiita de ape. De la Umbraresti si pina la Namoloasa, toate satele de pe stinga drumului dinspre Galati spre Tecuci sint mestecate de militari, jandarmi, protectia civila ori salvatori care incearca sa adune oameni si animale de prin?podurile caselor. Unde se poate, sint folosite masinile mari ale Armatei. Dar cel mai des e folosita barca.
Apa vine incet, ca o molima
„Cred ca, in 15 ani, am stat in pod citeva ore adunate. Azi am stat mai mult de 12”, spune inlacrimat un batrin convins sa plece din podul unei cocioabe de chirpici ce sta sa cada.
Din soseaua principala care merge de la Galati la Tecuci, la Hanu Conachi, se face un drum la stinga. Citiva kilometri mai incolo, trecind prin Fundeni, ajungi la podul catre Nanesti, Maicanesti, Rimniceni, apoi Focsani. In toiul noptii nu se aud decit strigatele celor din Fundeni. Apa vine incet, ca o molima, prin fundul curtilor lor si se indreapta spre?case. „Ce sa facem cu sacii? Nu fac fata. Probabil ca, daca mai creste, o sa ne ia si noua casele”, se vaita un batrin cu sapa in mina, in timp ce incarca si el, alaturi de soldati, saci cu nisip.
„Faceam o ora sa pescuiesc in Siret. Azi trece prin curte”
Mai departe, la citiva kilometri -?podul spre Nanesti. Plin de oameni care se uita -?unii de ore bune?- cu nodul in git, la cit de crescut este Siretul. „Nu l-am vazut niciodata asa!”, spune un satean. „In ‘70 era mai mic…”, isi aminteste el, fara sa continue.?Drumul se termina brusc, in apa, la 50 de metri dupa pod. Un copil isi ia avint la vale si intra cu bicicleta in apa. „Sa se mai spele putin”, explica pustiul. De-aici incolo, catre Nanesti nu se mai ajunge decit cu barca. Joi seara, majoritatea oamenilor erau salvati, mai ramasesera doar cei care, din disperare, nu voiau sa plece din poduri si sa-si abandoneze avutul. „E mare aici!”, exclama unul dintre satenii evacuati mai devreme. „Nu ca e mare Siretul, e mare, ca Marea Neagra”, se explica el, suspinind. „Eu sint pescar si vecinii rideau de mine ca merg o ora in fiecare zi, pina la Siret, sa pescuiesc. Acum rid eu, ca trece Siretul pe la mine prin curte”, adauga el. In?vocea lui numai ris nu este insa, ci o imensa amaraciune.
«Ia-ma, Doamne, si pe mine, sa scap de toate!»”
Pe mal, un batrin cu o vesta reflectorizanta de la Drumuri si Poduri se uita cu lacrimi in ochi catre satul inecat de apa si bezna. A pierdut tot. „Te chinui cu un pui citeva luni de zile pina se face gaina, cu un porc aproape un an ca sa poti sa-l maninci… Apoi, in citeva ore, vine apa si iti ia tot. Imi vine sa pun miinile pe piept si sa strig «Ia-ma, Doamne, si pe mine, sa scap de toate!»”, suspina el. Nimeni nu stie daca exista morti la Nanesti. Cine-i de vina? Sinistratii par a fi gasit raspunsul: „In primul rind noi, oamenii, pentru ca sintem prea pacatosi. Asa a vrut Dumnezeu!”.
Pe nimeni nu mai intereseaza acum ce se intimpla la Bucuresti,?in Parlament sau la Guvern. Acolo nu a ajuns apa. (Ovidiu Vanghele- Mediafax)