Un copil aflat intr-o tabara in Buzau a fost grav ranit dupa ce o poarta de fotbal a cazut peste el

luni, 11 iulie 2011, 11:03
1 MIN
 Un copil aflat intr-o tabara in Buzau a fost grav ranit dupa ce o poarta de fotbal a cazut peste el

Din primele informatii funizate de comisarul Florina Crucianu, de la IPJ Buzau, incidentul s-a petrecut, duminica seara, pe un teren de fotbal situat in imediata apropiere a taberei, teren care nu era ingradit.

Un minor in varsta de 13 ani, din Craiova, aflat in tabara cu aproximativ 200 de copii, printr-o asociatie non-guvernamentala, s-a prins cu mainile de bara transversala a uneia dintre portile de fotbal ce nu aveau dispozitive de prindere si fixare in beton, moment in care poarta s-a inclinat si a cazut peste copil, lovindu-l cu capul de ciment.

In cadere, a mai fost lovit un copil, de aceeasi varsta.

Cele doua victime au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, de unde primul copil peste care a cazut poarta de fotbal a fost transferat la un spital din Bucuresti. Cel de-al doilea a scapat nevatamat, iar medicii nu l-au internat.

Pana in prezent, politistii au audiat mai multe persoane si, potrivit primei ipoteze, copiii nu erau supravegheati. (Mediafax)

Comentarii