Violente soldate cu mai multi raniti in SUA de „vinerea neagra”

sâmbătă, 26 noiembrie 2011, 10:15
2 MIN
 Violente soldate cu mai multi raniti in SUA de „vinerea neagra”

Incidentul cel mai grav a avut loc in California, in parcarea unui hipermarket Wal-Mart din San Leandro, unde un client a fost atacat cu focuri de arma in timp ce se indrepta spre masina sa, dupa ce isi terminase cumparaturile.

Vineri dimineata, barbatul era in stare "critica dar stabila", a declarat sergentul Mike Sobek.

Pe coasta de est, in South Carolina, hotii care incercau sa jefuiasca o femeie in varsta de 55 de ani in parcarea unui alt Wal-Mart au impuscat-o in picior, potrivit postului local de televiziune WMBF. Una dintre prietenele sale a reusit sa ii puna pe fuga pe agresori tragand in aer cu propria arma.

Potrivit politiei, focuri de arma s-au tras si intr-un centru comercial din Fayetteville, in Norh Carolina.

Joi seara, in nordul Los Angeles, tot intr-un magazin Wal-Mart, o femeie inarmata cu spray paralizant i-a stropit pe ceilalti cumparatori pentru a-si face drum si a ajunge cat mai repede posibil la consolele cu jocuri si papusi. Circa 20 de persoane au fost victimele acestui atac si au necesitat ingrijiri medicale.

Potrivit martorilor oculari, in plin haos, femeia a reusit sa ia o consola de jocuri XBox. Dupa ce a platit, ea a parasit magazinul.

Politia o cauta in continuare.

"Black Friday" este o traditie in Statele Unite, la fel ca Thanksgiving, marea sarbatoare familiala care o precede.

Nici Casa Alba nu a pierdut ocazia de a obtine profit din "vinerea neagra", propunand pe contul de Twitter al presedintelui @BarackObama o "reducere de 10 la suta pentru orice achizitionare de articole" care il promoveaza pe presedinte pentru alegerile de anul viitor, cum ar fi cesti de cafea sau autocolante.  (Mediafax)

Comentarii