Anatomia discursului regal (II)

Infrastructura este o problema ce parea definitiv clarificata de economisti. Politicienii au reluat-o obsesiv, dar nu au reusit decit sa produca un ocean de cuvinte. Poporul a obosit sa tot auda vorbindu-se despre drobul de sare al infrastructurii, in vremea in care ne-am ratacit pe calea labirintica a pseudosolutiilor. Tot vorbind despre infrastructura, am generat un pluton fruntas de imbogatiti ai acestui sector (regii asfaltului, spre exemplu, au prosperat nestingheriti, desi drumuri bune si autostrazi inca nu avem). Dar noutatea absoluta din acest segment al discursului regal nu este trimiterea la insolvabila problema a infrastructurii – autostrazile, porturile, aeroporturile ori agricultura – care "sint parte din forta noastra, ca stat independent", ci includerea scolii in infrastructura, "ca piatra de temelie a societatii". Sper ca economistii, politicienii si oamenii scolii sa reflecteze mai aplicat la aceasta noua viziune asupra infrastructurii.

In cuvinte putine si masurate, Regele abordeaza tema Familiei regale si a rolului ei in Romania republicana de azi. Nu e pledoarie pro domo si nici un bilant. E o privire sincera, dintr-un unghi ce scapa atit celor multI, cit si multor pretinsi oameni subtiri. Familia regala are menirea, chiar si in vremea asezamintelor republicane, de a sustine treimea sacra: "interesele fundamentale ale Romaniei, continuitatea si traditiile tarii". Coroana, la rindul ei, simbolizeaza independenta, suveranitatea si unitatea Romaniei. Aceste doua treimi trebuie sa ramina vii in constiinta natiunii, indiferent de imprejurari politice, intrucit valorile pe care le intruchipeaza fac parte din corpul natiunii.

Sacrificiul tinerilor in anul 1989 si datoria fata de viitor. Regasirea fiintei natiunii a fost posibila cu sacrificiul tinerilor, in decembrie 1989. Gestul lor sublim poate fi rasplatit prin delimitarea neta si definitiva de "naravurile trecutului", adica "demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agatarea de putere si bunul plac", care tareaza societatea romaneasca in ansamblul sau. Curajul de a rupe cu mostenirea nefasta, lucrare la care trebuie sa-i asociem si pe fratii nostri, adica romanii din proximitate, ne poate indruma spre regasirea demnitatii si a simtului onoarei, valori fara de care riscam sa bijbiim prin meandrele timpului. In ceea ce-i priveste pe romanii din vecinatate, M.S. Regele Mihai spunea intr-un text mai vechi ca ei nu reprezinta un caz oarecare pentru agenda nationala, ci o tema esentiala, intrucit orice erodare a "marginilor natiunii" se rasfringe asupra echilibrului intregului corp national. De aceea, "romanii si paminturile romanesti care ne-au fost luate" trebuie sa ramina vesnic in atentia noastra. Mai mult, ei trebuie sa decida daca vor sa-si cladeasca viitorul impreuna cu noi ori separat. Datoria Regelui fata de soarta acestor romani este una speciala, fiind pecetluita de "juramintul" sau de a-i reprezenta. Toti romanii merita sa stie ca acesta este singurul juramint ce nu poate fi tranzactionat, el fiind consacrat de legamintul Regelui cu Dumnezeu, prin mirul ce nu poate fi sters nici de "toata apa cumplitului ocean" (Shakespeare, Richard al II-lea). Mai mult, acesti romani sint "parte a natiunii noastre", indiferent de imprejurari. Aceasta cuprindere a natiunii romane in ansamblul sau are legitimitatea de a fi asumata doar de rege, din ratiuni pe  care tocmai le-am evocat. Restul, adica opera teoreticienilor naimiti, de ieri si de azi, nu e mai mult decit o simpla glossa.

Crezul regal. Pentru o natiune moderna, "dupa libertate si democratie", "cele mai importante lucruri de dobindit sint identitatea si demnitatea". Oriciti presedinti de republica ar evoca in cauza aceste patru valori esentiale, ele nu pot avea greutatea specifica si incarcatura semantica pe care le-o da regele. Si aceasta intrucit el nu are un contract de mandat cu tara, ci legaminte supratemporale, cu poporul dintotdeauna, pecetluite sacru. Cirmuitorii de care Romania are trebuinta sint cei "respectati si priceputi". Cei in mandat ori cei care vor urma ar trebui sa-si asume decalogul regal, de nu va fi ca regalitatea sa fie restaurata, cu toata responsabilitatea. Cuvintele Regelui, spre deosebire de altele, ce-si pot permite sa fie complice cu mediocritatea, sint vertebrate de relatia sa profunda cu Dumnezeu si cu neamul in integralitatea lui. Si aceasta intrucit, asa cum spune stravechea Carte sasanida a coroanei, Dumnezeu i-a creat pe regi "din cauza dreptatii", pentru ca ea "sa se infaptuiasca, iar nedreptatea sa fie inlaturata".

Noi si viitorul Romaniei. Nu imprejurarile favorabile fac o tara, ci capacitatea neamului si conducatorilor sai de a cadea in "balanta istoriei" (Mircea Vulcanescu). Forta unei natiuni sta in capacitatea, priceperea si determinarea de a cladi "o tara statornica, prospera si admirata in lume". Iar statornicia nu o pot edifica oamenii marunti, cu idealuri de-o schioapa, ci oamenii mari, care sint sprijiniti sa-si implineasca vocatia de ctitori. Prin ei, Romania a mers mai departe, de cind exista tara, prin nobletea idealurilor lor, "servite responsabil si generos".

Formula "Asa sa ne ajute Dumnezeu", prin care se incheie toate mesajele regale catre popor, este, la rindul ei, un legamint sacru, cu o imensa incarcatura. E un legamint crestinesc, in care fiecare cuvint incumba raspundere. Dumnezeu ne ajuta "asa", adica dupa inima, convingerea si sinceritatea celui care depune juramintul. Cuvintele au viata si demnitate, in acceptiune regala. Pentru altii, ele pot fi si vorbe-n vint, rostite la minie ori in campanii electorale. Pentru rege, niciodata.