Arta din Jurassic Park

 Intamplarea face sa cunosc destul de bine spatiile Facultatii de Biologie de la „Cuza". Salile in care ostenesc studentii sunt dispuse de o parte si de alta unor coridoare lungi si stramte, adesea prost luminate. In lungul lor, odihnesc multimi de schelete animale, dinozauri pitici, cranii de tot felul, pasari impaiate, fluturi si insecte exotice, ierbare, planse cu subiecte vegetale, vitrine ticsite cu borcanase de formol, din care te privesc in fel si chip vietati ciudate – rame, serpi, vipere, soparle, broaste, scorpioni. Unele holuri dau spre demisol, dand o usoara impresie de underground, de muzeu al preistoriei, populat cu personaje stranii, evadate parca din Jurassic Park-ul lui Spielberg.

Avusesem un birouas in acel colt retras al Universitatii. Geamul acestuia nu dadea direct afara, ci spre un balcon descoperit, din care puteai contempla zecile de maidanezi facandu-si siesta in decorul natural din jurul semetului edificiu. Foamea de spatiu a facut ca acel balcon sa fie la un moment dat inchis, iar in incinta lui – depozitate cateva din scheletele destinate praxisului didactic biologist. Drept compensatie, mi s-au instalat storuri flexibile, pentru a obtura privelistea macabra. Altfel, in cuadratura ferestrei se profilau, majestuoase, scheletele unor jivine cu identitate incerta, dispuse in posturi studiate, pentru a satisface in masura sporita curiozitatile legate de arhitectura interna a speciilor disparute sau pe cale de evolutie.

Cu timpul, ma obisnuisem sa privesc osuarul improvizat cu alti ochi, aidoma unei „instalatii" artistice de felul celor intalnite frecvent in marile galerii si muzee. Mi se parea ca vecinii de conjunctura imi clipesc binevoitori din orbitele goale sau imi zambesc afabil printre dintii bine fixati ai maxilarelor. Deseori trageam „cortina", pentru a-mi rasfata musafirii suspectati de bun gust cu neobisnuita „natura moarta". E drept, nu toti pareau sa aiba sensibilitatile setate in acelasi sens; isi fereau privirile ori plecau in graba, vadit infricosati. De buna seama, fiecare vedea altceva sau doar ceea ce voia sa vada.

 Are insa biologia vreo tangenta cu arta? De ce un schelet expus intr-un muzeu, bunaoara, este „opera de arta", iar intr-o universitate respectabila nu excede registrul strict utilitar? Daca multa vreme natura, in toate ipostazele sale (oameni, flori, peisaje, animale), a constituit sursa de inspiratie si pretext al reprezentarii, veacul trecut a adus in atentie fiintele si lucrurile insele, in absenta oricarei medieri, cu exceptia celor intentionat simbolice si/sau conceptuale. Arta reintalneste o problema de actualitate – cea a propriilor limite. Iata cateva exemple…

In 1994, expozitia Hors limites („In afara limitelor"), de la Centrul parizian „G. Pompidou", gazduia o instalatie a lui Huang Yong Ping, intitulata Théatre du monde. Ea consta intr-un vivarium care aseza laolalta reptile din specii diferite, invitate sa se devoreze reciproc. Lucrarea se dorea o alegorie a lumii in care traim, una in care oamenii, inrobiti conflictelor si agresivitatii extreme, se ameninta si se sfasie reciproc. In Canada, o reprezentatie similara a fost compromisa din pricina protestelor indarjite ale iubitorilor de animale. Arca lui Noe,, instalatia din 2009 a aceluiasi, surprindea momentul debarcarii animalelor din corabia norocoasa, dupa salvarea acestora din Potopul devastator. Englezul Damien Hirst expune animale eviscerate (porci, rechini, oi, zebre), scufundate in bazine uriase de formol. Lucrarea For the Love of God este un craniu realizat din aproape 2 kg de platina si 8600 de diamante incrustate, in valoare initiala de 29 milioane de dolari, fiind evaluat ulterior la circa 100 milioane de dolari. Algerianul Adel Abdessemed se filmeaza ucigand animale. In intentie, cel putin, spune ca denunta raporturile de putere care ii fac pe unii calai si pe altii victime. Hermann Nitsch, reprezentant ilustru al „actionismului vienez", integreaza in performarile sale corpuri umane si animale, in ceremonii sangeroase, cu iz ritualic, sacrificial, atribuindu-le o justificare metafizica, soteriologica.

x

Referintele anterioare nu sunt defel intamplatoare. Zilele trecute am trait ineditul unei expozitii organizate in chiar incinta Facultatii de Biologie, avandu-l ca protagonist pe Eduard Constantin Olaru, absolvent al Universitatii iesene de Arte. Satisfacand o miza mai curand stiintifica decat artistica, demersul sau propune o perspectiva paleo-antropologica asupra evolutiei si „umanizarii" omului. Lucrarile realizate in tehnica digitala reconstituie cu aproximatie etapele decisive ale detasarii bipedului primitiv de lumea instinctelor si a animalitatii.

Eduard Olaru iese din tiparul artistului obisnuit. Desi absolvent al sectiei de grafica si design, face pe cont propriu cercetari de paleo-antropologie, cautand sa recompuna in imagini plauzibile genealogia speciei umane, printr-o intoarcere la ethosul inaugural, nealterat sau la inocenta culturilor primitive. Studiaza tatuajul bosiman, lumea Africii, obiceiurile si vestimentatia locuitorilor din tinuturi virgine, urmarind parcursul „bunului salbatic" pana la stadiul actual de civilizatie. Artistul denunta ipocrizia occidentala care atrofiaza spiritual traditiei in profitul unor extravagante facile si efemere. Vazuta cu ochi de artist, lumea viului este dinamica si seducatoare, chiar si in formele ei nu tocmai estetice sau implinite in ordinea frumusetii. Datorita lui Eduard Olaru, arta si biologia se complinesc fericit, in formule care pun in evidenta, deopotriva, talentul, inteligenta si imaginatia.