Artistii – la Ordin

luni, 25 ianuarie 2010, 19:03
3 MIN
 Artistii – la Ordin

Uniunea Artistilor Plastici – titulatura cu tenta oarecum moscovita – ar urma sa se transforme in Ordinul Artistilor Vizuali (si asta o titulatura pe care marele pictor Luchian nu ar fi inteles-o). In fine, sa luam realitatea asa cum e. Si cum vine ea de la insusi presedintele (banatean) al breslei.

Paranteza e inevitabila.

Parasind – odata cu tara, intrata pe mina comunistilor – statutul ei de veche onorabilitate, breasla pictorilor si a sculptorilor interbelici a cedat locul unei Uniuni inregimentate. Administrindu-si – cu siretenie – noua structura. Una dind cezarului rosu ce era al lui, dar, treptat, asigurind, ce-i drept, conditii civilizate pentru minuitorii pensonului si ai daltei. Ba, preluindu-i – tactic – si pe marii artisti ce veneau din interbelic si care au fost miruiti cu toate ale noii vremi. Ateliere de creatie, magazine cu profil plastic, achizitii curente si bine platite, pentru vremea lor, case de creatie, la munte si la mare, calatorii de studii in strainatate (evident, in strainatatea spatiului totalitar) etc. Ultimii ani ai asa-zisei uniuni de creatie au fost din ce in ce mai precari. De unde, simbolic, beneficia de sedii impozante ale… trecutului burghezo-mosieresc, iat-o acum, supusa asprelor cutume ale pietei libere, pierzindu-le. Odata cu statutul ei asigurat pina mai ieri, paternal, de partid.

Inca o paranteza.

Beneficiind, acum citiva ani, nu prin Uniune (!), de o sarmanta sedere in Franta, am cunoscut – „organizatoric" – o cu totul alta lume artistica. Constatata, nonsalant, intr-o superba casa a unei superbe gazde. Pregatindu-ne, aceasta, o masa in veritabil stil frantuzesc. Totul – chiar si notiunile subtile ale artei – desfasurindu-se intre sofisticatele bucate ale unei sofisticate bucatarii galice. Fiind prezenti artisti ce nu stiusera in viata lor de… uniuni de creatie.

La noi?

Iata acum – vrind nevrind – si noutatea.

O lanseaza actualul presedinte al actualei Uniuni si ii fixeaza deja normele. Legale. Cu un proiect de lege ce isi propune sa schimbe din temelii statutul artistului. Trecerea meseriei de artist in sfera interesului public pare sa fie cheia legislatiei gindite de actualul presedinte al Uniunii Artistilor Plastici. Care s-a inspirat din legea… canadiana privind organizarea si exercitarea profesiei de… arhitect. Intentia, in ultima instanta, e una de acces la banul public.

Suna nou si promitator.

Daca nu s-ar fi ivit imediat si sagetile de pe margine.

Pentru ca un paragraf al noului statut spune „Dupa 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pentru toti cei care vor exercita profesia de artist vizual fara sa indeplineasca prevederile acesteia vor fi propuse sanctiuni disciplinare, administrative sau plingere penala, dupa caz" (Capitolul IV).

Au aparut, brusc, si reactiile de rigoare.

De la cele cu trimitere la… dictatura comunista, mutata aici, in arta, la nuantari cum e cea a criticului Erwin Kessler care avertizeaza ca: „Vor fi unii care vor decreta ca ceva este si ceva nu este potrivit". Ieseanul Felix Aftene spune ca, vazind aceasta lege, crede ca ea ar putea fi un mecanism de cenzura si control care va ingradi posibilitatile artistului.

Imi place sa ma plasez – cu oarecare tupeu, evident – in postura aceluiasi inegalabil Luchian, nestiutor – in genialitatea lui candida – de cele ce-i roiau zgomotos in jurul tacutei lui picturi.

Paradox.

Scriu rindurile de fata in acest atelier de pictura ce mi-a fost destinat de catre fosta Uniune a Artistilor Plastici.

Voi trece cu el cu tot la noul Ordin, daca nu ma va obliga sa nu mai scriu asa cum scriu.

Sper sa nu.

Comentarii