Buletine, acte ratate, fotografii

Evolutia universului urmeaza o spirala asemenea ADN-ului, dupa un program prestabilit. "Ceea ce se petrece aici pe plan fizic este de fapt mereu un fel de proiectare, un fel de nuantare a ceea ce se intimpla in lumea spirituala. Numai ca ceea ce petrece in lumea spirituala are loc mai devreme."
Se facea ca ma ratacisem undeva in apropiere de autogara. Treceam prin tot felul de curti interioare si de praguri. Trebuia sa ma urc intr-un autocar si sa ajung intr-un anume loc. In timp ce rataceam in cerc, bijbiind in cautarea unei iesiri, am realizat ca pierdusem biletele. Atunci, am incercat sa sun acasa. Dar telefonul pe care-l aveam asupra mea nu mai functiona. Eram destul de ingrijorat. Cautam o solutie pentru iesirea din impas. Tot ratacind din ce in ce mai disperat, am ajuns intr-o piateta in care ardea un foc spuzit. Am ingenunchiat si am inceput sa rascolesc in cenusa, scotind la iveala tot felul de legitimatii, buletine de identitate si alte acte oficiale. In vis ma gindeam ca aceste imagini erau intr-un fel sau altul legate de aderarea noastra in Europa. Eram pe o pista gresita. Visul avea o alta semnificatie…. In fine, gasisem chiar propriul meu buletin – mai bine zis – aveam impresia ca toate buletine imi apartin. Cautam sa le scot din cenusa, copertile lor se topisera, lipindu-se de ciment. Fotografiile erau si ele deteriorate. In timp ce rascoleam scrumul, telefonul incepu sa vibreze in buzunar. Nu era insa telefonul pe care incercasem cu citva timp inainte sa-l folosesc, ci un altul, ce avea drept invelitoare o iconita cu Maica Domnului, pe care o purtam in calatoriile mele… Intre timp, reusisem sa recuperez una din zecile de legitimatii care fusesera aprinse. O tineam in mina, privind-o cu atentie. Chipul meu fumega, evaporindu-se din fotografie. Telefonul suna in disperare. L-am scos din buzunarul de la piept si am apasat pe buton. Glasul unei femei ma vestea ca biletul pe care-l pierdusem se afla la ghiseu. Am privit in jos: focul se stinsese de tot. In locul legitimatiilor, erau imprastiate acum niste bancnote. M-am trezit cu senzatia ca o sa mi se intimple ceva neplacut. Bindu-mi ceaiul, am povestit cosmarul Cristinei, care avea harul si rabdarea de-a interpreta visele, aplelind la simbolistica lui Jung si Freud.
… Ziua s-a scurs aparent fara incidente. Dadusem la reparat computerul si aveam de primit o suma de bani de la centru. Sunasem de citeva ori la Bucuresti, banii insa nu veneau. Seara imi controlasem cardul: depozitul era gol. A doua zi am contactat din nou centrala. Am primit asigurari ferme ca banii vor fi trimisi pina la amiaza. In drum spre casa, m-am oprit la o sucursala BRD, pentru a controla cardul… Am rascolit cu inima strinsa in portmoneu. Cardul parca se evaporase. Dupa o clipa de deruta, am incercat sa ma concentrez, derulind in memorie filmul zilei precedente. Deci era clar ca pierdusem cardul. Era posibil sa-l fi pus nu in portmoneu, ci intr-un buzunar al gecii pe care o purtasem in ziua precedenta. Prin urmare, am pedalat in graba pina acasa si am rascolit prin toate buzunarele. Cardul nu era nicaieri. M-am gindit atunci ca e posibil sa fi ramas in bancomat. Nu cumva existau sanse sa-l gasesc la sucursala bancii unde se afla automatul !? M-am urcat pe bicicleta si m-am dus pina acolo. M-am adresat gardianului, care la rindul sau s-a dus si s-a consultat cu lucratoarea de la ghiseu. "Mai era cineva la rind dupa dumneavoastra?" Am precizat ca nu. Ora la care accesasem aparatul era destul de tirzie. Strada era si ea pustie… "Atunci sint sanse sa-l gasim…" Intr-adevar, cardul se afla in bancomat. Inima imi revenise la loc. Bodyguardul se intorcea cu cardul meu in mina, zimbind triumfator. "Va trebui insa sa stati la rind la ghiseu, ca sa verifice daca nu cumva centrala a blocat accesul. Rindul se misca destul de greu. Dar n-am mai cricnit, eram bucuros ca totul se rezolva cu bine, astfel ca ajungind la ghiseu, am incercat sa glumesc, spunind ceva legat de bancomatele BRD-ului, care sint mai inteligente decit multi din cei care le acceseaza. Am fost informat ca, intr-adevar, ele erau programate in asa fel incit sa functioneze in favoarea clientului, astfel ca un card nepreluat de client (timpul de "stationare" fiind de un minut si jumatate) era inregistrat la "pierderi" si inghitit de aparat. In fine, am plecat de la banca intr-o dispozitie excelenta. Iesind din sediul sucursalei, am controlat si depozitul. Venisera si banii promisi din capitala. Am ajuns acasa si n-am mai povestit ce s-a intimplat.
Dar cu asta, povestea nu s-a incheiat. Spre seara, am constatat ca imi lipsea buletinul. Banuiam ca din pricina surescitarii il uitasem la ghiseu. A doua zi am fost contactat prin telefon. O voce feminina imi comunica faptul ca actul meu de identitate se afla in siguranta la sucursala BRD… Am mai facut un drum pina acolo si l-am recuparat fara sa mai fiu nevoit sa stau la rind. Pe drum ma simteam destul de culpabil, pentru lipsa mea de atentie. Aceste acte ratate erau oare intimplatoare? Nu cumva fusesem prevenit? In fond, inconstientul meu imi trimisese semne prin intermediul visului ca voi avea incurcaturi. Spre seara, in timp ce priveam la televizor, am luat de pe noptiera cartea lui Gerhard Wehr despre Jung si Steiner, pe care am inceput s-o rasfoiesc. Citind la intimplare, ochii mi-au cazut peste paragraful pe care l-am reprodus la inceputul acestui articol: "Ceea ce se petrece aici pe plan fizic este de fapt mereu un fel de proiectare, un fel de nuantare a ceea ce se intimpla in lumea spirituala."  Probabil visul meu era o proiectie a celor ce aveau sa mi se intimple "in plan fizic". In lumea arhetipala, derularea lui s-a produs doar la nivelul formelor, a imaginilor, cu o anumita neclaritate. Materializarea proiectiei a nuantat si limpezit actele ratate pe care aveam sa le traiesc cu acuitate in viitorul apropiat…