Comunismul unisex (II)

Volumul editat de Radu Pavel Gheo si Dan Lungu deconstruieste, pina la urma, un mit destul de puternic altfel, cel putin in primii ani de dupa Revolutie: acela ca, in ceausism, opresiunea a fost aceeasi pentru toti.

Cu alte ocazii, universul feminin e, in comunism, halucinant-grotesc, amintind de pinzele lui Bosch si functionind ca un etern Purgatoriu. Senzatiile aici sint fruste, invecinindu-se cu psihologia lumilor barbare: "/.../ Dupa ce trecusem prin multe stagii (mai degraba intrabibliotecare decit intraspitalicesti) si printr-un scurt esec la medicina, m-am trezit, nu prea stiu cum, avind pe mina o sala de operatii adevarata. Trebuie sa va spun ca e bine sa ai nu doar tramvaiul tau, ci si sala ta de operatii. Era o sala de ortopedie-traumatologie de unde toate asistentele-instrumentiste fugisera, demisionasera, plecasera in virf de munte sau la Salvare si unde exista un singur avantaj: singuratatea. In afara operatiilor, nu te deranja nimeni. Pasquale, medicul-sef de la Ortopedie si tartorul suprem, ma infiase, cu conditia sa invat destul de repede sa fac mina a doua in orice operatie. Era certat cu ceilalti ortopezi si detesta profund stagiarii sau pur si simplu nu vroia sa imparta gloria si... banii. Semnasem un pact intr-o noapte de garda, cind, la o amputare de picior, inversasem locurile. Aveam 18 ani proaspat impliniti, nici o experienta si o enorma confuzie literaro-chirurgicala in creieri, cind m-am trezit taind piciorul unui om prea robust si prea inalt ca sa-l pot tine suspendat la inaltimea necesara. L-a tinut Pasquale, in timp ce racnea timpii operatori. Probabil ca se opera in toate salile, ca dupa unul dintre obisnuitele accidente de mina din Valea Jiului sau de la Combinatul Siderurgic din Hunedoara; toti brancardierii erau, pesemne, la Urgenta. Mi-e greu sa cred ca operam asa, ca-n transee, din alte motive. Oricum, a fost pretextul de a ramine pe front pina aproape de sfirsitul lui 1989. Poate si pentru ca, printr-un miracol, pacientul supravietuise" (Simona Sora - Bibliotecile spitalelor mele, pp. 267-8). Femeia deprinde, gradual, obiceiurile dure ale unei societati neconcesive cu slabiciunile si prea putin interesata de contemplativ. "Tovarasa de drum" isi asuma conditia de partener in voiajul prin Gulag, ca o veritabila mama puritana din America primilor colonisti.

Frecvent insa femeia ramine singura in confruntarea cu teratologia sistemului, identitatea ei dedublindu-se (feminin-masculin), dintr-o nevoie fundamentala de supravietuire. Impresionanta, in acest sens, ramine confesiunea Adrianei Babeti, intitulata Sarsanela, o veritabila Odisee a carausiei in comunism. Protagonista (divortata si cu un copil in grija) se afla intr-un efort fizic continuu, menit sa asigure stabilitatea familiei pe linia de plutire, in epoca privatiunilor de tot felul. Cara lemne pentru foc, intr-un carut, prin toata Timisoara, aduce alimente (obtinute la interminabile cozi) in sacose uriase, iar, in preajma Sarbatorilor de iarna, tiriie, noaptea, jumatate de porc, printr-un parc, cazind ulterior intr-o groapa datorita beznei din oras (va fi salvata, culmea, de un nevazator, trecator providential prin acea zona pustie!). Episodul, desi narat cu umor fin, pare decupat dintr-o cronica a ororilor comuniste (pp. 31-4). In sfirsit, femeia (chiar dublata de un sot) isi mentine echilibrul cu greu pe sirma subtire ce uneste cariera cu familia. Minunatul text al Adrianei Bittel - Servus, Reghina - e radiografia unei asemenea straduinte. Scriitoarea are, in anii optzeci, parintii bolnavi in grija, un copil scolar in supraveghere, slujba de corector la Romania literara de dus la indeplinire si propriile preocupari literare de pastrat, latent macar, in faliile creatoare ale subconstientului. Impacarea tuturor reprezinta o arta diplomatica singulara, venita din instincte de adaptare atavice si nu dintr-o scoala anume. Tinara redactora da meditatii pentru obtinerea unor lucruri de stricta necesitate. In subsidiar totusi, ea stringe material pentru proza, avind o uimire dezgustata fata de ipochimenii pe care ii intilneste: "O cunostinta binevoitoare m-a pus in legatura cu Alina, o femeie extraordinar de descurcareata, care poate procura, pe cai misterioase, tot felul de raritati, de la peste proaspat la otrava de gindaci si pantofi italienesti. Fascinatie-repulsie pentru modul cum ea te face sa crezi ca doar din generozitate iti vinde - scump - lucrurile alea ca o favoare ce te obliga. Mi-a cerut sa-i meditez gratis fata la gramatica. La prima lectie, loaza in clasa a VI-a mi-a spus ca subiectul se exprima prin predicat. Sotul Alinei, care am inteles ca e ofiter, mi-a daruit la plecare o bricheta pe jumatate consumata" (pp.99-100). Umilintele tisnesc din inima sistemului si devin modus vivendi. Momentul in care autoarea il intilneste pe scriitorul Mircea Sintimbreanu, la o coada, este antologic, meritind includerea intr-o istorie a anecdotelor (literare) romanesti: "Cu Mircea Sintimbreanu am avut de curind un episod penibil. Imi era antipatic, fiindca, de cite ori il intilneam in jurul Pietei Rosetti, silueta uriasa insotita de catelul pitic, nu-mi raspundea la salut. De stiut ma stia de la redactie si din vacantele la mare, dar probabil ca slabanoaga de corectoare era ca si inexistenta pentru el. Intr-o zi, cind se descarca piine, treceam spre coada cozii, iar el era in fata, cu un cap deasupra tuturor. Spre uimirea mea, m-a intrebat pe muteste, aratindu-mi intii un deget, apoi doua, cite piini vreau. Cind a iesit din pravalie, mi-a intins doua franzele calde, dar mi-a respins cu mina banii - Lasa, spune bogdaproste. Am insistat sa-i vir monedele in buzunar, aschimodia de catel s-a repezit latrind la mine, lumea privea amuzata. Nu m-am indurat sa renunt la piinea proaspata. Am mormait ce mi-a cerut" (pp.96-7). Individul se obisnuieste treptat cu experimentul desfiintarii personalitatii. La femeile din socialism, fenomenul capata aspectul unei rutine zilnice.

Volumul editat de Radu Pavel Gheo si Dan Lungu deconstruieste, pina la urma, un mit destul de puternic altfel, cel putin in primii ani de dupa Revolutie: acela ca, in ceausism, opresiunea a fost aceeasi pentru toti. Iata o demonstratie clara ca, in virtejul oprimarii, a existat macar o discriminare de gen - daca ar fi sa le uitam pe toate celelalte. Comunismul unisex ramine numai un principiu gol, precum toate principiile propovaduite de marxisti. Realitatea dura a istoriei l-a infirmat pina in pinzele albe.