Comunismul unisex (I)

Mecanismele de ansamblu ale comunismului stabilesc (cel putin la nivel de principiu ideologic) o totala egalitate intre barbati si femei - ciudat, prin... responsabilizarea suplimentara a celor din urma.

Scriitorii Radu Pavel Gheo si Dan Lungu au avut o idee excelenta atunci cind au solicitat mai multe reprezentante ale spatiului intelectual romanesc (universitare, poete, prozatoare, eseiste, publiciste) sa redacteze o scurta amintire din experienta lor - ca femei - in comunism. Volumul rezultat de aici (intitulat, sugestiv, Tovarase de drum) a aparut, in prima parte a anului 2008, la Polirom si constituie - de departe - un eveniment deopotriva cultural si editorial. Mai intii, e inspirata decizia in sine de a alcatui o antologie cu tenta socio-literara si mentalista (lucru care, in lumea vestica, se intimpla de ani buni, bucurindu-se de interes din partea cititorilor). Cind ai un subiect cu greutate, citeva voci autorizate (in loc de una singura) il pot transforma - analizindu-l - in tema sociala. Apoi trebuie apreciata natura subiectului propriu-zis - feminitatea in socialism. Exista o "problema de gen" inainte de 1989 sau nu (au fost unii care au negat-o, sustinind, nu fara argumente desigur, ca mizerabila nivelare comunista excludea, din start, segregarile pe etnii, rase, clase si, implicit, genuri)? Daca da, pina la ce palier (psihologic, moral, economic, social) o putem explora? In numeroase privinte, colaboratoarele lui Gheo si Lungu raspund - fie si indirect - la astfel de intrebari. In plus, volumul de fata se impune si prin detasarea emotionala a autoarelor care - lipsite de ostilitate, dar si de nostalgii! - reusesc sa priveasca relaxat si cu umor o epoca istorica intunecata, ce a acoperit un segment mai mare ori mai mic (virstele diferite ale participantelor la dezbatere ramine, la rindul lui, un argument al obiectivitatii demersului) din vietile lor individuale.

Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa alcatuiesc un context tipologic al feminitatii in socialism, mergind pe detaliile subtile din experientele celor saptesprezece colaboratoare si mai putin pe aspectele evidente, cunoscute de toti cei care au trait in vremurile respective (daca ar fi sa semnalez si o scadere a cartii - scadere cumva inevitabila, determinata de presiunea carentelor acelor timpuri in subconstientul nostru colectiv, as observa referirea, in majoritatea articolelor cuprinse in tom, la chilotii tetra, ciorapii remaiati si interzicerea avorturilor, pina la crearea unei redundante; din dorinta de a o evita eu insumi, voi sari, prin urmare, peste - cum sa le zic? - "provocarile" conditiei feminine in ceausism - toate intrate oricum, de mult, intr-un fel de "mitologie populara" a etapei in chestiune). Asadar, femeia (romanca) din comunism simte, desi nu o afiseaza neaparat, in existenta ei zilnica, faptul ca traieste o discriminare serioasa in raport cu genul opus. Observa, de pilda, Simona Popescu - absolut legitim -, in articolul sau HoRor! Cool: "Ce misto ar fi fost sa fim baieti! Cu citeva tricouri si o pereche de blugi, cu o pereche de ghete si una de adidasi, n-aveam treaba. /.../. Baietii au trait altfel comunismul /.../. Ei macar se puteau imbata. Sau puteau injura. Sau chiar se puteau bate cu prostii. Puteau sa fuga. Sa fuga din tara inotind /.../. Puteau sa vina acasa cind voiau ei. Puteau sa stea de vorba cu betivii prin baruri /.../. /.../. Baietii puteau sa fumeze pe strada. Puteau fi nesimtiti. Puteau sa intoarca spatele daca nu le placea ceva. Puteau sa faca pe prostii. Puteau sa rida tare, sardonic, ha-ha-ha. Puteau sa intimideze doar ridicindu-se in picioare. Puteau sa ramina mai mult in oras, puteau pierde ultimul autobuz, caci se intorceau pe jos. /.../ Erau intotdeauna, oriunde te-ai fi dus, mult mai putini decit fetele. Pina si uritii aveau sanse mai mari sa-si gaseasca pe cineva decit o fata chiar frumoasa. Se plictiseau mai putin. Jucau table, remy, carti sau se uitau la fotbal. Era mult fotbal la televizor intr-o vreme. Parca era numai fotbal. Ei aveau gasti si isi imprumutau muzici. /.../. Nu stiu de ce, dar am convingerea ca, pentru baieti, era ceva mai usor" (pp.208-9). Rigorile si presiunile unui regim totalitar sint preluate brutal de femei, in comparatie cu barbatii, cu toate ca, in planul superficial al societatii, restrictiile libertatii de gen nu ajung sa fie usor reperabile. Exponentii masculinitatii isi construiesc propriile debuseuri in interiorul spatiului concentrationar, fara a constientiza insa ca "permisivitatea", in cazul lor, nu este una legata de sistem, ci, pur si simplu, de sex.

Mecanismele de ansamblu ale comunismului stabilesc (cel putin la nivel de principiu ideologic) o totala egalitate intre barbati si femei - ciudat, prin... responsabilizarea suplimentara a celor din urma. Studentele (din facultatile patriei) au obligatia de a face armata, masura - departe de a fi marota "nediscriminarii" - devenind o terifianta forma de constringere: "Ne puneam ceasul mai devreme, ca sa ajungem in Panduri, unde erau cursurile pentru armata, dar si ca sa avem timp sa ne imbracam in costumul militar. Horor. Mai ales iarna, cind trebuia sa adaugam si o manta, care mirosea intotdeauna a sapun de rufe Cheia, petrosin si lina uda. Chipiul era si mai horor. Ne fluierau baietii pe strada, ne luau peste picior" (Simona Popescu, idem). Sau: "Noi faceam armata simbata dimineata. Era de risul lumii. In primul rind, imbracamintea. Mai ales iarna. Imi era o groaza teribila de diminetile de simbata, cind trebuia sa-mi pun tot harnasamentul. /.../. N-am fost niciodata trasa prin inel, dar ca sa arati cit de cit bine in chestia aia ar fi trebuit sa fii anorexica. Cu toate straturile alea de tesatura grosolana pe mine, nu mai puteam apropia bratele de corp si stateam teapana ca un extraterestru. Numai antenele imi lipseau" (Ioana Ocneanu-Thiéry - Eu, una, n-am suferit, pp. 180-1). Depersonalizarea feminitatii lucreaza, ca atare, pe toate planurile si in toate directiile. Pe linga servitutile impuse de sistem, femeia trebuie sa accepte intruziunea violenta a carentelor chiar si in intimitate. Pregatirea pentru o petrecere angajeaza ritualuri igienice demne de Cartea Recordurilor, datorita inovatiilor si substitutiilor protagonistei - confruntate cu handicapuri neverosimile, de la lipsa banalei ape calde, pina la absenta obiectelor ce tin de toaleta imediata (Alina Radu - O zi din viata Alinei Viktorovna, pp. 242-4). De asemenea, gestionarea cartelelor alimentare (activitate prin excelenta feminina inainte de 1989) pare un exercitiu psihedelic, cu puseuri obsesionale si atacuri de panica (Sanda Cordos - Din umbra viitorului luminos, pp.130-1). Supravietuirea (echivalenta, practic, cu pastrarea identitatii) ajunge un veritabil joc la ruleta mortii pentru femeia socialista. Un singur pas gresit si conditia sa - oricum marginala - s-ar putea transforma de-a dreptul in haos.