Conjuratia urechilor lungi

Cind Scufita Rosie il intreaba pe lup "Vai, bunico, da’ de ce ai urechile asa de lungi?", bestia raspunde, cu voce suava, "Ca sa te aud mai bine, copila mea!". Cu o asemenea replica, lupul cel mare si rau intra in constiinta posteritatii drept una dintre multele fiinte inzestrate cu darul de a asculta altfel. Mai mult, intreaga poveste este, boieri dumneavoastra, un prilej de a trage invataminte despre importanta si efectele ascultarii. Scufita cea politicoasa raspunde cu naivitate la intrebarile lupului, oarba la prefacatoria si intentiile criminale ale acestuia. Pe de alta parte, lupul cel hulpav si fatarnic asculta cu malitie vorbele copilei, anticipind, cu pofta, clipa in care se va ghiftui cu micuta purtatoare de tichie. Iesind din poveste, dar inspirindu-ne din ea, observam ca actul de a asculta spusele altcuiva variaza de la polul pozitiv la cel negativ.

Ascultarea pozitiva este spontana si face posibila manifestarea onesta a procesului de comunicare. Ii ascultam pe ceilalti pentru ca ne intereseaza ceea ce ei vor sa transmita, pentru ca vrem sa ii intelegem si pentru ca le respectam pozitia si individualitatea.

Ascultarea negativa este premeditata si denatureaza comunicarea. O ureche pervertita ii reduce pe ceilalti la simple obiecte vorbitoare. Rastalmacirea rautacioasa a afirmatiilor unei persoane, codosenia ambiguitatilor intretinute cu perfidie, zvonistica laborioasa si constanta pe seama cuiva sint doar tipurile cele mai frecvente ale actului de receptare mai sus amintit. Daca lupul din poveste ar fi deschis un dialog cu alt tovaras de vitejii, fictiunea publicata de fratii Grimm s-ar fi preschimbat, poate, in birfa: ba ca Scufita Rosie-i credula, ori chiar toanta, ba ca-i prea mica, de-a dreptul pitica, ba ca-i frumoasa, da’ blonda… In sfirsit, o suma de consideratii deloc magulitoare pentru sarmana fiinta de hirtie.

Fara a divaga inutil, sa contemplam doua momente recente de ascultare negativa pentru a vedea cum ia nastere conjuratia urechilor lungi. Cu auriculele ciulite la galagia profesata zilnic la televizor, poporul inghite productii de o calitate indoielnica si regretabila, prin care se inoculeaza si se pune in circulatie deprinderea de a asculta pe de-a-ndoselea zumzetul lumii.

Ca prim caz, sa ne amintim de declaratia lui Claudiu Saftoiu potrivit careia Traian Basescu ar fi tras cu urechea la conversatiile dintre Ion Iliescu si Mircea Geoana. Gafa monumentala sau trist adevar? Sa fi invatat intiiul cetatean al patriei secretele ascultarii negative? Nuuu, au strigat in cor oamenii presedintelui. Televizoarele si vedetele s-au incins iar dl. Saftoiu nu a mai stiut cum sa albeasca rufele murdare din familia ascultatoare a serviciilor de informatii. Totusi, ati vazut cumva pe cineva obosindu-se sa faca vreo cercetare asupra faptelor ca atare? Pai ce rost ar mai fi avut o verificare, din moment ce publicul a presupus deja ca seful cel mare are urechea prea lunga? Vorbele si zvonurile au invins nevoia de adevar probat cu fapte, iar teoria conspiratiei a devenit mai credibila decit litera legii.

Indiferent daca fostul lup de mare a ascultat sau nu pe cineva din partidul scufitelor rosii (demonstratie pe care, repetam, ar trebui sa o faca oamenii legii), jocul de-a v-ati ascunselea cu declaratii ilustreaza pornirea unor indivizi de a strimba lumea prin cuvinte si de a polua auzul atrofiat al multimii.

Al doilea caz este reprezentat de legea 298/ 2008 privind evidenta activitatilor comunicative ale cetatenilor patriei. Aceasta reglementeaza conditiile de monitorizare a traficului comunicativ (telefonie si internet), cu observatia ca nu se inregistreaza continutul. Potrivit legii, furnizorii acestor servicii publice stocheaza timp de sase luni datele de trafic, mai precis locatia, ora, data si durata comunicarii, tipul de aparatura folosit, numerele de telefon sau adresele electronice utilizate, adica date ce tin de contextul comunicarii. Adunarea acestor date este motivata ca mijloc de contracarare a amenintarilor la adresa securitatii nationale: terorism, spionaj etc. A analizat cineva validitatea si credibilitatea acestor argumente ? Sa fim seriosi, abuzurile imaginate in direct de vedetele micului ecran conteaza infinit mai mult decit legea cu pricina.

Numita intempestiv si eronat "legea interceptarilor", masura a fost imediat transformata in prilej de panica nationala, multe din analizele si para-analizele gazetaresti ori opiniile exprimate pe forumuri si bloguri avansind ipoteza paranoida ca de la 15 martie incolo ni se vor asculta convorbirile telefonice si ni se vor citi e-mail-urile. Ce, e asa de greu sa iti inchipui ca orice posesor de telefon este inregistrat discret si ilegal de un sereist cu urechea fina?

Prea putina lume s-a ostenit sa citeasca legea pentru a-si forma o parere si prea multi s-au grabit sa plece urechea la istericale. Si de ce nu? Orice zvon, cu cit e mai indepartat de realitate, cu atit e mai usor de retinut. Prin urmare, orice dezbatere asupra acestui experiment legislativ pare un exercitiu fara nici un rost. Doar stim toti ca cineva ne asculta, nu-i asa?