Consiliul Est-European

Inaintea unui Consiliu European de criza, vom avea parte de o noutate: un „Consiliu al Estului", evident, tot unul de criza. Nu e doar o tentativa de a impiedica Zona Euro sa emita euroobligatiuni garantate in comun de mai multe state membre, ceea ce ar da o mina de ajutor unor „codasi" precum Grecia, Portugalia sau Irlanda, inasprind implicit termenii de indatorare ai Estului. E mai mult decit o reactie la protectionismul planului Sarkozy de sprijinire a producatorilor francezi de automobile, care ar discrimina producatorii est-europeni adunati sub flamura marcilor franceze. E o incercare, de data aceasta mai putin discreta, de a cere Occidentului sa nu uite de principiile solidaritatii si coeziunii, in vremuri de criza.

Din fericire, s-ar putea ca aceste proiecte sa esueze – din cauza diviziunilor din interiorul Vechii Europe, a interventiei Comisiei si asa mai departe. Din nefericire, o fuga a banilor din economiile postcomuniste, imature si fragile, ar putea avea loc oricum, chiar fara politici de tipul „saraceste-ti vecinul" puse in aplicare in Vest. Subiectul va fi discutat in mod cert la Consiliul European (oficial) de la Bruxelles, presedintia ceha a Uniunii Europene fiind cit se poate de categorica. Nu va putea ocupa primul loc pe agenda si probabil ca referirile la el vor fi drapate, in bunul stil comunitar, in formulari vagi si reconfortante. In definitiv, mizele mari sint asociate clubului UE-15, iar scepticismul din ultimele luni este alimentat nu atit de fractura Est-Vest, cit de lipsa de coordonare intre marile puteri economice ale continentului. Si nu exista nici macar speranta ca o coordonare mai rapida si mai eficienta ar duce la rezultate substantiale, in afara de absolut necesara restabilire a increderii. Insa nu despre economie as vrea sa discutam, ci despre politica; si nu despre Vest, ci despre Est.

Dupa cum se stie, inca mai functioneaza in Europa Centrala asa-numitul „grup Visegrad", ani de-a rindul simbol al grabei central-europenilor de a se integra in structurile occidentale, fara a fi tinuti in loc de „esticii" mult mai putin merituosi precum Romania sau Bulgaria. Nu are rost sa intram in detalii privind relevanta actuala a acestei institutii, in conditiile in care statele-membre au fost primite in UE. Iata insa ca Polonia, tara care asigura in prezent presedintia grupului, alege sa inlocuiasca obisnuita intilnire cvadripartita cu un veritabil summit al Estului, la care participa toate statele postcomuniste recent intrate in Uniune, mai putin Slovenia (stabila, obisnuita deja cu moneda unica si aparent neinteresata de demersuri comune de acest gen).

Nu inseamna ca va disparea grupul Visegrad, nici ca se va institutionaliza un grup de tip UE-9 sau UE-noua. Asistam insa la o afirmare binevenita a rolului Poloniei de broker sau poate chiar de lider subregional. Dincolo de posibilele orgolii, Romania – al carui statut in UE nu se ridica in nici un caz la nivelul ce ne este conferit de factorul demografic – trebuie sa fie incintata de aceste evolutii.

Nici una dintre aceste tari nu se simte prea bine in aceste zile, chiar daca, spre exemplu, statele cu monedele ancorate de euro se confrunta cu alte probleme decit cele cu moneda flotanta (de altfel, si Slovacia, care a adoptat moneda unica la inceputul acestui an, are destule motive de ingrijorare). Toate au interesul sa combata tendintele protectioniste si sa evite adoptarea de catre „cei mari" a unor solutii care sa le provoace, prin ricoseu, costuri neloiale. Nu despre asa ceva era vorba la sfirsitul anului trecut, cind liderii Uniunii anuntau marele plan anticriza. Si sa-si faca auzit punctul de vedere intr-un mod constructiv, astfel incit sa nu fie acuzate de subminarea constructiei europene, intr-un moment si asa foarte dificil.

O reactie ferma si clara a esticilor, exprimat chiar inaintea debutului Consiliului European, ar putea contribui la readucerea dezbaterilor pe fagasul normal si, in fond, la succesul summit-ului. Nu are nimeni de cistigat daca voci din Vechea Europa se trezesc acum sa afirme ca Estul nu era pregatit de aderare, ca procesul s-a derulat prea repede. Asa este. Insa printre cei care au presat cel mai mult pentru accelerarea lui se numara si cei interesati de controlul asupra sectoarelor financiar-bancare din Est. Ei si cei care le-au acoperit lacomia sau erorile manageriale sau reaua credinta sint mult mai vinovati pentru aceasta criza decit guvernele est-europene, asa incompetente si corupte cum le stim.