Cum se naste un erou

Recent, prin bunavointa unui prieten, am vazut un film remarcabil (lansat in 2007, cu Tom Hanks in rolul principal), intitulat Charlie Wilson’s War/Razboiul lui Charlie Wilson. Titlul imi amintea, din start, de o carte pe care o rasfoisem cu citiva ani mai devreme, intr-un Reading Room, fara a ma lasa insa convins sa o iau sa o citesc: Charlie Wilson’s War: The Extraordinary Story of the Largest Covert Operation in History/Razboiul lui Charlie Wilson: povestea extrordinara a celei mai mari operatiuni militare sub acoperire din istorie. Volumul a aparut in 2003, fiind semnat de un scriitor american mai putin cunoscut – George Crille al III-lea. Verificind, din curiozitate, Wikipedia, am aflat ca pelicula amintita reprezinta, intr-adevar, ecranizarea acestui roman inspirat de istoria recenta a Statelor Unite. Intrucit Charlie Wilson ramine un nume suficient de obscur pentru romani, sa vedem impreuna, inainte de toate, despre ce vorbim. Personajul in discutie (Charles Nesbitt Wilson, pe numele sau complet) – interpretat, in film, cum spuneam, de Tom Hanks – s-a nascut in Texas (intr-o familie de fermieri) si a functionat ca senator al Congresului american (de la inceputul anilor ’60 pina in 1996, cind s-a retras, inainte de alegeri), fiind votat in nu mai putin de unsprezece legislaturi. In ciuda succesului sau incontestabil, Wilson pare mai curind un politician american atipic. Desi texan (Texasul a fost mereu dominat de republicani, adica, in standardele mentaliste de peste Ocean, de "conservatori"), el se impune in postura de congressman democrat. Desi a fost militar de cariera (locotenent in Marina Militara), ca majoritatea oamenilor politici cu greutate din America, Charlie incalca rigorile armatei, implicindu-se in politica, iar, ulterior, se identifica mai degraba cu modelul administrativ ultra-liberal (cu tenta usor hippie), consacrat de Bill Clinton in anii ’90. In sfirsit, desi provenit dintr-o familie fara avere, Wilson are numerosi votanti din sfera petrolistilor (texani) bogati si, desi supravietuieste timp indelungat la cel mai inalt nivel in politica SUA, duce o existenta boema (nescutita de aluzii la consumul de droguri – a fost anchetat chiar, in anii ’80, de viitorul, faimos, primar al New York-ului, pe atunci Procuror General, Rudolph Giuliani), plina de petreceri cu mult alcool (in 1985, un doctor ii mai da numai un an si jumatate de viata, datorita unor complicatii cardiace; Wilson traieste totusi si astazi, beneficiind, in 2007, de un transplant de inima) si femei (o replica suculenta, legata de prezenta multitudinii de asistente tinere si frumoase in biroul lui senatorial, ii este atribuita atit in film, cit si in carte: "Secretarele mele sint toate atragatoare, pentru ca poti sa inveti o femeie sa dactilografieze, dar nu poti sa o inveti sa dezvolte sini!"), primind, justificat, porecla de Good Time Charlie/Charlie Voie Buna.

Vocatia protagonistului pentru politica s-a manifestat timpuriu, cu toate ca efectiva candidatura a venit la maturitate. In tinerete, are initiative liberale (de imbunatatire a sistemului sanitar si a celui de pensii) si participa, ca voluntar, la campania prezidentiala a lui J.F. Kennedy. Totusi, un fapt cu adevarat notabil in viata lui Wilson se petrece mult mai devreme, in 1947, pe cind Charlie avea doar treisprezece ani. In acele vremuri, viitorul senator era stapinul unui catel hiperactiv, care obisnuia sa intre in curtile vecinilor si sa pricinuiasca mici stricaciuni prin gradinile cu flori. Charles Hazard, un consilier local din Trinity (orasul de nastere al lui Wilson), suparat pe vizitele patrupedului, ii da, intr-o zi, otrava, ucigindu-l pe loc. Drept urmare, la alegeri, Charlie aduce personal cu masina (detinea permis de conducere inca de la treisprezece ani, datorita unei dispense rutiere acordate fermierilor), la sectiile de votare, nouazeci si sase de negri din cartierele sarace (negri care nu veneau, altfel, niciodata la vot), spunindu-le, in prealabil, ca Hazard i-a omorit, in mod intentionat, ciinele. Consilierul nemilos isi pierde in acel an fotoliul municipal, la o diferenta de saisprezece voturi! Amintindu-si, peste decenii, intimplarea, Wilson exclama cu nostalgie: "Atunci m-am indragostit de America!". Nu de aici insa vine faima senatorului. In 1980, intimplator, el descopera drama refugiatilor afghani din taberele pakistaneze, formate dupa invazia sovietica in teritoriul muntos al mujahedinilor. Desi destul de indolent vizavi de politica externa americana, Charlie este acum profund impresionat de suferinta asiaticilor despre care se zvoneste ca ar fi mitraliati fara scrupule de elicopterele rusesti. Hotarit sa actioneze, senatorul obtine o suplimentare cu cinci milioane de dolari – din partea Congresului – pentru operatiunile militare CIA indreptate impotriva URSS si a comunismului in general. Intilnindu-se insa cu agentul special (pentru URSS) Gust Avrokotos (si el un personaj istoric real, plin de excentricitati), afla ca suma in chestiune constituie numai o frectie la un picior de lemn in raport cu nevoile reale. Acesta e momentul cind se declanseaza "razboiul personal" al lui Charlie. Colaborind direct cu Gust (impotriva tuturor regulamentelor senatoriale si de spionaj deopotriva!), el reuseste sa aduca, pe parcursul a trei ani, fonduri de cinci sute de milioane de dolari in sprijinul contraofensivei afghane. Dotati, ca atare, cu armament antiaerian de ultima generatie, mujahedinii riposteaza violent, doborind nenumarate avioane si elicoptere rusesti si facind subit razboiul "nerentabil" pentru guvernul URSS. Dupa inca patru ani de campanie dezastruoasa, sovieticii se intorc acasa cu coada intre picioare (cade astfel si mitul conform caruia Afghanistanul ar fi rezistat, de unul singur, invaziei comuniste!). Charlie Wilson isi savureaza succesul (cu mult bourbon), dar nu uita sa faca o observatie cumva profetica: "Mujahedinii ne aclama astazi, insa ma intreb cum ne vor privi fiii lor oare peste cincisprezece-douazeci de ani?". Gindindu-ne la scena internationala actuala, comentariile sint, cred, de prisos.

Ideea experientei politice de mai sus ramine insa alta. Nu exista un profil moral si psihologic fix al eroului, tot asa cum nu exista un timp sau un loc anume in care el poate sa se nasca. Foarte des, actele de eroism sint rezultatul unor coincidente stranii, chiar inexplicabile pina la un punct, iar cei destinati sa si le asume nu par, nici pe departe, descinsi din razboinicii homerici. Ca si viata, istoria lucreaza mereu cu paradoxuri.