De la Mecca la Medina

A circulat foarte iute prin ziare stirea ca un consortiu international a inceput sa construiasca o linie de mare viteza intre Mecca si Medina, astfel incit distanta de 450 km dintre cele doua orase saudite sa fie parcursa in doua ore. Proiectul de 6,7 miliarde de euro presupune constructia a cinci gari, a liniei duble electrificate si fabricarea garniturilor de tren de mare viteza care vor face naveta intre cele doua orase.

Astfel de stiri fac pentru unii dintre noi, traitorii in vesela patrie a tuturor greutatilor, obiectul unor meditatii de calibrul metafizic al celor pe care babele, poposind pe marginea santurilor satesti, le coc la auzul unor intimplari nemaipomenite. Cu o mina imbrobodita in jurul gurii, cu mimica fiintei cutremurate de uluire si cu capul oscilind aidoma unui pendul gravitational, faptura care isi alimenteaza curiozitatea de la zvonuri asculta, se cruceste, blestema sau compatimeste si trece zguduita la un senzational si mai si. In definitiv, pentru asemenea oameni, lumea e doar o gigantica poveste care poate fi consumata numai in functie de taria episoadelor concentrate de extraordinar.

Exista insa si indivizi pe care vestile de tipul celei de mai sus ii deprima. Iar deprimarea atinge cota cea mai inalta de manifestare cind te afli intr-un tren care circula cu viteza melcului pe ruta Iasi-Bacau si ai in fata un ziar care iti prezinta in chip sec, ca si cum faptele descrise s-ar petrece intr-un univers paralel, spre ce standarde de calatorie se tinde in prezent. Trenuri iuti ca vintul si ca gindul… Ptiu, piei, drace!

Sa rasturnam termenii si sa punem intr-un ziar din lumea civilizata urmatoarea ipotetica relatare: „In Romania, tara barbara a Uniunii Europene, undeva in Moldova, pe ruta Iasi-Bacau de aproximativ 160 de kilometri, calatoria cu trenul regional (o alta palarie pentru Maria cea vesteda si ostenita a trenului personal) dureaza trei ore si jumatate. In principiu, aceasta calatorie poate dura cu pina la o ora si jumatate mai putin, dar o conjuratie glorioasa de capete seci carora nu li s-a aratat inca lumina cea vindecatoare a inteligentei a scos din programul de circulatie a trenurilor tot ceea ce inseamna garnitura cu viteza mai mare de 50 km/ora. Mai mult decit atit, in zilele in care traficul atinge numarul maxim de calatori, precum in duminicile in care studentii se intorc la Iasi, faimosul REGIO, o sopirla scorojita si plictisita, cu trei vagoane arhipline, esueaza cu bucurie in vecinatatea unui peron zoios din statia Iasi-Nord, iar calatorii isi fac bucurosi cruce ca s-au terminat opintelile din halta-n halta. Pentru a le oferi cititorilor nostri fideli o imagine cit mai vie despre prostia, indolenta, reaua-credinta si nepriceperea care domina in toate straturile de decizie ale piramidei de ghiauri care alcatuiesc CFR Calatori, zisa si CFR Rabdatori, ii rugam sa-si imagineze, conform intelepciunii romanesti, scenariul «un bou si-o belea». Belelele au fost aratate, ramine de vazut cine sint boii."

Sincer sa fiu, pe mine m-ar supara publicarea unei asemenea stiri intr-un ziar strain dintr-o tara in care trenurile circula cu peste 300 km/ora. Patriot fiind, voi incerca sa arat cu luciditate si cu aplomb toate avantajele calatoriei cu viteza „insetisor".

In primul rind, nu este adevarat ca ceferistii cu atributii decizionale sint cum ii prezinta, cu evidenta rea-vointa, gazeta straina. Pentru mine, ei sint niste eroi. Fiind foarte greu sa faca din rahat bici, au adoptat solutia cea mai simpla: scoaterea garniturilor care aduc pierderi, pastrarea garniturilor care supravietuiesc. Apoi, stiind ei ca vesnicia este cotidianul oricarui roman, au hotarit ca un drum de trei ore si jumatate e chiar un mizilic in fata provocarii de a circula pina la Timisoara, calatorie cu o durata de aproape 18 ore. Sa vada dumnealor, circotasii, ce se va intimpla cind trenurile de lux cu indicativul REGIO si botezate eroic „Alexandru cel Bun" sau „Stefan cel Mare", se vor avinta molcom de la est la vest din saptamina in saptamina!

In al doilea rind, pina si calea ferata are limitele ei. Unele segmente au patina de arama a Vechiului Regat din veacul al XIX-lea, altele, luciul de argint al ctitoriilor comuniste, dar tot ansamblul luceste cu stralucirea aurului pe care privatizarile, reducerile de personal, modernizarile si imbunatatirile falimentare nu l-au adus niciodata. Degeaba croiesc sauditii si alte popoare linii de mare viteza. Romania a investit enorm in strategia cailor ferate obosite si de foarte, foarte mica viteza. Este contributia noastra la dezvoltarea globala a umanitatii, iar efortul s-a bucurat de un succes ametitor. Acesta este, de altfel, rostul tranzitiei. Sa li se ofere romanilor sansa unui nou inceput. Sa i se dea unui alergator bine antrenat posibilitatea de a ajunge la Letcani inaintea trenului personal. Iar de la Letcani la Bacau si de acolo la Bucuresti nu ar mai fi decit o banala chestiune de rezistenta fizica.

In al treilea rind, cine refuza sa priceapa ca trenurile sint pe masura asteptarilor calatorilor poate sa viseze mult si bine la capra upgradata si multifunctionala a vecinului caruia i-a crescut petrol sub cort. Calatorii nostri au urmatoarele doleante, iar clientul e stapinul:

a) Sa circule pe gratis, daca se poate. Durata de deplasare dintr-un loc intr-altul nu are nici cea mai mica importanta. Mai bine mai tirziu decit niciodata.

b) Sa li se dea voie sa mizgaleasca vagoanele, sa distruga mobilierul, sa sparga geamurile, sa strice usile interioare, sa-si faca nevoile pe unde apuca si sa coboare cind, unde si cum vor.

c) Sa fie publicat in toate vagoanele un regulament de buna purtare. Sint permise activitati socio-culturale si educative precum injuratul, scuipatul, rigiitul, mincatul semintelor, consumul de bauturi alcoolice si urlatul. Este incurajat accesul calatorilor nespalati, urit mirositori. Sint interzise cu desavirsire bunul-simt, discretia, linistea si curatenia. Se opreste cu strasnicie cititul in tren. Strica ochii, inima si mintea.

d) Cine doreste alte conditii de calatorie nu are decit sa o ia pe jos. Asa ajunge mai repede la destinatie.

In fine, traim vremuri crincene de austeritate. Prin urmare, orice proiect de dezvoltare a transportului, fie acesta prin aer, pe apa sau pe uscat, este doar un moft idiot pe care generatiile urmatoare nu-l vor intelege nici in ruptul capului. Chiar asa, care generatii?