De la o zi la alta

Duminica. Daca n-ar fi afisele electorale de pe strazi, niciun semn n-ar arata ca astazi e primul tur al alegerilor parlamentare. Ma aflu pentru citeva ore la Beauvais, orasul traieste in ritmul lui duminical obisnuit, soseaua spre Roissy e, ca de obicei, plina de masini, televiziunile si posturile de radio nu se isterizeaza, asa cum n-au facut-o nici in zilele premergatoare scrutinului.  Participarea la vot se dovedeste, seara, slaba, multi francezi au considerat ca jocurile sint deja facute si nu s-au mai ostenit sa mearga la urne. Triumf al partidului presedintelui Sarkozy, triumf ce va fi cu certitudine confirmat duminica viitoare. Degringolada a Frontului National si a Partidului comunist francez. Asadar, vesti bune. Comunistii intentioneaza sa vinda sediul central din Paris, faimosul „buncar" construit de Niemeyer. Nici socialistii nu se simt prea bine. Ambele partide au refuzat in ultimii ani sa se reformeze si platesc astazi pretul mentinerii in rutina si inertie.

Luni. Lipsesti zece zile din tara si intrebi, fireste, „ce mai e nou in politica". Ti se raspunde, iarasi previzibil: „Nimic". Deschizi televizorul si constati, intr-adevar, ca nu s-a intimplat nimic notabil pentru ca, oricum, motiunea de cenzura depusa de PD n-are nicio sansa. Situatie paradoxala: expertii occidentali vorbesc cu admiratie despre reusitele economice ale Romaniei, noteaza ca (spre deosebire de Franta, spre exemplu) la noi s-a introdus cu succes sistemul de fonduri de pensie private, hipermarketurile sint pline, se deschid mereu altele noi s.a.m.d. Guvernul Tariceanu a fost, nu incape indoiala, performant. Pe plan politic insa – blocaj, fracturi, lupte intestine, agresivitate. Mass-media potenteaza conflictele in loc sa se multumeasca sa relateze si sa comenteze neutru. Impresie de haos. Si sentimentul ca tot nu reusim sa ne desprindem din „tranzitie".

Marti. A propos de mass-media – excelenta dezbatere in revista „22", cu interventii pe cit de sclipitoare pe atit de corecte si de adecvate ale lui Plesu si Liiceanu.

Miercuri. „Gag"-ul cu ceasul lui Bush are toate sansele, daca e adevarat, sa intre in istorie. Un banc celebru in anii ‘70 devine astfel (ba chiar e depatit de) realitate. 

Joi. S-a inaugurat, in urma cu  doua zile, monumentul de la Washington inchinat victimelor comunismului. Proiectul a fost sustinut de o fundatie privata – Heritage Foundation – care a adunat fondurile necesare. Presedintele onorific al proiectului a fost presedintele Bush iar inaugurarea monumentului s-a petrecut in prezenta Elenei Bonner, vaduva lui Andrei Saharov (citi romani isi mai amintesc aceste nume? refuz, totusi, sa dau explicatii in note de subsol). Statuia o infatiseaza pe „zeita democratiei" si este replica in bronz a statuii ridicate, in 1989, de studentii chinezi in piata Tienanmen si demolata de tancurile puterii comuniste. Monumentul e dedicat, in mod explicit, celor peste 100 de milioane de victime ale comunismului. Campioana absoluta e China, cu 65 milioane de victime; o secondeaza URSS – 20 milioane de morti provocate direct de sistemul comunist. Ceremonia a avut loc la exact 20 de ani de la discursul presedintelui Reagan rostit la poarta Brandenburg, cind a cerut demolarea zidului. Evenimentul mi se pare de o importanta exceptionala: el arata ca „datoria de a ne aminti" nu reprezinta doar vorbe goale.