Delegatia de nivel inalt

Mare fierbere cuprinsese judetul Iasi nu cu multi ani in urma. O delegatie a acestuia urma sa plece intr-o tara europeana. Corect ar fi sa spun „o puternica delegatie", compusa din autoritati, oameni de afaceri, traducatori si, evident, frecatori de menta, posesori de pile si relatii.

Cu mult timp inainte, cei mai granguri se intilneau si discutau despre ce si cum.

– Nu trebuie sa ne facem de ris, spunea ferm tartorul delegatiei.

– Nu, nici vorba, intareau trepadusii, dar si bastanii oamenilor de afaceri.

– Trebuie sa fim atenti cu guvernatorul…

– Sigur. Nu trebuie sa ne facem de ris.

– Bun. V-ati gindit la cadouri?

– Eu ii voi oferi un tablou de Dan Hatmanu.

– Eu am un ceas de argint vechi, dar merge la fix.

– Lasati asta, eu, eu ce-i dau?

Delegatii incep a se foi si oamenii de afaceri se ofera timid:

– Ginditi-va dumneavoastra, noi venim cu malaiul.

Principala preocupare a celor trimisi de judet s-a axat, in special, pe ce si cui sa dea o caruta de cadouri, demne de nivelul inalt de reprezentare. Deviza era imperativa:

– Trebuie sa fim la inaltime!

Probleme dificile s-au rezolvat cu efort si mai ales cu multa, foarte multa inteligenta.

– Mergem cu masinile, dar cum? ii intreaba seful.

Oamenii se framinta si toti neuronii, supraexcitati, cauta solutia optima.

– Cu un autocar Mercedes al cumnatului meu.

Seful face o grimasa vizibila si atunci intervenientul aduce corecturi:

– Seful merge cu Mercedesul meu de 100.000 de euro. Nu se cade sa mearga la un loc cu…

– Sigur, ce ziceti? intreaba seful.

– Cum doriti, dar noi mai servim cite un paharut, mai un banc, trece timpul mai usor.

– Si eu singur, singurel, sa mor de urit?

Oamenii se framinta si unde sint minti luminate apar si solutii.

– Pai, merg eu si cu Misu cu dumneavoastra…

Solutia nu-i agreata de ceilalti si nici de sef. Se parea ca s-a ajuns intr-un impas si tot seful da o sugestie bestiala:

– Eu zic sa merg cu voi in autocar si cind ajungem aproape, ma urc in limuzina.

– Chiar, sefu’, am fi murit de urit fara dumneavoastra.

– Bine, asta am rezolvat-o. Tu, se adreseaza purtatorului de cuvint, sa-mi faci un dosar. Un istoric, cam ce trebuie sa spun, tot, tot.

– Da, sefu’.

– Dar nu prea lung. Doua-trei propozitii.

– Da, sefu’.

Intotdeauna mi-au placut oamenii de tipul lui Napoleon. La fata locului vad, judeca, fac planuri si inving invariabil. Asa era si seful, se descurca in orice situatie. Fie raspundea scurt „nu stiu", fie nu raspundea deloc.

Numai ca acum era altceva. Trebuia sa eclipseze ditai guvernatorul unei tari cu o bogata istorie.

Planul s-a desfasurat cu o exactitate de ceas elvetian. Alcoolul a scurtat drumul, facind ca autocarul sa transporte la inceput oameni si apoi niste „saci" imbibati strasnic. Cum la hotel au ajuns la ora 2 dimineata si la ora 8 era fixata marea intilnire, cele sase ore n-au refacut complet delegatia.

– Ma descurc eu, spune ferm seful.

– E treaba lui, noi nu vorbim, comentau ceilalti, dregindu-se cu un snaps.

Delegatia semana cu o caravana in desert. Fiecare avea cite o tagirta, mai mult sau mai putin estetica. Evident ca nu era nici o camila si nici un magar, desi…

Nu luati in seama rautatile acestea din poveste. Invidia roade si deformeaza suflete. Asa ca, sa vedem ce si cum a fost.

– Buna ziua, excelenta, se adreseaza seful unui grangur.

– Nu-i el guvernatorul. Il asteptam putin, intervine traducatorul.

– Dar ce p… ma-sii, il asteptam noi?!

Chiar atunci intra si grangurul gazda si grangurul nostru zimbeste la el.

– Excelenta…, zimbeste larg al nostru.

– Bine ati venit, zimbeste si grangurul lor.

– Ati avut un drum greu. Pe unde ati venit?

– Pe la… Dubrovnic, spune fara sa clipeasca grangurul nostru.

Grangurul lor ramine cu gura cascata. Dubrovnic era la celalalt capat al lumii, in directia opusa..

– Excelenta, v-am adus citeva amintiri de la noi…

Se face un sir si se depun cadourile, dupa ce se descinta fiecare.

Excelenta lor scoate cite o insigna si o ofera generos. Romanii, vadit nemultumiti de cadourile primite, il intreaba pe sef:

– Acum ce mai facem?

– Ii dam un cap in gura si… plecam.

Si au plecat dupa ce au vizitat si alte autoritati, alegindu-se cu cite o insigna de la fiecare.

Stati, nu injurati inca. S-a discutat si despre schimburi economice. Deocamdata la nivel de cadouri. Eu iti dau un ceas vechi de argint, un tablou de Dan Hatmanu si tu… imi dai o insigna… Buna treaba. Dar ce baute s-au tras! Zau ca, una cu alta, a meritat efortul!