Derive mediatice

Un renumit om de presa, care a condus o vreme revista Paris-Match, a lansat o formula devenita celebra: „greutatea cuvintelor, socul imaginilor”. Revista a incercat sa ramina fidela acestui principiu, publicind nu o data texte consistente (alaturi de altele, mai „frivole”) si acordind o mare atentie reportajelor fotografice. A fost si a ramas o revista pentru marele public, fara sa cada in vulgaritate. Intre timp insa s-au schimbat multe: imaginea a devenit omniprezenta, gratie televiziunii si internetului, iar goana dupa „efectul de soc” a declansat o concurenta feroce.
Am scris in mai multe rinduri despre derivele la care duce „senzationalismul” in mass-media. Daca revin astazi, e pentru ca traversam o perioada „fierbinte”, cind chiar se petrec o serie de evenimente importante. Ca ele sa poata fi percepute corect de marele public, mass-media joaca un rol decisiv. Din pacate, tentatia de a le prezenta drept stiri „de senzatie” (sau „de scandal”) e mult prea puternica, periculos de puternica.
Voi da citeva exemple recente, alese din zone de interes diferite. Precizez imediat ca, fireste, la mijloc nu e nici un sentiment de simpatie sau de antipatie fata de persoanele pe care le voi cita. Nu opinia mea conteaza, ci modul in care „cazul” a fost perceput de telespectatori si de catre cititori. Spre exemplu, plecarea Rodicai Stanoiu de la CNSAS, dupa trei ore de discutii cu membrii colegiului, a provocat un spectacol grotesc: zeci de ziaristi, fotoreporteri, cameramani s-au napustit asupra ei, intr-o harmalaie de nedescris, incercind sa obtina, „la cald” si „in direct”, marturisirea. Evident, fostul ministru de justitie a eludat abil chestiunea, invocind – corect – o prevedere legala. Normal ar fi fost ca ziaristii sa astepte verdictul CNSAS si sa se inghesuie atunci cind purtatorul de cuvint al Colegiului va face declaratia oficiala. Altfel, scena descrisa mai sus semana mai curind cu secventele in care Michael Jackson e asaltat de paparazzi.
De neinteles este si filmarea insistenta a lui Radu Prisacaru adus cu catusele la miini pentru o perchezitie la prefectura. In mod normal, presa nu avea ce cauta acolo, fiind vorba de o actiune ce facea parte din instructia penala a cazului. Astfel de imagini sint degradante pentru oricine, si pentru tilharul ordinar sau criminalul periculos, darmite pentru cineva care este inca in ancheta si beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Am stat mai multi ani in Franta si n-am vazut niciodata astfel de imagini. Imi amintesc cu oroare de ceea ce s-a imtimplat sub guvernarea Nastase, cind cei banuiti de „afacerea Armaghedon” au fost dati la jurnalele televizate cu imagini din timpul interogatoriilor de la Politie! Trebuia toata lumea, nu-i asa, sa vada cit de periculosi sint dusmanii lui Nastase! In orice tara occidentala o asemenea incalcare a drepturilor omului, daca – prin absurd – s-ar fi intimplat, ar fi stirnit un imens scandal si ar fi dus la pedepse aspre.
Un ziar central a inceput publicarea unor „fise de cadre”, asa cum se intocmeau ele inainte de 1989. Operatie utila, chiar daca – pina acum – nu sint lucruri cu adevarat relevante, decit doar ca ne arata cum sistemul comunist vroia sa controleze totul din viata fiecaruia. O fisa – scurta si absolut banala – a lui Dan Haulica e prezentata astfel: „De la Lenin la Uniunea Sovietica!”. Cine citeste titlul dat de redactie crede, cu siguranta, ca in spate se ascund dezvaluiri senzationale. Nici vorba. Lenin apare la inceput pentru ca prima rubrica era „Adresa” iar Haulica locuia atunci in „raionul V.I. Lenin” (asa se chemau odinioara sectoarele din Bucuresti, raionul Lenin, Stalin etc) iar ultima rubrica priveste deplasarile in strainatate, de unde precizarea „Am fost in calatorie in Uniunea Sovietica”.
Fidel Castro a instalat in Cuba „democratia directa”, socialistii francezi vorbesc astazi despre „democratia participativa”. In mass-media de la noi se practica si democratia directa, si cea participativa. Una e sa faci mici sondaje sau sa ceri citeva pareri – spontane – ale unor oameni oarecare si alta e sa-ti bazezi strategia pe „participarea nemijlocita a maselor largi” (ca sa reluam un cliseu ceausist arhicunoscut). Postul Realitatea TV transmitea acum citeva seri o stire, care s-a dovedit partial eronata, despre cinci membri ai CNSAS (ce au fost si nominalizati) anchetati in legatura cu niste deconturi false. Stire partial eronata deoarece cei cinci erau, de fapt, doar trei. Ei bine, abia daduse „stirea”, ca prezentatoarea isi invita imediat telespectatorii sa voteze (practica obisnuita a postului) daca socotesc ca anchetarea „celor cinci”(!) va afecta sau nu credibilitatea CNSAS. Totusi, o televiziune nu e casa de pariuri …
Cititorul a inteles, fara indoiala, ca nu cer mare lucru: doar un plus de moderatie, de sobrietate, de obiectivitate si decenta. Presa de scandal va mai exista, dar ea trebuie sa ramina marginala. Nu sa creeze emulatie.