Caută 
7 MIN
Nici nu a inceput bine noul an civil, ca au si fost reluate atacurile mediatice impotriva Bisericii. Cum se spune, "semne bune anul are"… De ce "bune"? Am sa ma explic indata, doar sa aveti "putintica rabdare", vorba lu’ conu’ Zaharia Trahanache. Mai intai sa lamurim un lucru: nu toti cei care critica Biserica sau pe slujitorii acesteia sunt, automat, dusmani. Am cunoscut multi jurnalisti care chiar isi fac datoria cu onestitate si care nu ezita, atunci cand au o informatie negativa despre o fata bisericeasca, sa o dea publicitatii, solicitand insa, asa cum e corect, un punct de vedere si acuzatului. Nu!, a arata problemele reale din zona aceasta nu e, automat, o dovada de dusmanie. Ba pot fi unii care pun degetul pe rana chiar in calitate de fii ai Bisericii, aratand, cu durere in suflet, cele ce trebuiesc indreptate. Sa nu uitam ca, inca de la inceput, in Biserica au fost voci care au sanctionat prompt pe cei care, intr-un fel sau altul, greseau inaintea lui Dumnezeu. Spre exemplu, Sf. Ap. Pavel, desi provenind dintre cei care au prigonit Biserica la inceput, a indraznit sa-l critice pe insusi "verhovnicul apostolilor", cel care a fost alaturi de Mantuitorul inca de pe la inceputurile propovaduirii Sale pe pamant. Si spune public acest lucru, intr-una din epistole, acuzandu-l de "fatarnicie" (cititi Galateni 2, 11-16). Iar Petru si-a insusit critica (v. capitolul 15 din Faptele Apostolilor). Exact asa este firesc a reactiona si azi, daca cineva din Biserica (chiar si dintre cei care, anterior convertirii, au fost dusmani pe fata ai ei), ar critica "fatarnicia", "fariseismul" ori alte pacate. Daca Apostolul Petru a putut sa admita ca a gresit, de ce nu am face-o noi, cei cu mult mai pacatosi decat dansul?
Dar una e sa critici, cu argumente, alta sa inventezi acuzatii, luand doua-trei felii de adevar (de fapte care, in sine, nu sunt nici ilegale, nici imorale) spre a broda o intreaga poveste despre cat de "nemernici" ar fi oamenii Bisericii. Care este reteta pentru astfel de atacuri? Fiindca tot am invocat, la inceput, un personaj din "O scrisoare pierduta", am sa va dezvalui un document care mi-a picat in mana, din greseala, pe calea postei electronice. Doar ca nu e vorba de o scrisoare, ci de un fisier audio care reda o discutie dintre un realizator de emisiune TV si persoana care-l invata pe acesta cum se fabrica o emisiune impotriva Bisericii. La inceputul inregistrarii se aude ceva nedeslusit: ca e fosnet de bancnote, ca sunt sentinte judecatoresti nefavorabile, file dintr-un manual de lupta impotriva Ortodoxiei ori altceva, eu nu stiu, Domnul stie! Apoi se disting din ce in ce mai clar cele doua voci. Redau intocmai dialogul:
"- …materialul adunat il montezi din timp, ai o luna la dispozitie, dar la popi le dai un fax sa le zici de emisiune doar cu o zi-doua inainte. Sa le ceri asa de multe date, de abia sa le poata aduna pana la emisiune… Da’… ai grija! In emisiune sa nu fie vorba despre temele anuntate pe fax… – Sa le cer sa-mi trimita si un reprezentant in studio? – Bineinteles. Ca oricum n-or sa trimita. Sa le bagi textul cu averea Bisericii, lacomia popilor, fabricile de bani si tot asa… Sa stie ce-i asteapta!… Iar daca totusi trimit pe cineva, cu atat mai bine. O sa para ca suntem si noi emisiune serioasa, cu credibilitate, nu? – Am inteles… – A! Mi-a venit o idee! Sa pregatesti si un invitat surpriza in caz ca vine vreun popa de-al lor, pe raspopitu’ ala suparat… Ce circ o sa fie! – Bine, dar n-ar trebui omul lor sa stie cine mai vine in emisiune, sa se pregateasca? Poate raspopitu’ are si el bubele lui. – Nu, nu! Trebuie cat mai multa presiune si cat mai multe socuri… Asa… Iar materialul video pe care-l dai sa aiba cam jumate de emisiune. Poate sa apara acolo si raspopitu’… Da’ chiar daca apare, in studio sa le dai timp egal la astia doi, ca sa nu-i ramaie popii efectiv decat vreo zece-cinspe minute per total, sa n-aiba timp sa comenteze intoxicarea… asta… reportaju’, cum ii mai ziceti voi. – Oricum, dupa ce difuzez materialul video, va trebui sa-i dau cuvantul si reprezentantului lor, sa-si spuna punctul de vedere, mai ales ca, asa cum ati comandat, in material nu apare nici unul de-ai lor, nici o replica, nici o silaba, nimic! Asa-i corect… deontologic vorbind… – Nu, nu… lasa barbologia asta cu deontologia, ce deontologie! Asta-i pentru manualele voastre de jurnalism. Aici avem de atacat o problema! Sa citesti imediat dupa materialu’ ala o serie de mesaje la care sa ceri insistent sa raspunda reprezentantul lor. Ca si cum e de la sine inteles ca n-au ce comenta la reportaj…" Cam atat avea inregistrarea, a fost intrerupta brusc de o sonerie de telefon rosu…
"Binecuvanteaza, Doamne, si-i inmulteste pe vrajmasii mei!"
Sigur ca pasajul anterior pare un fragment dintr-o piesa de teatru ieftin, chiar daca de un realism contemporan naucitor. Daca ar fi sa se puna in scena o astfel de comedie trista, as apela la un prieten – unul cult, inteligent, integru… "file din poveste", nu alta! -, foarte talentat in a scrie astfel de piese de teatru, si care, in plus, cunoaste mai bine decat mine locul unde "cartile sunt facute" asa. Eu atat mai pot spune, ca, auzind inregistrarea, am avut sentimentul ca am participat deja la o astfel de emisiune, nu de mult, acum vreo trei zile parca… Dar fiindca ma straduiesc, ca orice crestin, sa nu pun la suflet, ci la rugaciune, totul, nu-mi mai aduc aminte prea bine daca e ceva real in memoria mea. Si nici nu conteaza pentru ca, oricum, si daca se fabrica astfel de emisiuni impotriva Bisericii, ele nu pot decat sa ne fie de folos. Orice minte omeneasca, cat de cat lucida, poate face diferenta intre o informatie reala si o manipulare (mai ales daca manipularea este si grosolana). Iar cei care sunt, cu adevarat, credinciosi, nu se smintesc de astfel de situatii. Ei stiu una din doua: fie e vorba de un atac neintemeiat (caz in care nu au de ce sa-l ia in serios), fie este ceva real si poate ca cineva din Biserica a gresit, cum s-a intamplat adesea in cele doua milenii (caz in care lucrurile se vor indrepta, din initiativa oamenilor sau, daca acestia nu fac nimic in sensul acesta, Hristos Insusi va face, intr-un fel sau altul, curatenie in Biserica al carei Cap este). In orice caz, Biserica se intareste la fiecare lovitura primita. Cu cat mai mari sunt atacurile, cu atat mai mare este folosul duhovnicesc (a se vedea ce s-a intamplat, de-a lungul istoriei, in timpul perioadelor de persecutie).
Ca argument final al faptului ca dusmanii Bisericii sunt, de fapt, cei mai buni prieteni, aduc rugaciunea pentru vrajmasi ce apartine Sfantului Nicolae Velimirovici: "Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem! Vrajmasii m-au impins si mai mult spre Tine, in bratele Tale, mai mult decat prietenii. Acestia (prietenii, n.m.) m-au legat de pamant si mi-au rasturnat orice nadejde spre pamant. Vrajmasii m-au facut strain fata de imparatiile pamantesti si un locuitor netrebnic fata de pamant. Precum o fiara prigonita, asa si eu, prigonit fiind, in fata vrajmasilor, am aflat un adapost mai sigur, ascunzandu-ma sub cortul Tau, unde nici vrajmasii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu. Doamne, binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem. Ei au marturisit, in locul meu, pacatele mele in fata lumii. Ei m-au biciuit, cand eu m-am crutat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci cand eu am fugit de chinuri. Ei m-au hulit atunci cand eu m-am magulit pe mine insumi. Ei m-au scuipat atunci cand eu m-am mandrit cu mine insumi. Cand eu m-am facut intelept, ei m-au numit nebun. Cand m-am facut puternic, ei au ras de mine ca de un pitic. Cand am vrut sa conduc pe oameni, ei m-au impins inapoi. Cand m-am grabit sa ma imbogatesc, ei m-au smucit inapoi cu mana de fier. Cand m-am gandit sa dorm linistit, ei m-au trezit din somn. Cand mi-am zidit casa pentru viata lunga si linistita, ei au rasturnat-o si m-au izgonit afara. Intr-adevar, vrajmasii m-au dezlegat de lume si mi-au prelungit mainile pana la vesmantul Tau. Binecuvanteaza, Doamne, pe vrajmasii mei! Binecuvanteaza-i si-i inmulteste; asmute-i si mai mult impotriva mea, ca fuga mea spre Tine sa fie fara intoarcere; ca sa se rupa nadejdea mea in oameni ca panza de paianjen; ca smerenia sa imparateasca deplin in inima mea; ca inima mea sa devina mormantul celor rele. Ca toata comoara mea sa o aduni in ceruri. Ah, de m-as elibera odata de autoamagire, care m-a incalcit intr-o mreaja cumplita a vietii inselatoare! Vrajmasii m-au invatat sa stiu ceea ce putini stiu in lume: ca omul nu are pe pamant vrajmasi afara de sine insusi. Doar acela uraste pe vrajmasi, care nu stie ca vrajmasii nu sunt vrajmasi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvanteaza pe prietenii si pe vrajmasii mei! Sluga blestema pe vrajmasi, caci nu stie, iar fiul ii binecuvanteaza, caci stie. Fiul stie ca vrajmasii nu pot sa se atinga de viata lui. De aceea, el paseste liber intre ei si se roaga lui Dumnezeu pentru acestia. Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem!"
