Gaina parizianului

La inceput de an si-a croit loc intre paginile ziarelor romanesti o stire grozava, imbucuratoare, anume ca parizienii au prins gustul de a creste gaini pitice, de apartament. Lasind la o parte senzationalismul ieftin, inexactitatile descriptive si erorile de traducere, ne marginim sa observam ca in cotidianul „Le Monde" se publica, in data de 28 noiembrie 2011, reportajul intitulat „Gainile debarca in oras" in care era prezentata, ca afacere de nisa, vinzarea de gaini pitice ouatoare, clientii cei buni fiind locatarii blocurilor din Paris. Intr-un singur an, vinzarile uneia din companiile care comercializeaza gaini de apartament au crescut cu 50%. O alta companie a vindut, in doi ani, 30.000 de gaini cumparate cu tot cu habitaclu de apartament. Contra sumei de 200 de euro, orice francez poate deveni mindrul proprietar al unei gaini integrate perfect intr-un habitat „ecologic", usor de instalat in casa. Deocamdata, fenomenul este considerat o moda, iar parizienii care cresc gaini in locuinte sint, ne informeaza gazeta franceza, fie excentrici, fie temerari dispusi sa se bucure de privelistea domestica a unei gaini care scurma in pamint si ciuguleste boabe. Nu e lipsita de insemnatate nici bucuria provocata de pregatirea unui ou proaspat, luat de la sursa si pus la tigaie. Claire, eroina reportajului din „Le Monde", sintetiza experienta de a creste o gaina in locuinta drept o intoarcere la natura, pe de o parte, si la lumea copilariei, pe de alta parte. Sa nu comentam, deocamdata, aceste valori. Fiecare poate decide pentru sine daca a tine o gaina intr-un mini-tarc sau intr-o cusca de apartament e un act de intoarcere la natura, dupa cum fiecare poate judeca daca observarea atenta a instinctelor si comportamentelor galinaceelor are sau nu efect de madlena.

Ar fi un act de rautate hermeneutica sa presupunem ca dupa gainile pitice vor urma, in ordine, une vachette si une chèvrette, micute, dar de lapte plinute, un cochonnet gustos, mai ales cu mult sos si, de ce nu, ponei ori magarusi, pentru alte indeletniciri domestice. Tot in lumina actului de a creste gainuse ouatoare in casa nu indraznim nici sa afirmam ca frantuzul complex pe care il cunoastem mai degraba din carti decit din realitate este o fiinta sclipitor de artificiala, o iluzie fastuoasa care, aidoma creatiilor haute-couture, isi intretine inutilitatea cu cheltuiala multa.

In loc sa-i birfim pe parizieni, e mai simplu sa povestim despre ale noastre. In vremea de aur a ceausismului, foarte multi romani se purtau ca la Paris. Cind caldura din calorifere isi daduse obstescul sfirsit, sarmanii se incalzeau cu mai multe straturi de haine, insa parizienii de pe la noi isi procurasera sobe artizanale. Astazi, precum eroina articolului din cotidianul „Le Monde", ori de cite ori vad un godin imi vine in minte imaginea blocurilor fumeginde ale orasului natal. Oamenii colectau lemne de la locurile de munca, le carau acasa cu bicicletele, le marunteau cu securea si, vreme de citeva ceasuri, in burtile reci si intunecoase ale cuirasatelor de beton strapunse de hornuri se facea lumina, se facea caldura.

Realitatea era ca lumea taraneasca se mutase plenar la oras. Mutatiile puteau fi vazute la tot pasul si blocul. In plina foamete, cresterea plantelor decorative si a animalelor de companie luase un avint spectaculos in municipiile patriei.

In ghivece cresteau cu voiosie mararul, patrunjelul si ardeiul iute. Unii puneau chiar rosii si fasole pe araci. Doua, trei ghivece, acolo, crescute cu mult gust, pentru placerea ochiului, de dragul dorului de natura si de copilarie. Intr-un an, coplesit de hobby-urile celor din jur, am dat sa cresc patlagele vinete. Au murit inainte de prima tinerete si pofta mea, a se intelege pasiunea mea, odata cu ele.

Cine nu iubea gradinaritul era prins in dragostea pentru animalele de companie. O simpla trecere in revista a speciilor da seama despre amploarea modei pe care Parisul abia acum o descopera. Cei de la ultimele etaje tineau porumbei, unii suspect de bine crescuti. Cei de la parter erau predispusi in a creste doi-trei iepurasi grasuti si pufosi, de iti venea sa-i maninci de dragi ce-ti erau. Oamenii cu balcoane acoperite tineau, din excentricitate avant la lettre, gainuse ouatoare, nu multe, citeva. Cine avea geamurile in partea din spate a blocurilor si mai avea si fericirea de a da cu privelistea intre balarii inalte, sanatoase si viguroase se putea bucura netulburat de tovarasia unui purcelus crescut pentru casa, dar in aer liber.

Astazi, privind la trecutul recent, lumea pare intoarsa pe dos. Orasenii tin in case palmieri si plante exotice, flori de plastic si de hirtie, pesti minusculi, ciini, mite, hamsteri, broaste testoase, paianjeni, serpi si papagali. Nimic care sa-ti trezeasca pofta de a tine in apartament un animal de a carui companie sa poti profita cum se cuvine (carne, brinza, lapte, oua, pene, blana, lina, solzi).

Calatoria lui Columb catre Indii a demonstrat ca lumea noua e de neinteles pentru cei crescuti in datinile lumii vechi. In vreme ce noi incercam, de secole, sa ne occidentalizam, occidentalii se orientalizeaza pe zi ce trece. Peste ceva timp, veacuri sa zicem, cind toti vom fi parizieni sofisticati, asa cum visam uneori in prezent, privirile ni s-or intoarce spre Soare-Apune si, spre surprinderea noastra, vom vedea ca cei de acolo au devenit ceea ce noi am fost deja. Cei dintre noi inzestrati cu taria de a rezista schimbarilor nu vor fi deloc surprinsi. Pentru ei, Romania va fi atunci peste tot. Ma gindesc deja ce bine se potriveste tricolorul romanesc cu haute-couture-ul Turnului Eiffel. Vive la Roumanie!