Geneza pseudo-elitelor actuale (II)

Nu mai e, sper, un secret pentru nimeni ca  pseudo-elitele rapace si iresponsabile controleaza Romania de peste 20 de ani, chiar si in perioadele scurte in care nu au fost titulari ai puterii. Vezi guvernarea CDR. Ei au fost beneficiarii tuturor privatizarilor frauduloase, dintr-un motiv cat se poate de simplu: au detinut capital, informatii si competente. Iar faptul ca nu au nici o legatura reala – aceasta presupunand responsabilitate – cu poporul roman o dovedeste starea jalnica in care acesta a fost adus de "binefacatorii" lui.

Cu mici nuante, ce tin de specificul local, nu alta e situatia celorlalte tari de pe bordura estica a Europei: Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina. De aceea, pe frontispiciul lor si al nostru poate fi asezata, fara nici un risc, celebra expresie latina: Hic sunt leones.

Lideri ce repeta obsesiv aceleasi vorbe goale, batalii de duzina ce se pretind dezbateri responsabile, "subtilitati" politice invatate pe de rost din ziare occidentale si servite drept mostre de cultura unui popor imbatranit prematur, care a pierdut orice speranta in mai bine, lovituri sub centura, frustrari, turbarea "patriotilor" nepusi in functii, o scandaloasa lipsa de decenta – acesta e spectacolul oferit de pseudo-elitele actuale, in cvasitotalitatea lor, intr-o tara trista, locuita de un popor umilit. Sintagme precum: "politici responsabile", "guvernare prudenta", "patriotism luminat" etc suna nepamantean intr-o tara in care regula e smecheria agresiva, hotia nedisimulata si altele, ejusdem farinae. A mai investi speranta in aceste false elite este, pe cale de consecinta, curata pierdere de timp.

Daca ciclul actual, ce a debutat cu o falsa revolutie si a esuat in toate, minus averile incomensurabile ale protagonistilor, trebuie sa se incheie, astfel incat tara sa fie salvata, singura solutie decenta si pasnica este aceea ca actorii principali sa paraseasca scena publica. Poporul are la indemana sansa "revolutiei glorioase", adica votul de blam masiv dat exponentilor "jafului natiunii" (Tom Gallagher) ori abtinerea, la fel de masiva si de ferma, de la vot, pana la coagularea, dinlauntrul altei generatii, a unei elite responsabile si mature, al carei prim test va trebui sa fie acela al increderii in si respectul pentru poporul roman. Doar asa vor putea fi obligati sa ia act de blamul popular si ii vom lipsi de orice sursa de legitimitate.

E utopica sau naiva, ni se va reprosa, aceasta solutie. Dar va intreb: e mai realist si datator de speranta sa-ti imaginezi ca o tara se poate recladi pe minciuna si manipulare ori ca poate depasi starea de marasm moral, sub obladuirea unui corp de pseudo-elite cinice, ce si-a probat, cu asupra de masura, limitele competentei? A amana solutiile ferme este, poate, un mod al fiintei romanesti, dar in nici un caz o metoda de vindecare a maladiilor noastre.

De cativa ani suntem, cel putin nominal, membri ai familiei Uniunii Europene. Dincolo de pretul platit de cei multi pentru aceasta izbanda, naravurile elitei politice par de nezdruncinat. O avalansa de angajamente, mai mult ori mai putin formale, nu ne protejeaza de politicianism, de demagogie si clientelism. Intr-un cuvant, de iresponsabilitate.

Au asumat elitele politice faptul ca, prin integrarea europeana, am intrat intr-o alta paradigma istorica? Sau, mai aplicat, pot fi aceste elite un model pentru un popor aruncat, fara nici o pregatire din cea mai primitiva forma de comunism, in economia de piata; ori statul de drept, pe de o parte, si lipsa locurilor de munca, dezindustrializarea si saracia endemica, pe de alta parte? Amanand sine die delimitarea concreta si eradicarea hotarata a sensurilor si surselor esentiale ale raului nu facem decat sa ne plasam in categoria popoarelor triste si fataliste ale istoriei, lasandu-ne purtati de valurile sale, pentru a descoperi, mai apoi, descumpaniti, ca in fata unor incercari cu adevarat majore suntem total ineficienti si ne prabusim in abis. S-a mai vazut. Dupa care, o lunga perioada de timp, ne vom alimenta frustrarile din teorii la fel de fataliste, precum cele despre "vitregia vremurilor" ori "bietul om" sub cumpana lor. Nimic mai antimodern si mai pagubos. Ciclul ratarilor se intipareste insidios pe rabojul memoriei colective, generand retardare, paralizia vointei si o mentalitate milenarista.