Greata

Intentionam sa vorbesc in articolul de astazi despre cu totul alt subiect. Ma gindisem sa marchez implinirea, pe 16 februarie, a 50 de ani de la prima reprezentatie cu Cintareata cheala, piesa lui Eugen Ionescu, la Théatre de la Huchette (premiera absoluta avusese loc tot intr-o sala "de buzunar", in 1950). S-a jucat de atunci, fara intrerupere, in fiecare seara, de luni pina simbata. Amatorilor de statistici li s-au oferit de altfel date precise: pe 17  februarie 2007 a avut loc a 15.762-a reprezentatie, de-a lungul celor cinci decenii spectacolul a fost vazut de 1 503.288 spectatori, citiva din actorii care au jucat in 1957 sint pe scena si astazi. Mi-ar fi placut sa evoc atmosfera din micuta sala cu 92 de scaune, devenita loc de pelerinaj pentru turistii straini. Am vazut si eu – sint ani de atunci – spectacolul, luai un singur bilet pentru Cintareata cheala si pentru Lectia, in pauza se iesea in strada Huchette, fumai o tigara si priveai la trecatorii – in majoritate tineri – care se plimbau veseli si dezinvolti. Astazi, straduta – ca si cele din jurul ei – este impinzita cu restaurante "exotice" (grecesti, chinezesti, thailandeze, japoneze), a devenit un spatiu organizat anume pentru turisti, singurele marturii ce amintesc de strada de odinioara sint teatrul si clubul de jazz de alaturi, Caveau de la Huchette.
Dupa cum vedeti, n-am rezistat tentatiei de a vorbi putin despre subiectul asupra caruia ma oprisem initial. Faptul ca l-am abandonat se explica, dupa cum cu siguranta banuiti, prin evenimentele din ultimele zile. O legatura exista totusi. Eugen Ionescu a fost, se stie, creatorul teatrului absurdului. Una din temele lui preferate era spectacolul stupefiant si dezolant al comunicarii intre oameni prin clisee, stereotipuri, locuri comune. O alta tema favorita a fost rinocerizarea: dramaturgul ne arata cum oamenii ajung sa traiasca si sa actioneze in haita, victime pasive – ba chiar complezente – ale unei indoctrinari imbecile. Ionescu isi denumeste multe din piesele sale folosind formule ca anti-presa, drama cronica, farsa tragica. Sint etichete care se potrivesc acum si vietii politice de la noi. Ne aflam in plina farsa tragica, numai ca nu (ne mai) arde citusi de putin sa ridem.
Inceputul saptaminii a fost marcat de niste atacuri de o sinistra violenta la adresa societatii civile, a intelectualilor si a citorva din reprezentantii ei proeminenti. Mai intii, Dan Voiculescu a avut tupeul sa sustina ca societatea civila e impartita in "grupuri de interese" si functioneaza ca o "mafie". I-a pus pe intelectuali in rind cu "teparii", cu profitorii, cu marii corupti, in rind cu Gabriel Bivolaru si cu cei care au fost condamnati sau sint anchetati de justitie. Ofensiva a continuat prin aparitia unor articole imunde in ziarul Ziua, semnate de niste veleitari frustrati, care l-au vizat pe Gabriel Liiceanu (dar si pe Horia Roman Patapievici), lansind acuzatii pe cit de grotesti pe atit de murdare. Iata ca se confirma faptul ca presa poate ataca la comanda si poate manipula opinia publica, in functie de interesele unor "moguli" sau ale unor politicieni (ori oameni de afaceri) lipsiti de orice scrupule. Tonul textelor din Ziua era identic cu cel pe care l-a consacrat, de ani de zile, Romania Mare. E incredibil ce izbucnire de ura si de ranchiuna a putut provoca recentul apel al intelectualilor, e uluitor sa constati cum s-au coalizat, rapid, ticalosii, intr-un soi de conspiratie a minciunii si a demagogiei. Si nu e lipsit de semnificatie nici faptul ca atacurile la adresa lui Liiceanu si Patapievici au aparut exact in ziua in care se organiza mitingul in favoarea Monicai Macovei. Putem cu indreptatire banui ca este reactia celor care se tem de justitie si care inteleg sa-si apere, prin orice mijloace, relatiile lor subterane, averile lor considerabile si privilegiile lor exorbitante.
In plin absurd s-a desfasurat si sedinta Parlamentului. Ea s-a incheiat cu decizia de a institui o comisie de ancheta in fruntea careia a fost ales (halucinanta optiune!) nimeni altul decit Dan Voiculescu. Faptul ca un fost turnator, dovedit ca atare de CNSAS, primeste o asemenea misiune e in afara oricaror norme ale bunului simt. Mai mult: un partid de opereta, luind nastere si capatind certificat de existenta doar fiindca seful sau este mare patron (si) in mass-media, a ajuns sa arbitreze viata politica romaneasca! Un partid care a intrat in parlament gratie unor aliante de conjunctura, pe care le-a tradat fara scrupule; un partid care nu reuseste sa atinga macar un procent de 2% din preferintele populatiei; un partid care a reusit "performanta" ca, dupa ce s-a strecurat la guvernare, sa se trezeasca cu toti ministrii sai  pusi sub ancheta, banuiti de acte de coruptie; un partid in care si-au gasit azil un Dan Ioan Popescu, alt personaj aflat in vizorul DNA, sau o Rodica Stanoiu, sub a carei obladuire si-au facut de cap hotii si  ticalosii; un partid, in fine, unde fostii informatori se simt la adapost, la fel cum sint in largul lor la ziarul Ziua, unde fac figura de aparatori ireductibili ai adevarului si ai puritatii morale.
Violenta atacurilor la care este supus actualmente Traian Basescu depaseste orice inchipuire. Nu mai functioneaza nici o cenzura: se rostesc (si nu le foloseste doar C.V. Tudor) vorbe de genul "oligofren", "paranoic". Comparatia cu Lukasenko s-a dovedit prea palida; cineva l-a asemuit acum cu Nero. S-a spus ca instiga populatia la …"exterminarea parlamentarilor"! Cit priveste sedinta cu pricina, ea a balansat intre penibil si ridicol. Dupa ce, atunci cind presedintele a prezentat in parlament raportul Tismaneanu, liberalii s-au ilustrat printr-o pasivitate complice, acum au devenit brusc spirituali, comportindu-se ca la un bal mascat. Crin Antonescu a deraiat cu acelasi entuziasm sinucigas in contemplarea admirativa a propriului discurs ce se voia subtil dar era doar inept. Norica Nicolai, care s-a protapit in dreapta lui Dan Voiculescu, e un fel de dublura a Danielei Buruiana. Fiindca tot am inceput cu referiri livresti, voi spune ca sentimentele pe care le incerc urmarind acest jalnic spectacol pot fi rezumate prin titlul unui roman binecunoscut care trata si el, dar in alt registru decit opera lui Ionescu, tema absurdului. Romanul la care ma gindesc se intituleaza Greata.

Publicitate și alte recomandări video