Guverne si guvernati. O istorie pe scurt

Romania a debutat cu stingul in tranzitie. Un misterios Deus ex machina parea sa se razbune, oferind romanilor o ultima reprezentatie a Cintarii Romaniei. Obisnuiti de ani buni cu montaje literar-artistice patriotarde, ce aveau menirea secreta de a supralicita realitatea si a modela o populatie obosita si flaminda, romanilor li s-a servit de catre maestrii din spatele cortinei de la 21/22 decembrie 1989 tot un spectacol-surogat. De aceasta data un surogat de revolutie. Si realismul socialist s-a razbunat, insinuindu-se pervers in conduita celor multi si in reflexele ideologice ale aparatciki-lor, care au regizat spectacolul de sunet, lumina si singe din zilele de final ale lui 1989. Poporul captiv a intrat in aceasta regie magica absolut predictibil, intrucit universul lui de sensibilitate si constiinta se sedimentase in jurul valorilor national-comunismului. Iar atunci cind eroul acelei epoci a fost sacrificat, sensibilitatea si reflexele au continuat sa functioneze. Pe aceasta s-au si bazat corifeii loviturii de stat de la 21/22 decembrie 1989, nimeni altii decit comunistii nepusi ori retrasi din functii de Ceausescu. Pina la urma, putem spune ca a fost o revolutie pentru salvarea aparatului comunisto-securist si distribuirea averii nationale in interiorul tagmei, operatiune pe care trebuia sa o regizeze o ipotetica perestroica, imposibila in Romania, datorita cerbiciei lui Ceausescu si sentimentelor puternic antisovietice din societatea romaneasca. In lunile ce au urmat lui decembrie 1989, puterea si averea nationala au fost transferate discret categoriei mai sus mentionate. Iar din amestecul dintre comunism, suspiciune si secretomanie s-a iscat in acele zile si luni tenebroase actuala elita politica si economica a Romaniei. Am in vedere pe cei care detin pirghiile, nicidecum categoriile intermediare ori plevusca.  

Sustin ca am pasit cu stingul in noua epoca din ratiuni de ordin etic si moral. Abia apoi vin cele politice ori nationale. Prefer intiietatea argumentelor etice, oarecum impotriva curentului de la noi si a majoritatii analistilor, care identifica sursa raului in zona economico-politica, mai rar culturala. Sa ma explic. O elita rapace si imorala fata cu poporul pe care pretinde sa-l reprezinte nu poate genera o schimbare profunda de paradigma istorica. Renasterea nationala, ce trebuia sa insoteasca ori sa succeada schimbarii regimului politic de import (citeste: comunist) a fost, prin grija acestor pseudo-elite, ratata. Poporul-turma s-a metamorfozat in poporul de asistati, cu mina intinsa si cu privirea galesa la marimile zilei, de la care asteapta sa-i dea ceva, mai mult decit ii daduse Ceausescu. Orfan de idealuri, de idei, dar si de lideri caliti in rezistenta anticeausista, cu memoria profund bulversata de national-comunism, poporul a cazut in capcana intinsa, aproape natural. Aceasta este sursa "calificarii" liderilor fesenisti intru acapararea si gestionarea puterii. Si tot aceasta este si explicatia sigurantei si arogantei lor in raport cu alte forte politice, care, vorba tenebrosului Silviu Brucan, nu erau "bine plasate" nici macar sa critice, daramite sa conduca destinele poporului. Inca de la prima strigare, toata suflarea aparatului de partid – UTC, UASCR, Sindicat, Femei, Pionieri – s-a reunit sub floarea noului partid unic: FSN. Pentru ca aceasta a fost FSN-ul, in ciuda avalansei de partide nou-create, din care peste 90 % erau organizatii submarine.

Regie reusita, spectacol lamentabil. Majoritatea acestor partide aveau sa fie inghitite rind pe rind de FSN-PDSR. Patentul politic lansat si verificat in practica de vechii comunistii si fiii s-a dovedit viabil. Consecintele acestei strategii care a incercat sa fenteze istoria, nereusind decit sa ingenuncheze tara, sint atit de perverse, incit pina astazi, in ciuda consumarii a doua alternante la putere – CDR, respectiv D.A. -, Romania ramine o tara tarata, cu un sistem politic ineficient si minat de politicianism (adica tradari nepedepsite, ba mai mult, premiate, incompetenta, spirit de clan, aroganta si dispet fata de popor), cu o economie prabusita si cu servicii publice catastrofale. Sa ne mai miram ca din poporul cel mai entuziast pro-european am devenit cel mai pesimist?

Scirbite, vorba unei triste figuri a tranzitiei, pe care tocmai ce pretindea ca am incheiat-o, elitele intelectuale s-au retras in interstitiu, abandonind aproape total agora si pretinzind ca se dedica operei. Mi-e teama sa nu descoperim, peste ani, ca multe sertare sint goale, asemenea celor din "epoca de aur". Ce a urmat se poate vedea cu ochiul liber: calitatea intelectuala si morala a clasei politice s-a prabusit. Si inca nu am ajuns la pragul de jos. Partidul lui Dan Diaconescu asteapta la rind sa continue opera inaintasilor din PUNR, PRM, PNG si sa o desavirseasca. Ca nu exagerez nu nimic se vede si din aceea ca in Parlamentul European am trimis lichele cinice de calibrul lui Adrian Severin – exemplar emblematic al culturii uteciste tirzii – ori caricaturi de tipul lui Gigi Becali. Desigur, nu se reduce clasa politica la ipochimenele sus-mentionate, dar faptul ca acestia nasc pui vii nu pare sa ingrijoreze pe nimeni.

P.S.: Aceasta tableta este o introducere intr-o serie mai ampla, in care ne propunem sa trecem in revista guvernele post-decembriste.