In 1989, la Tescani

Era in a doua jumatate a lunii aprilie. Vasile George Puiu, tinar lector (cu ambitii literare) la Facultatea tehnica din Bacau, imi telefoneaza si imi spune ca a obtinut avizul rectoratului pentru un proiect al lui mai vechi: sa ne invite la Bacau, pe Emil Brumaru si pe mine, la o intilnire cu studentii. Am acceptat din doua motive. Nu aveam inca interdictie de semnatura (se va intimpla dupa citeva zile); stiam ca interdictia este iminenta – consecinta a faptului ca ma solidarizasem cu cei sapte scriitori ce redactasera un memoriu in apararea lui Mircea Dinescu – si mi-am zis ca ar fi pacat sa refuz, tocmai atunci, o astfel de invitatie (evident, a fost ultima din 1989). Al doilea motiv era insa mult mai important: aveam ocazia ca, de la Bacau, sa trag o fuga la Tescani, unde se afla deja, cu domiciliu obligatoriu, Andrei Plesu.
Vasile George Puiu ne-a luat, pe Emil si pe mine, de la Iasi iar odata ajunsi la Bacau ne-a dus sa ne prezinte rectorului. Discutie destinsa, cu banalitatile de rigoare. Rectorul ne intreaba ce am dori sa vizitam, in Bacau si in imprejurimi. „As vrea sa mergem la Tescani”, raspund eu. Foarte bine, zice rectorul amabil, miine dimineata mergeti acolo cu masina Universitatii. Intilnirea cu studentii – foarte agreabila, mai ales ca Emil e in mare verva. Seara, dupa intilnire, masa la cantina Universitatii cu citiva scriitori bacaoani. Nu mai stiu cum a evoluat discutia, dar, la un moment dat, le spun despre scrisoarea prin care ma alaturam celor sapte. Se lasa o tacere asurzitoare. Ne intoarcem la hotel, unde am o prima surpriza: receptionerul e secondat de un tip care „miroase a Securitate” de la o posta. Ne vedem de treaba si, impreuna cu Sergiu Adam, redactorul-sef al „Ateneului”, urcam in camera si raminem o vreme la un pahar de vin.
A doua zi dimineata mergem la Universitate. Rectorul, tot amabil, insa, de data asta, o amabilitate cam crispata, ne spune ca e dezolat, dar niste derbedei taiasera toate cele patru cauciucuri ale masinii Universitatii. Iesim cu Vasile George Puiu. O luam pe o scurtatura si avem surpriza de a vedea, parcata intr-un loc mai ferit, masina Universitatii cu cauciucurile intacte. Abandonez ideea cu Tescanii, ne plimbam prin oras iar la prinz Vasile George Puiu vine la hotel sa ne ia ca sa ne intoarcem la Iasi. Fatalitate! Dacia lui are o problema tehnica, o defectiune la sistemul de frinare. Omul ne roaga sa mergem impreuna la un service unde are o cunostinta. Asa ca, in loc sa ne indreptam catre Roman-Iasi, o luam in sens invers, catre iesirea spre Moinesti. Precizare indispensabila: Tescanii se afla pe soseaua catre Moinesti. In timp ce mesterul de la service se straduie sa remedieze defectiunea, auzim sirene, claxoane si vedem vreo sapte-opt masini (jumatate din ele cu insemnele Militiei) sosind in tromba. O parte din ele se plaseaza dincolo de service, pe drumul spre Moinesti, celelalte ramin pe loc, blocind circulatia. Masina lui Puiu e, in sfirsit, in stare de functionare, pornim catre Iasi, pe banda stinga se insira zeci de automobile blocate, masinile militiei se regrupeaza, se plaseaza in spatele nostru si ne insotesc pina la iesirea spre Roman. Ca sa vezi! Ce risipa de personal si de benzina! Si asta intr-o vreme cind, ne amintim, benzina era drastic rationalizata…
Am ajuns, totusi, la Tescani prin septembrie, cu masina mea. La Andrei Plesu am gasit-o si pe Catrinel, sotia lui, care venise de la Bucuresti pentru doua-trei zile. Am stat impreuna citeva ore. N-am mai fost, dupa aceea, la Tescani, dar i-am putut telefona in citeva rinduri, ca sa avem vesti unul despre celalalt. Oricum nu puteam vorbi mare lucru. Frinturi din transcrierea convorbirilor telefonice pe care le avea Plesu la Tescani s-au gasit printre documentele Securitatii distruse la Berevoiesti.
Imi cer scuze ca am vorbit nepermis de mult despre mine (nu-mi sta in fire), dar veti vedea unde vreau sa ajung. Conacul de la Tescani apartinuse Marucai Cantacuzino, sotia lui George Enescu. Prin 1946-47, conacul a fost devastat, mobilele au devenit lemne de foc in casele satenilor, biblioteca a fost aproape in intregime arsa. Renovat ulterior, conacul a devenit „casa de odihna si creatie” pentru pictori si muzicieni. In cele noua luni cit a fost exilat la Tescani, Andrei Plesu a locuit intr-un fel de anexa, o camaruta construita la dorinta pictorului Horia Bernea, care a pictat multe tablouri la Tescani. La „Casa de creatie” se venea numai vara. In celelalte luni locul raminea pustiu, iar toamna si iarna era ingrozitor de frig in camere, pentru ca se facea economie de combustibil. Andrei isi platea masa (modesta) din putinii bani pe care ii lua pe postul marunt in care fusese incadrat. (Un detaliu amuzant (?): vara mea primara era contabila la Complexul Muzeistic Bacau, de care depindea casa de la Tescani; mi-a povestit cum, atunci cind Andrei Plesu – insotit, fireste, de directorul Casei, Alexandru Popovici – venea sa-si ia chenzina, toate persoanele din birouri dispareau fulgerator). Printre indatoririle de serviciu, Plesu a avut una care este, cum sa zic, „palpabila” si astazi: a pus ordine in biblioteca (se facusera intre timp achizitii, se primisera donatii), a clasificat cartile, a lipit etichete cu cotele respective, a intocmit cataloagele. Nu putea pleca la Bucuresti, avea doar dreptul sa primeasca „in vizita” sotia si fiul.
Am citit sau am vazut rostindu-se la televizor, in ultima vreme, enormitati siderante privind sederea lui Plesu la Tescani. Un tinar ziarist, care, sint convins, ar fi facut inainte de 1989 o frumoasa cariera in Securitate, prezenta Tescanii drept un spatiu al huzurului si al desfatarii. „Pai asta a fost exil?” – se intreba junele, sub privirile complice ale moderatorului. Ce mare brinza e sa fii despartit de familie, lipsit de posibilitatea de a publica, trimis pe un post pe care l-ar fi putut ocupa cineva cu studii liceale, cind stai si lenevesti intr-un loc paradisiac? Tot felul de personaje dubioase se afla in treaba si strecoara insinuari, emit judecati morale, lanseaza zvonuri abjecte, construiesc scenarii abracadabrante, dau verdicte. E aici un amestec inextricabil de prostie, delir, rea vointa, ticalosie, invidie, tembelism, manipulare, ranchiuna, iresponsabilitate, diversiune. O rusine.