Momente dramatice din lupta omului contra elementelor dezlantuite

Dupa ce a postit crestineste in prima si in ultima saptamina, eroul nostru, sa-i spunem Pascal, a asteptat cu smerenie si cu o usoara unda de impacienta sfinta sarbatoare a Invierii Domnului. In Saptamina Mare, ispitele si nerabdarea au inceput sa creasca pe masura ce drobul de miel, sarmalele, cozonacii, pasca, ouale vopsite in culori ochioase si alte bunatati se adunau vazind cu ochii in frigider si in camara care nu mai tinuse atita amar de mincare de la vremea magica a Craciunului (chiar, nu vi se pare nimic in neregula cu formula „un Craciun magic" ?).

Spre bucuria lui Pascal, camara adapostise cu ingaduinta o damigeana burtoasa cu vin alb si racoros, sau cel putin asa stia el de la prietenul de la care isi procurase pretioasa licoare, si doua „torpile" a cite doi litri si jumatate de tuica margelata, vrednica datatoare de bujori invioratori si mereu pregatita sa scufunde in hauri submarinul constiintei omenesti. Se anunta un Paste fericit. In mintea lui Pascal se derula cu viteza luminii scenariul sarbatorilor pascale: „Mergem la slujba de Inviere, luam lumina, venim acasa, intindem masa mare si ne apucam de treaba. Nu putem sta la toata slujba, e prea lunga, dureaza din miez de noapte pina in zori, poate stam la anu’.". Zis si facut. Hristos a inviat din morti, Pascal a luat lumina, a ascultat cu luare aminte (asa i se spusese, „sa luam aminte") cuvintele Evangheliei, a apucat-o repejor spre casa si a prinzit copios in miez de noapte, in cinstea Invierii Mintuitorului. Slujba curgea lin din ecranul televizorului cu diagonala nici prea prea, nici foarte foarte, iar Pascal traia promisiunea vietii vesnice cu intensitate papilara si intr-o discreta desfatare a celorlalte simturi. De vin si de tuica s-a atins numai asa, intr-o doara, cit sa nu jigneasca memoria apei pe care Domnul, in nesfirsita sa bunatate, a prefacut-o in vin. In definitiv, avea trei zile la dispozitie ca sa se ocupe temeinic de problema continuturilor si de alte asemenea chestiuni filosofice. Odata initiat contactul cu mincarea si cu bautura, familia s-a culcat linistita, satula si bucuroasa, cu gindul la vrednica imbuibare din zilele ce aveau sa vina…

La inceput au fost aperitivele. Vreo trei feluri de carnita buna, pastramioara, jambon fiert in vin, muschiulet afumat, apoi drobusor, casulet gustos, salata de boeuf, racituri de macar doua feluri, oua umplute, sa le faca in ciuda celor vopsite si, de ce nu?, o rulada mica, dar concentrata, de proteine animale.

Dupa aperitive a venit ciorba. La cunoscatori are trecere borsul de miel dres cu ou si cu smintina. Pentru inimile firave este recomandata o ciorbita de pui, mai mult carne decit legume, cu zeama groasa. Alti crestini opteaza cu modesta ingaduinta pentru o supa de vita.

Stropite cu tuica, ciorba si aperitivele sint elementele primordiale. Ele formeaza patul germinativ peste care urmeaza a se asterne semintele vietii pamintesti: sarmalele si friptura.

Sarmale… In foi de vita, in foi de varza, in foi de stevie fiarta in bors, mici, mijlocii si mari, cu orez, cu arpacas, cu mei, din carne de porc, de miel chiar, nicicum de pui, amenajate in cuiburi, pe straturi, la gramada, in oale de lut, in ceaune, in oale incapatoare, pe aragaz, la cuptor. Posibilitati nesfirsite, bucurii in lant. Multumesc, Doamne, ca n-am crapat!

Dupa sarmale, fripturi: de miel, cu tot neamul lui cel viu si adormit, de curcan, de pui, de porc, la tava, la gratar, la tigaie, cu si fara sosuri, inmiresmate, aromate in bait solemn, miscator, parfurmat, mai fragede, mai uscate, dupa putinta si dupa nevoi.

Acesti simburi de viata inmuguresc si dau vlastar viguros numai prin irigare insistenta si indelungata cu vin. Lichid cu bun-simt, vinul ocupa toate spatiile ramase descoperite, se insinueaza cu abilitate acolo unde alte sucuri ale vietii nu reusesc sa patrunda, indeplineste cu succes misiuni de gherila, adica loveste si fuge, in sfirsit, blagoslovita licoare face, vorba cintecului, din om, neom: „Vinule, Maria-ta,/ Daca nu te-ai supara,/ Eu bine te-as mai ruga/ Asa rau sa nu ma porti,/ De ma faci de ris la toti".

Gindeai ca s-a sfirsit, om bun? Ei, as! Nici macar lumea nu se va sfirsi intr-o singura zi, daramite o masa de sarbatori.

Fapturi molatice in care-si dorm somnul cald al facerii rahatul si stafidele invesmintate in umpluturi dichisite de cacao si de mac, cozonacii pufosi, soldati imbracati in camesi duioase de glazuri pe care se itesc cu mindrie si mult ifos medaliile miejilor viteji de nuca stau umar la umar cu rinduri, rinduri de pascute de brinza, de smintina, de ciocolata ori de orez inmuiat in lapte. Infruntarea cu aceasta ariergarda alcatuita din dulci batalioane de copturi vegheate la miez de noapte poate fi cistigata numai de veterani. Confruntarea cu elementele de final poate crea confuzii si efecte adverse ce pot fi prevenite sau combatute viguros numai cu vin.

O, sfinta si glorioasa mincare! Preacucernice si smerite bauturi! Pentru voi s-a odihnit lumina in intuneric. Voi sinteti elementele ziditoare de viata si de moarte, iar cei care va inghit toate capriciile sint eroii de balada care populeaza scena sarbatorilor mai mici si mai mari de peste an. Dar, ca in toate episoadele initiatice ale vietii de acum si de dupa, exista invingatori si invinsi. Vae victis!