Mondialul de Fotbal, Romania lipsa si criza ca sansa

Pe la jumatatea lunii mai, am primit un mail de la o verisoara de-a mea din Germania. Mi-a scris ca pe data de 3 iulie, ea, cu sotul si cu tatal ei (unchi dupa tata) vor veni in Romania, urmind ca unchiul meu sa ramina ca de obicei la Amnas, iar ei sa calatoreasca prin Romania. Intrebarea era daca voi fi si eu cumva in acele doua saptamini la Amnas, ca sa ne vedem, eventual sa le indic obiective turistice, eventual sa-i insotesc..

Initial i-am scris ca nu stiu inca, pentru ca la inceputul lunii iulie de obicei ma duc la rindul meu la ai mei in Germania!… In momentul raspunsului uitasem complet de… Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud! Ulterior i-am mai scris o data ca sa-i spun ca voi ajunge-n iulie la Amnas, dar cel mai devreme pe 13, dupa incheierea CM, evident.

Mda, habar n-am acum daca voi fi pierdut in ochii ei, a sotului ei, a unchiului. Cert este ca m-am hotarit ca din Mondialul acesta sa nu pierd nici un meci. Si asta nu ca sa fiu cool si sa am o parere despre Cupa Mondiala, ca sa nu ma descalific, ca sa-l parafrazez pe T.R.U. care si-a intitulat comentariul de joi din Gazeta sporturilor "A fi sau a nu fi cool", subtitlu: "Daca nu ai o parere despre Cupa Mondiala te descalifici". Ci pentru ca-mi place sa ma uit la fotbal, si apoi, vorba aceea, o data la patru ani are loc un CM!

Asa stind lucrurile, de vinerea trecuta-ncoace m-am indopat cu fotbal televizat, chit ca au fost o sumedenie de meciuri de adormit microbistii, iar la ultimul, cel de joi seara dintre Franta si Mexic, am adormit la propriu, pierzind golurile mexicanilor…

Dar nu despre CM propriu-zis vreau sa scriu aici, ci despre lipsa Romaniei de la el si explicatiile acestei lipse.

In rubrica-i saptaminala din Dilema veche, batrinul cronicar sportiv Radu Cosasu semna saptamina trecuta un fel de amintiri cu Serviciile dupa niscaiva iesiri in Occident, facind apoi trecerea la CM prin microbistul macinat "de o singura intrebare: de ce nu sintem si noi in Africa aia de Sud (…)?" Cosasu respinge parerea prea multora cum ca "nu mai avem valori printre jucatorii romani" si ofera un diagnostic cit se poate de plauzibil: "E fals. Ele exista, dar sint desfigurate – asa o fi numai in fotbal? – de «valoarea» patronatului, a celor care «baga banii» in fotbal ca intr-o afacere ca toate afacerile. Patronatul nostru fotbalistic este de-o nonvaloare inestimabila, de-o prostie – amestec de incultura, lacomie si megalomanie – incalculabila. Impreuna cu impresarii, ei sint proprietarii jucatorilor, tratati si posedati ca intr-o sclavie."

Ati remarcat intrebarea retorica intercalata in diagnosticul lui Cosasu? "Asa o fi numai in fotbal?" Evident ca nu. Fireste ca in ciuda faptului ca mingea-i rotunda si, ca atare, fotbalul nu-i nici stiinta, nici arta pura, el face parte din sistemul, din structura societatii actuale si parca nici nu prea avea cum sa fie altfel in fotbal decit in economie ori in politica. Pe scurt, daca tara merge prost, e foarte probabil ca si in sport sa mearga prost. Dar legatura nu-i una directa, altfel nici Steaua n-ar fi avut "voie" sa cistige Cupa Campionilor la Fotbal in 1986, nici Romania ceausist-comunista n-ar fi avut "voie" sa se califice in noiembrie 1989 (3:1 cu Danemarca!, tara libera si democrata si asezata etc.etc.!) la Mondialul italian din 1990!

Si atunci? Cum se explica? Poate macar o parte a raspunsului o gasim – culmea, tot in acelasi numar al Dilemei vechi – la Radu Naum, invitat sa raspunda la intrebarea de unde vine boala cu schimbatul antrenorilor la fotbal cit se poate de des?! Iar raspunsul lui completeaza, rotunjeste nu numai diagnosticul lui Cosasu pentru fotbal, ci, veti vedea, poate fi generalizat si pentru economie, si pentru politica – iar toate la un loc dau imaginea starii jalnice in care s-a ajuns in Romania, indiferent de domeniu:

"Inceputul sfirsitului profesiei de antrenor s-a intimplat in secunda urmatoare celei in care patronii s-au convins ca se pricep la fotbal. (…) Acest fenomen al atotpriceperii e strins legat de acela al banului usor. Cind il obtii fara structura, nimic din jurul tau nu mai are consistenta si mister. Pretinzi ca vezi prin lucruri si prin oameni. Facind bani din nimic te crezi Dumnezeu, pentru ca doar El poate face ceva din nimic."

Ei, nu vi se pare ca fenomenul descris de Naum se aplica aproape fara rest la toata economia tarii si la clasa ei politica deopotriva? Nu vi se pare ca tara-i plina de dumnezei care se cred atotputernici fie pentru ca s-au umplut de bani nemuncititi, fie pentru ca au prins cheag pe o functie de putere nemeritata (prin competenta si munca), functie din care apoi s-au umplut si ei de bani nemunciti (comisioane, spagi si comisioane!)?

Astfel stind lucrurile, nu vi se pare ca aceasta criza generala in care se afla Romania (si datorita "materialului uman" de-o aproape generala calitate macar indoielnica in materie de decidenti politici, economici, financiari etc. etc.) chiar reprezinta o sansa de curatire generala a societatii? Pentru ca, iata, cel putin in fotbal criza pare sa-i fi determinat deja pe unii sa investeasca in sfirsit in "structura" aceea de care vorbea Radu Naum, iar exemplul cel mai bun in sensul acesta este chiar unul dintre exponentii patronatului nostru "de-o nonvaloare inestimabila – amestec de incultura, lacomie si megalomanie". Ati ghicit, e vorba de Gigi, Gigi Becali (la care mai mult ca sigur s-au gindit si Cosasu, si Naum atunci cind au spus cele citate de mine). Pentru ca in al doisprezecelea ceas, Becali pare (ca siguri nu putem fi la el…) sa fi fost convins de criza si de Piturca de ceea ce "asul de Caro" ajuns antrenor la Vaslui (Jose Ramon Lopez Caro) a spus intr-un interviu dat Gazetei sporturilor de ieri: "Intr-un club serios, fiecare trebuie sa aiba rolul sau si responsabilitatea sa, altfel s-ar pierde identitatea fiecaruia si a tuturor, pina la urma."

Lucru valabil, evident, si pentru orice firma – si pentru orice societate si tara. Iar daca i se pare cuiva ca o notiune precum identitatea e ceva prea vag si nu vede legatura dintre aceasta si starea generala a unei societati, il invit sa se-ntrebe daca nu cumva tocmai lipsa de identificare (pozitiva!) cu tara in care te-ai nascut si ai crescut este radacina relelor din Romania de astazi?!…