O declaratie pentru drepturile porcilor?

Intre cei care au cautat sa se inchine la moastele Sfintei Parascheva, in preajma zilei sale de praznuire, au fost si persoane care aveau manifestari demonice. Desigur, lucrul acesta nu se intimpla doar in jurul datei de 14 octombrie. Si in restul anului, precum marturisesc cei care vegheaza sfintele moaste, mai vin, de obicei in compania unor rude sau apropiati, cite un/o demonizat(a). La apropierea de sfintenia revarsata de Dumnezeu in trupul Sfintei Parascheva, duhurile rele se tulbura si agita, uneori cu o violenta extrema, trupul persoanei posedate. Urletele scoase cu acest prilej ne aduc aminte de acel "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui" (Luca 8,28), rostit de diavol prin vocea demonizatului din tinutul Gherghesenilor. Aceasta minune, despre care se va vorbi miine in bisericile ortodoxe, a vindecarii de catre Domnul a unui posedat nu de un demon, ci de o legiune intreaga (adica vreo 6000 la numar), este, si prin prisma celor evocate mai sus, extrem de actuala.

In zilele noastre exista tendinta de a inscrie fenomenul demonizarii mai degraba in sirul afectiunilor de ordin psihic. Cei care se considera pe sine oameni rationali isi spun, cu nesmintita siguranta, ca asa ceva (demonizarea) nu exista. Dar cum manifestarile celor posedati ies, in mod evident, cu totul din tiparele normalitatii, cel mai sigur e, pentru acestia, sa abandoneze problema in bratele psihiatrilor. Care se dovedesc a fi neputinciosi si, cind sint onesti, recunosc ca genul acesta de manifestari (in care posedatul capata o forta ce nu poate fi biruita uneori nici de patru-cinci barbati in putere, in care gura ii duhneste cumplit doar in momentul in care diavolul vorbeste etc.) nu tin de patologia psihicului uman, ci de influenta unei puteri care nu poate face obiectul de studiu al vreunei stiinte medicale.

Faptul ca mai sint (si vor mai fi) persoane care sa nu creada in existenta diavolului nu reprezinta nici o noutate. Dintotdeauna, satana s-a straduit sa-si ascunda existenta sau sa o camufleze cu multa viclenie, astfel incit sa poata actiona asupra omului cit mai eficient. Cei care neaga existenta demonilor sau a cazurilor de demonizare cad, cu sau fara voia lor, in aceasta capcana, facind jocul celui ce de mii de ani cauta sa departeze sufletele de Dumnezeu. Desigur ca fenomenul demonizarii nu exclude existenta unor boli de ordin psihic. Biserica recunoaste si astfel de situatii si incurajeaza, prin duhovnici, ca oamenii sa apeleze si la ajutorul specialistilor (psihiatri sau psihologi), asa cum ii incurajeaza sa apeleze si la ajutorul celor care profeseaza medicina clasica spre vindecarea bolilor trupesti. Rugaciunea pentru cel bolnav, trupeste sau sufleteste, si chiar savirsirea tainei Sfintului Maslu, nu exclude apelul la cei rinduiti, prin profesia lor, sa se preocupe de vindecarea oamenilor. Si medicii si stiinta acestora sint lasate tot de Dumnezeu spre folosul oamenilor. In cazul, insa, al demonizarilor, situatia se schimba, in sensul ca nu poti alunga, prin metodele stiintei medicale, aceste duhuri ale rautatii. Aici numai puterea lui Dumnezeu, chemata staruitor in post si in rugaciune, poate birui.

Asa s-a si intimplat cind Mintuitorul a ajuns in tinutul Gherghesenilor si a fost intimpinat de un demonizat care nu putea fi tinut legat cu nici un fel de lanturi si care bintuia, gol, printre morminte (evanghelistul Matei ne spune chiar ca erau doi demonizati, probabil insa ca unul dintre ei era mai grav, de aceea atentia evanghelistilor Marcu si Luca se concentreaza asupra acestuia; iar de frica lor "nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea"). Dupa ce a scos legiunea de demoni doar prin puterea cuvintului Sau (poruncindu-le!), acel om a redevenit "intreg la minte" (Luca 8,35) si, din prilej de spaima pentru locuitorii acelui tinut, a redevenit o persoana capabila sa reintre in comuniune cu ceilalti. Numai ca ceilalti, in loc sa-i multumeasca Nazarineanului pentru acea binefacere facuta unuia dintre ai lor, s-au grabit sa-L roage ("toata multimea", fara exceptie!) sa plece de la ei. Evanghelistul Luca ne relateaza ca "erau cuprinsi de frica mare" (Luca 8,37), avind in vedere ca Hristos daduse voie diavolilor sa intre in turma de porci a acestora (cam doua mii de capete), iar acestia se aruncasera in mare, pierind pina la unul. O paguba imensa pentru acea comunitate care crestea animale considerate necurate, legea interzicindu-le sa consume carne de porc.

Gherghesenii zilelor noastre

Nu stim ce va fi fost exact in mintea acelor ghergheseni, ce spaime i-au impins la gestul de a-L alunga, practic, pe Dumnezeu din mijlocul lor. Cert e ca acestia nu s-au bucurat de vindecarea semenului lor, nu au pretuit puterea Aceluia ce savirsise o astfel de minune, ci, dimpotriva, s-au tulburat pentru paguba produsa in avutul lor (unii o estimeaza la aproximativ 600.000 de euro – o adevarata avere chiar si pentru zilele noastre).

Grija pentru porci si negrija pentru sufletele oamenilor! Va suna cunoscuta situatia? Eu zic ca seamana intrutotul cu ceea ce se doreste a se intimpla si in zilele noastre, de data aceasta prin constringeri de ordin legislativ. Avem legi care cauta sa protejeze animalele (si bine fac), dar pina acolo incit s-a ajuns la a interzice sacrificarea porcilor prin metode traditionale (inteleg ca se impune asomarea acestora prin folosirea unui pistol special sau prin electrosocuri). Pe de alta parte, se fac presiuni constante din partea unor grupuri extrem de vocale de a-L scoate pe Dumnezeu din scoala si din orice spatiu public. De a-L scoate din cetate!

Gherghesenii zilelor noastre nu au nici un fel de mila de sufletele celor care ar putea creste fara a sti de Dumnezeu, dar care sint deja inconjurati de tot felul de dracovenii (desene animate, jocuri pe calculator si filme ce cultiva violenta; pornografie; etnobotanice; muzica si dansuri lascive etc.). Dar daca le vorbesti de suferinta porcului in preajma zilelor de Craciun, imediat varsa o lacrima. Drepturile porcilor, proclamate timid acum doua mii de ani, in tinutul Gherghesenilor, sint proclamate astazi cu toata emfaza, ca fiind una dintre culmile civilizatiei noastre. Iar copiii si tinerii sint, putin cite putin, abandonati in mina unor legiuni de manifestari desantate, lasati sa bintuie goi de orice virtute prin cimitirele mortii sufletesti. Nu intereseaza pe gherghesenii nostri ca, in ritmul acesta, nu va trece multa vreme pina cind nu se va mai putea iesi afara din casa de frica unor manifestari demonice. Important e, pentru acestia, sa pasca porcii (si sa moara) linistiti.

Dar sa nu incheiem intr-un ton pesimist. Evanghelia ne da o nadejde, chiar si intr-un astfel de (nedorit) scenariu. Demonizatul vindecat nu a fost lasat sa Ii urmeze lui Hristos, ci a primit de la Acesta misiunea de a ramine in acel tinut si de a marturisi cit bine i-a facut lui Dumnezeu (Luca 8,39). Tocmai pentru ca nimeni nu dorea sa-L primeasca, Hristos s-a retras, respectindu-le intrutotul vointa. Dar a lasat un misionar, unul care a fost vindecat (unul de-al lor!), sa le vorbeasca despre adevarata viata, una mai presus de toate "porcariile" de pe fata pamintului. Cine are inima de vindecat, sa se vindece.