Caută 
4 MIN
Stateam pe gardutul metalic din sus de Universitate, linga chioscul unei doamne ochioase care vindea flori, si, cuprins de vagi aduceri aminte studentesti, ma binoclam la pitipoance. Bineinteles, cu instinctele mult mai… amortizate acum, nu puteam repeta starile de atunci.Desigur, insa, ca altfel erau instinctele studentilor cocotati si ei cu fundul pe gard, care ma insoteau in aceasta intreprindere. Erau vadit din tagma acelora care se tem sa nu li se intunece cumva mintea de prea multa invatatura si care aman mai stiu sa traiasca clipa: umbla dupa fete, dau iama prin cele crisme (sau viceversa), pazesc cu strasnicie tot repertoriul de cintece studentesti (pe care il vor cinta apoi toata viata, dupa ce se vor inhama la locurile lor de munca si se vor face manga din cind in cind, decent si la zilele de chenzina).
Aveam intr-adevar ce vedea. In sus si-n jos pe bulevard unduia o mare de fete si baieti in blugi, noua uniforma a tineretului: benevola si globalizata. Seara plicticoasa de toamna, lesioasa si lesinata ca o proza de Simirad, era salvata de valurile de blugi care se revarsau la vale, spre statuia lui Eminescu, ce urmarea cu miinile puse a inchinaciune frumusetile filiforme si mai trupese imblugite. O mare albastra de blugi: si spalati, si prespalati, si decolorati, si frumos calcati, si revolutionar nespalati, si „blugi lisenti", cum spunea moldovineste colega mea din Siret, si rupti, si flenduriti dinadins, cu floricele, cu canafiori de matase si cu alte bibiluri. Iar la blugi, adidasi, dar, fireste, si pantofi cu tiu ascutit si cu toc, toc cit mai inalt (nu strimba din nas, cititorule, acum tot mai putini sintem aceia care credem ca blugii cu pantofi ultraeleganti inseamna topenie).
Asadar, blugi: pe funduri mai tepene, mai dolofane (ati observat ca tinerii sint tot mai grasi an de an?), mai ascutite, mai cui, mai obtuze, cu talia joasa la fete, cit mai joasa, pina in proximitatea cea mai proxima a…(iaca pozna, ca eram sa scap… pasarica!), mai decente, provinciale, de viitoare profesoare, functionare, cu barbati chelind precoce si plictisuri caldute, duminicale si bahice.
Din cind in cind, marea de blugi e spintecata de cite o basca cu geanta verde in sold, geanta primita cu tot cu cagula la apararea antiatomica, chimica, dracu mai stie, si ramasa la purtator de pe vremea lui Ceasca. Basca cu geanta dispare in interstitiile Universitatii: e, se vede, instalator sau din ala care da apa calda in camin la fete si, voyeurist pasnic, mai trage cu ochiul in baie. Sau mai vezi cite-o coafura enorma, „cu sarmale" de tata in cap. Sau poti vedea palariile ridicate, pensionare, universecuriste, cu studii la Moscova, hiritisindu-se: „Omagii doamnei…", „Ce bine-mi pare ca…", „ Oooo, ce placereeee!"(cind vad palariile astea in zi de alegeri coborind pe Copou, stiu ca PSD-ul va iesi iarasi bine la Iasi). Sau vezi si cite o rochie lunga, mai trecuta, care de obicei se intilneste cu alta rochie tecuta si mohorita, ambele inzestrate cu limbi-elice, care, potrivit cailor nestiute ale Domnului, le umbla in gura de citeva ori mai repede ca la celelalte fapturi, aceasta morisca insufletindu-le oarecum viata cenusie si acrita.
Dintr-o masina bengoasa cobori o rochie. Insa de data aceasta nu e una trecuta, ci infasoara o fata trasnet, cum mai puteai intilni pe vremea comunista prin tramvaie sau autobuze, mergind la servici. Astazi insa pe astfel de fete le mai vezi doar pe la televizor, insa cele mai dotate ajung repejor in Occident sau in vile luxoase, dupa garduri de beton si porti monumentale cu tepuse din fier forjat.
Era inalta, longilina, dar solida, asa cam ca Sarapova (sa traiti, maestre Brumaru), cu o rochie azurie, mulata, cu talie joasa, ce-o facea sa arate si mai suie, mai… extraterestra. Nu-i vorba, sa fi fost imbracata si cu un tol din cirpe, ca tot te lasa cu destu-n gura. Pluteam deja in albastrul ochilor ei galesi, gata sa sara din irisi. Din masina cobori in graba si o „gorila" ingrozitor de urita: „Domnul a zis ca…". „A zis, a zis – il maimutari ingereasa – ma doare pe mine in…" si se lovi cu palma peste ce o „durea". „A zis sa va insotesc peste tot", insista uritul. „Petrica – se intoarse ea zimbind ingereste – nu pot sa te iau, ca le sperii pe bietele fete. Cu mutra ta de bidon turtit…", si izbucni in ris. Apoi o lua, azurie si zurlie, inspre caminele de fete, probabil sa se laude fostelor ei colege cu „achizitia" ei – vreun burtos cu bani.
Am ramas cu gitul strimb, uitindu-ma dupa ea si dupa ce mi-a disparut din vedere. Apoi am luat-o la vale. Ma ogoia un apus aprinzindu-si vilvataia dincolo de arboretul din Gradina Copou, in care se lasa melancolia celor dintii umbre asternute pe alei.
