O poanta stricto sensu

Va spune ceva toponimul „Magadan"? Sint aproape sigur ca nu. Dar nici in partea aceasta de Prut prea putin ar sugera, de pilda, cuvintul „Aiud" sau „Jilava" ori „Gherla". Asemenea cuvinte cer neaparat o minima initiere istorica, sint, implacabil, chestiuni de cod cultural si, dupa felul in care inhiba citeodata interlocutorul, se poate intelege cum malformeaza istoria in particular, ce efecte are politicul asupra constiintei (si in fond a culturii).

„Magadan", spre a-mi relua gindul, ni se asociaza, in mod curent, cu un fief al interlopilor – tarim unde prolifereaza asasinii, violatorii, mutrele patibulare. Cuvintul suna – pentru cine stie exact ce evoca – lugubru, pune in miscare o intreaga mitologie a turpitudinilor si abjectiilor umane, iti da, pe sleau, fiori reci, desi are, in acelasi timp, o paradoxala aura de sublimitate, trimite spre un underground al crimei si ororii, unde capata – grotesc dar perfect explicabil, daca tinem cont de logica frustrarii – un blazon de noblete.

E, in realitate, dupa cum se stie, un oras portuar din regiunea omonima a Rusiei. Totusi, cind pronunti „Magadan", rostesti subsecvent si „Kolima": regiunea unde, sub Stalin, erau trimisi prizonierii in lagarele de munca fortata, orasul fiind atunci, in sensul acesta, un centru de tranzitie.

Ei bine, cine m-ar crede ca in momentul acesta scriu intr-un local care chiar asa se si cheama: „Magadan"? si ca, din difuzoare, peste mese se revarsa un comentariu alert, poantilistic, in cea mai fluenta limba romana, de la Kiss FM? Mai zilele trecute aici se dadea ceva cu Hrusca – complet neverosimil pentru soiul de musterii care obisnuiesc sa frecventeze barul (foarte respectabil, de altfel, cu Wi-Fi si cafea cum scrie la carte, credeti esofagului versat).

Dar ce ma tot mir eu asa? Daca strabati citeva cartiere mai spre margine, poti intra intr-o pizzerie numita tot muscaleste „Barin" (ceea ce ar insemna, potrivit unei acceptii, „stapin", „boier" si, la rigoare, te poate transporta in lumea lui Cehov sau Tolstoi). Sa mai facem citiva pasi, fiindca si onomastica, dupa cum am vazut, hraneste morala, ba uneori chiar o ghiftuieste. Dam peste un soi de castel, cu turn, cu o terasa potopita de crengi stufoase: arhitectura nelipsita de gust, tradind un anumit rafinament al arhaicitatii. Cind te apropii, poti sa auzi fie „Ramstein", fie – stupefiant – Grigore Lese. De unde insa pina unde denumirea „Iar" – ripa sau ponor in rusa?

Pai, cam tot de acolo de unde ne-au venit, sa zicem, Stoianovca, Elizavetovca, Cobilca, Maximovca, Ciobanovca (!), Ziolotievca, Medveja, tiganca, Visniovca, Pocrovca, Maramonovca, Pervomaiscoe, Molovata, Alexeevca, Constantinovca, Natalievca, Ferapontievca, Crasnoarmescoe, Romanovca, Camenca, Calarasovca, Rublenita, Semionovca, Viongradovca si, vai, lista poate fi continuata inca mult si bine!

Miine (adica azi, ca sa dau impresia de coincidenta a scrisului cu trairea) e 31 august, „Limba noastra", cum zice people-ul p’acilea, in fapt sarbatoarea Limbii Romane, o zi care ma umple, sincer vorbind, de frustrare si sila. Am scris si cu alt prilej, ma repet constrins de evidenta uneori de-a dreptul halucinanta a lucrurilor: ce ironie sa le tragi pelticilor o sarbatoare a limbii! Sa sarbatoresti limba romana intr-o tara ai carei cetateni nu doar ca o vorbesc aiurea, dar o si contesta ori de cite ori le amintesti cum se numeste!

O sa-i vad miine pe toti delaolalta: muscali razgiiati si aborigeni rudimentari, unii blonzi, altii mai smoliti, imbibati mortis cu bere, vodca si tabacioc, bucurosi nevoie mare de pleasca pe care niste intelectuali penibili le-au pus-o la un moment dat direct pe pintecele lor bine dospit: o zi in care ignoranta crasa, lipsa desavirsita de scrupule, badarania patenta vor sta pe fesele lor opulente si vor benchetui intru „slava" celui mai umilit dintre idiomuri. Nu ca m-ar tenta poantele teribiliste, dar realitatea, stricto sensu, in buna parte asta e: ziua Limbii Romane in Basarabia ultimilor douazeci de ani a fost o zi porcina…