Paradoxul chinez

Simbata trecuta a fost lansata la Iasi cartea ,,Noua comentarii despre Partidul Comunist". Este o culegere de articole – editoriale publicate in ziarul "Dai Ji Yuan" din New  York, editia in limba chineza a ziarului "The Epoch Times".

Cele noua comentarii constituie o critica de o virulenta rar intilnita  la adresa Partidului Comunist Chinez, care se afla la conducerea Chinei, ca partid unic, din anul 1949. Nu este vorba de o analiza stiintifica a genezei si evolutiei acestui partid, nici de o abordare obiectiva a rolului sau in istoria Chinei din ultimii 60 de ani. Toata cartea este un rechizitoriu aspru la adresa PCC, a ororilor, crimelor si rolului sau malefic in viata sutelor de milioane de chinezi. Titlurile insesi ale comentariilor sint mai mult decit graitoare: Tirania PCC, Despre istoria omorurilor in PCC, De ce este PCC un cult malefic etc. Concluzia este radicala: PCC a ramas aceeasi organizatie criminala de-a lungul intregii sale istorii, iar China nu va putea intra in rindul tarilor civilizate decit prin suprimarea acestui partid.

Dar tot zilele trecute, Pricewaterhouse Coopers – P.W.C. – a publicat un studiu referitor la evolutia economiei mondiale, in care se fac unele afirmatii uimitoare despre China. Astfel, in 2010, China a devenit a doua economie a lumii, dupa SUA, iar in 2016 exista mari sanse sa devina prima, devansind America – ocupanta de multe decenii a acestui loc. In 2023, SUA ar putea fi depasita de China inclusiv in domeniul bancar, astfel incit harta mondiala a finantatorilor se va schimba radical. In ceea ce priveste valoarea dupa capitalizare, bancile chineze deja domina clasamentele mondiale. Investitiile chineze acopera zone intinse ale globului, iar rezervele sale valutare se ridica la mii de miliarde de dolari. Suprafete intinse din China si-au schimbat infatisarea, tot mai multe orase capata un aspect occidental, iar sud-estul, cu Shanghai-ul in centru, a depasit deja multe din zonele occidentale cele mai avansate ca dinamism si dezvoltare spectaculoasa.

Asadar, o economie de piata moderna, dinamica, cu o viteza de crestere uimitoare, in permanenta expansiune in cele mai indepartate colturi ale mapamondului.

Ne aflam, fara indoiala, in plin paradox. Cum este posibila coabitarea unei puteri politice de tip comunist cu o puternica economie de piata? Cum a fost posibil ca un partid care, timp de decenii, a luptat contra proprietatii private, suprimind fara mila orice initiativa particulara printr-o politica economica dezastruoasa, sa reuseasca, totusi, in doar trei decenii, sa faca din China o putere economica de prim rang?

Raspunsul nu este usor de dat si, din cite stiu, nici nu l-a dat nimeni pina acum. Experimentul este, intr-adevar, fara precedent. Sa ne amintim de tarile foste comuniste din Europa, inclusiv Romania. Economia lor de piata n-a avut nici o sansa cita vreme la conducere au fost partidele comuniste. E drept ca unele incercari au existat, chiar si la noi, in anii 60, dar acestea nu au dus nicaieri din cauza partidelor unice care, tinind cu dintii de putere, au reprimat initiativele, de spaima ca o economie libera va naste oameni liberi, dispusi sa conteste Partidul Unic.

Experimentul Gorbaciov a fost cel mai semnificativ. El nu a dorit o economie de piata reala, ci doar o ameliorare a economiei sovietice prin restructurare (perestroika) si prin transparenta (glasnost). El nu a deschis de tot Cutia Pandorei, ci doar i-a ridicat nitel capacul, ca sa nu explodeze. Si totusi, toate frustrarile reprimate de decenii au scapat de sub control si au distrus sistemul.

In mod paradoxal, in China asa ceva nu s-a intimplat, desi experienta celorlalte tari comuniste ne convinsese ca traseul este unic: orice liberalizare economica sau politica trebuia sa duca la explozia sistemului.

O explicatie a paradoxului chinez, care sa fie general acceptata, dupa cum spuneam,  nu a fost data. Nu pretind ca as putea sa o dau eu, dar sint convins ca istoria si mentalitatea acestui popor constituie un factor determinant in intelegerea acestui paradox.

Asa cum se sustine si in cartea la care am facut referire, istoria PCC este plina de crime si orori de tot felul, de la Marele Salt Inainte si pina la Revolutia Culturala. Era firesc, gindim noi, ca un asemenea partid sa fie suprimat la primul sau semn de slabiciune. Si totusi, pentru ca asta nu s-a intimplat, consider ca putem cauta explicatia in istoria plina de violente a acestei tari. Primul imparat, Qin Shi Huangdi, a unificat China in urma unor razboaie in care au murit milioane de oameni, iar toate dinastiile care au urmat – de la Han pina la Qing, vreme de 2000 de ani – au preluat puterea si au mentinut-o numai prin violenta si teroare, cu pretul a milioane de victime. In timp ce in Europa antica si medievala armatele care se luptau aveau, rar, citeva zeci de mii de oameni, armatele chineze din aceleasi timpuri numarau sute de mii de combatanti, iar uneori depaseau chiar milionul. Inclusiv  dupa caderea Imperiului, in perioada Republicii (1912-1949) si pina la victoria lui Mao si a PCC, in China a fost un haos permanent, razboaie civile deosebit de crude, la care s-a adaugat ocupatia japoneza, in 1936, mai cruda decit toate.

Fiind de mii de ani obisnuiti cu atita violenta, chinezii au acceptat-o, resemnati, si pe cea a PCC, care a continuat traditia. Se adauga la aceasta doctrina morala – care, mai apoi, a devenit religie – si care stapineste sufletul chinezului de peste 2500 de ani. Ma refer la Confucionism si Taoism. Aceasta doctrina propovaduieste, ca valori supreme, supunerea si umilinta, precum si respectul total pentru ierarhie si o ordine sociala in care fiecare sa-si stie locul si sa nu rivneasca la un alt statut social. De fapt, nici Buddhismul nu cultiva valori mult diferite.

Asadar, Partidul Comunist a gasit in China locul pregatit: violenta acceptata ca mod de viata, combinata cu un desavirsit simt al supunerii – comun, de altfel, cam tuturor popoarelor asiatice.

De aceea, cind Mao le-a ordonat, in stilul sau inconfundabil, sa edifice comunismul, chinezii chiar au incercat sa-l construiasca. Cind Deng Xiao Ping le-a ordonat sa treaca la economia libera pentru ca, a spus el,  "nu conteaza culoarea pisicii, important este sa prinda soareci", acestia s-au executat, trecind la economia de piata si inecind lumea cu  marfuri.

Iar PCC a ramas la cirma.

Si paradoxul ramine, totusi, de elucidat.