Recesiunea democratica

In perioadele de criza economica sint puse la incercare si virtutile politice ale unei natiuni. Romania este extrem de vulnerabila in aceasta privinta. Sintem o societate sfisiata, incapabila sa se solidarizeze, fie si temporar, in urmarirea unor obiective de anvergura. Avem o glorioasa traditie de a ne ascunde de stat si de a-l critica pe la colturi sau sub protectia anonimatului, activitati pe care le intrerupem doar atunci cind statul ne face cadouri – si le reluam dupa cinci minute. Nu stim mai nimic despre functionarea pietei libere si a institutiilor democratice, dar ni se pare mult pentru a le eticheta ca nedrepte, pentru ca locul nostru in societate ar fi trebuit sa fie mult, mult mai sus. Si asa mai departe. In aceste conditii, am putea spera macar sa ne mentinem la un nivel acceptabil de performanta democratica, in orizontul intunecat al urmatorilor doi-trei ani?

In ceea ce ma priveste, cred ca vom asista la o usoara "recesiune democratica", un proces care va insoti recesiunea economica ce ne bate deja la usa. Nu vor fi afectate fundamentele sistemului, insa calitatea vietii nostre politice se va deteriora. Partea proasta este ca nu putem conta pe un boom democratic ulterior, asa cum se intimpla in economie. Iar partea si mai proasta este aceea ca deficitul democratic va contribui la perpetuarea proastei guvernari si, implicit, va afecta relansarea economiei. Ne vom reveni, pina la urma, dar cu costuri mai mari decit am crede.

Nu am creat o adevarata "republica", dupa 1989. Am inventat sau importat forme democratice mai mult sau mai putin laudabile – constitutie, partide, alegeri si mecanismul reprezentarii, presa libera, pluralismul organizational, parteneriatul social, descentralizarea administrativa. Nu le-am folosit, in acea epoca, pentru a ne ajuta sa articulam idei despre binele comun, despre ierarhie si merite, despre egalitate si echitate. Prea ocupati, in acei ani, cu destructurarea vechii ordini, am neglijat faptul ca nu poti amina nici macar cu o secunda procesul de creare a celei noi. Altfel, egoismul individual si de grup devine atit de puternic, incit viciile private se coaguleaza nu in virtuti, ci tot in vicii publice. Avea dreptate sindicalistul din invatamint care il certa pe presedintele Romaniei ca intervine intre el si ministrul "lui": ministrul era chemat sa reprezinte interesele breslei in Guvern, nu sa administreze impartial o bucatica din res publica. Locul si statutul magistratilor in societate trebuie gestionate de ei insisi, nu e o chestiune de competenta societatii intregi: ei sint "mai egali" decit altii. Medicii, militarii, politistii, pina la urma toata lumea are indreptatiri speciale. Cit timp prajitura publica era in crestere, ne puteam permite sa nu observam. Acum observam, dar nu prea stim ce sa facem.

Si ajungem la motivele pentru care nu gasim modalitati de actiune. Sa trecem peste deficitul initial de cunoastere in privinta economiei de piata sau a democratiei, caracteristic tuturor celor formati in perioada comunista: problema este de ce atit de putini au reusit sa-l inlature. In paranteza fie spus, rezultatele putinelor sondaje realizate pe aceasta tema sint de-a dreptul infioratoare. Inarmati cu rudimente de cunoastere oferite de vechea propaganda comunista, plus citeva judecati convenabil extrase din presa postrevolutionara, multi romani conchid ca lumea e groaznic de nedreapta, pentru ca ei au coborit sau coboara in ierarhia sociala, in timp ce altii urca. Si chiar in lipsa acestor frustrari, ideea ca esti neputincios este cultivata intens in mai toate mediile de socializare ce ar trebui sa dea nastere cetateanului democratic. In loc sa duca la cereri coerente de egalitate, la revendicarea unui model de echitate pe care sa se bazeze viata politica, la aspiratia catre standarde aplicabile demnitarilor si functionarilor publici, astfel de atitudini ne fac fie sa ne refugiem in blesteme (sub umbrela anonimatului), fie sa recurgem si noi sau sa toleram coruptia si clientelismul. Din nou, cit timp tendinta generala a societatii era una ascendenta, cit timp se putea conta pe beneficii, fie ele si marunte, pentru cei mai multi dintre romani, faptul ca doar un sfert sau o treime dintre ei si-au dezvoltat un oarecare atasament fata de democratie nu parea ingrijorator. In conditii de criza, insa, competitia va fi mai acerba, iar unii dintre perdanti nu vor sti sa se faca deloc auziti.

Dar poate ca statul-Mos Craciun va avea grija si de acesti oameni, exclusi sau autoexclusi din circuitul democratic. La nivel central sau local, autoritatile i-ar putea identifica si ajuta pe cei ale caror voci nu se aud in cacofonia democratiei romanesti. E greu de crezut ca lucrurile vor sta astfel. Si e greu de crezut ca, in conditii de criza, vor ramine suficiente resurse pentru aceia dintre noi care vom fi expusi riscului marginalizarii sociale si politice. Dupa cum se vede si dupa primele saptamini de viata ale noului guvern, autoritatile sint mult prea ocupate sa concilieze austeritatea cu satisfacerea intereselor speciale. Ele sint primele servite in situatii de criza pentru ca, spre deosebire de cetateanul obisnuit, stiu sa ramina constant in dialog cu puterea, oricare ar fi ea.